Adică: „Sâmbătă ora 14.00 la standul Tritonic, spaţiul expoziţional ExpoMall Mega Fun de la AFI Palace Cotroceni, etajul 1 (deasupra magazinului Real), „De vorbă cu autoarele Tritonic”: Stela Popa şi Oana Stoica Mujea. Discuţie urmată de sesiune de autografe”.
Aşa zice Tritonicul, aşa vă spun şi eu. Deci aţi înţeles.
Bine, ieri am dormit trei ore. Acu’, din câte văd, nu prea am somn. Mă rog, peste o oră voi fi tămâie. Asta e clar. Dacă vă întrebaţi, da, e 5:40. Taman dimineaţa. Când lumea normală iese la păscut cu vacile (fiecare ce vacă are pe acasă).
Dar cel puţin am făcut treabă. Adică:
Am scris o ştire din trei unghiuri de abordare diferite, având acelaşi subiect, clar.
Pe acelaşi subiect am scris un reportaj şi tot aşa am făcut o anchetă.
Vai mama mea, cine m-o fi pus pe mine să spun că sunt în stare? Sigur că nu era pentru mine. Ci tema unei prietene care face jurnalism. Să nu mă întrebaţi de ce i-am făcut-o eu, că eu nu mă mai întreb de mult timp. Am luat la exameneee, adică ea le-a luat, normal.
Apoi, pentru că am promis, şi na, nu se face, zău că nu. Dacă am zis, am zis. Cu toate că fac pariu că Vali Badea şi-a luat gândul de la mine Ei da, am scris pe blogul omului, că e şi el mic şi în sesiune. Iar eu, desigur, sunt prea bună
Dar eu am o problemă. Cine mă trezeşte pe mine la 11? Nu de alta, dar am treabă. Acum nu puneţi toţi mâna pe telefoane. Vorbiţi între voi, ce naiba Ei? Asta da dilemă. Să vedem. O fi cineva în stare să-mi dea trezirea?
Că am plecat de acasă pe jos, înjurând zăpada de pe maşină, aproape că nici nu mai contează. Că m-am dus la restauranul meu preferat, cu gândul de-a lucra pe vreo două manuscrise şi mi-a ieşit un prost în cale, iar nu mai contează. Ce s-a întâmplat după a fost demenţial. Şi la cât de căzută eram, am râs cu poftă. Dar să vă spun de la început.
Îmi termin, relativ, treaba şi mă întorc acasă. Mă aşez la pc pentru a încerca să gândesc. Mno, ceva legat de-o carte… Şi sună telefonul. Un băieţaş de vreo 25 ani după glas (citez din memorie):
- Bună ziua, suntem de la (nu ştiu ce firmă de nutriţie sănătoasă) şi cumnatul dumneavoastră s-a gândit să vă facă un cadou. O consultaţie gratuită.
- …?!
- Sunteţi interesată?
- Un maserati aţi zis?
- Nuu, noi oferim consultanţă nutritivă. Vă spunem cum să mâncaţi sănătos.
- Aha şi cumnatul meu…
- A zis că aţi fi interesată.
- …?! Păi, domnule, cum să vă spun eu, cumnatul meu are 85 kg, eu am 48 toate. El o fi vrând să se hrănească sănătos. Pe mine nu mă interesează. Îmi place nesănătos.
- Bine, dar măcar putem să vă explicăm?
- Mda, mă rog.
- Noi vă spunem ce şi când să mâncaţi. Vă şi sunăm să vă spunem când e ora de masă…
- Poftim?! Dar voi aveţi impresia că eu nu ştiu când îmi e foame? Sorry, dar nu mai vreau să ascult. Deja e groasă. Nu mă interesează conversaţiile telefonice pe teme de nutriţie.
- Bine, atunci îl sunăm pe soţul dumneavoastră.
- Bine, aşa mă gândeam şi eu. Sunaţi-l pe el.
Desigur, cumnatul meu e mort.
Aşa că, dacă mai aveţi întâlniri din astea misterioase, nu vă sfiiţi, daţi-le numărul meu de telefon că nu e nici o problemă
Întrebarea din titlu mai aşteaptă, pentru că am de făcut nişte anunţuri importante:
1 Am donat pentru Daniel Răduţă. Mă aştept ca şi alţii să o facă, pentru că e vorba de viaţa unui om. El are nevoie de ce a mai rămas uman în noi. Chinezu, de asemenea, are o iniţiativă în ceea ce-l priveşte, aşa că vă rog să intraţi şi să vă informaţi.
2 Am reuşit, în sfârşit, să mai trimit şi eu ceva la „Cenuşa de trandafir”, recunosc că am o lene teribilă, dar iată că m-am forţat şi aş vrea să citiţi şi să-mi răspundeţi. Acolo, nu aici.
3 Dacă nu-i dau lui Vania link o să scad în Zelist şi o să mă sinucid Tot nu pricep ideea cu Zelistul. Adică îmi explică cineva de ce sunt toţi obsedaţi de chestia asta? Că mie nu-mi pasă. Mă simt bine fără, oricum n-am intrat decât o singură dată acolo. Aşa că… Zău că o duc bine şi fără asta.
Şi acum să trecem la ceea ce vă spunem. V-am povestit de thriller-ul pe care-l scriu: „Sărutul morţii”. V-am dat câteva indicii. Inclusiv că asasinul meu e îndrăgostit. Că un viitor asasin e îndrăgostit de aceeaşi persoană ca şi asasinul principal. Că serviciile au luat-o razna şi nişte crime îngrozitoare se petrec în ţara cu cele mai multe servicii secrete. (Staţi calmi, abia am reuşit şi eu să mă prind care e legătura între crime şi Anastassia – eu tot nu ţin minte cum a apărut în Somalia). Bine. V-am spus că apare şi Lala, ca personaj secundar, şi Stelian Munteanu, şi Sofia Matei, şi mama … Nu, mama nu apare.
Dar am rămas la problema Anastassiei. Vânată de serviciile secrete şi cele militare şi cele foarte secrete, ea nu face decât să se gândească la domnul ’cela. Adică nu e bine. Serios. Puii mei, e un asasin. Nu are timp de tâmpenii. Mă rog, adevărul e că nici nu prea le face tâmpeniile. Doar că-i cam piere pofta de ucis. Şi cu toate astea nu prea are de ales. Ori ea, ori ei. Iar ea nu e pregătită să moară. Nu până nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat în cei cinci ani care i-au fost şterşi din memorie. Şi când îşi va aminti va fi şi mai nasol, pentru că atunci chiar o să vrea să-i omoare pe toţi.
În fine, crima din Bucureşti o zguduie, şi îşi dă seama că ori ia arma în mână, ori îşi sapă singură groapa şi-şi trage un glonţ în cap. Dar are o problemă, e îndrăgostită. Şi aici intervine nebunia. Pentru că Anasatassia se gândeşte să-l ucidă. Crede ea că astfel va scăpa de o problemă şi va reveni la ceea ce e ea de fapt.
Acum acţiunea se complică, pentru că nici el nu stă în banca lui şi după ce o vede (sau i se pare că o vede) ucigând un om cu mâinile goale, începe să facă săpături şi s-o caute. Cumva, serviciile află de existenţa lui şi îşi pun în cap să-l prindă şi să încerce s-o şantajeze, cu toate că sunt sceptici. Doar o cunosc de mai bine de zece ani şi e cam greu de şantajat. Le trece şi lor prin cap că e un asasin, antrenat de ei, care ar putea să nu reacţioneze în nici un fel. De obicei ea nu reacţionează la sentimentalisme.
Aşadar Anastassia trebuie să decidă: îl omoară? (cu toate că ştie că el nu are nici o vină), îl lasă în viaţă şi îşi „taie” ea venele (doar teoretic, desigur) sau îl salvează? Bine, şi dacă-l salvează, până la urmă ce va face? Şi-l va scoate din minte pentru totdeauna? Lăsându-l să zburde. Sau îl va păstra pentru ea?
Acum să nu uităm esenţialul, cu toate că nu contează absolut deloc, dar există. El e însurat. Bine, şi ea e măritată, dar nu se pune, doar soţul e un agent pus pe capul ei şi a mai încercat şi s-o ucidă.
No, acum să vă văd. Ajutaţi-mă să scriu romanul ăsta. Daţi-vă cu părerea. Aleg eu ce-mi convine, desigur
A, şi ţineţi cont şi de faptul că asta e totuşi o acţiune secundară. Că oricât ar fi ea de dusă cu pluta, tot e în pericol. Şi tot trebuie să ucidă. Şi câte şi mai câte. O nebunie totală. Să nu mai spun de crime. Criminalul din Indicii a fost şi va rămâne mic copil. Aici vorbim de sadism adevărat. Şi vă rog să mă credeţi că asta îmi ia mult timp de gândire. Trebuie să fiu sadică până-n măduva oaselor. Pe partea cealaltă mă gândesc şi cum ar fi normal să se poarte un asasin pus faţă-n faţă cu amorul. Hai, hai, vreau idei.
Cine e Daniel? Să vă spun, pe scurt, povestea lui. Pînă acum cîteva luni, un tînăr normal, cu o viaţă normală, căsătorit cu Raluca. Peste două luni se va naşte copilul lor. Dar Daniel Răduţăe bolnav de leucemie şi are nevoie de un transplant de măduvă. Sigur, într-o ţară normală, cu un sistem de sănătate normal, n-ar fi o foarte mare problemă. Dar Daniel trăieşte în România şi operaţia trebuie făcută în străinătate. Costă mult, foarte mult.
Aici intră în acţiune zînele. Sunt bloggeriţe şi se numesc Oana, Anca, Mika, Diana, Irina, Ruxandra si Anca. Nu le cunosc, nici linkurile lor nu le am la îndemînă, dar ştiu că-mi sunt prietene. Şapte fete, şapte zîne bune, care vor să-l ajute pe Daniel. Banii au început să se adune. Dar încă nu ajung.
Aseară mi-a povestit Lilick despre Daniel şi despre zîne. Oare ce s-ar putea face pentru a strînge banii necesari?
Iată la ce m-am gîndit:
Există posibilitatea de a obţine fondurile de la statul român, prin două modalităţi: prin ordinul 50 si formularul E112. Daniel a şi început demersurile, dar durează mult. Pentru a scurta formalităţile, mă gîndesc că bloggerii-jurnalişti, mai ales cei din televiziuni, ar putea aduce cazul lui Daniel în atenţia ministrului sănătăţii şi a preşedintelui CNAS. În direct şi la oră de vîrf.
Dar, în paralel, acţiunea de strîngere de fonduri trebuie să continue.
Desigur, primii la care m-am gîndit sunt oameni de afaceri. Unii dintre ei au bloguri. Poate ne citesc. E adevărat, e criză şi afacerile nu merg prea grozav. Dar o mică donaţie pentru Daniel cred că ar fi posibilă.
În fine, ajung la voi, cititorii mei, participanţi sau nu la concursul “Blog de blog – Cele mai bune bloguri din 2009″. Vă anunţ că am creat o nouă categorie în concurs, cu un premiu special. Acest premiu special va fi acordat aceluia sau aceleia dintre bloggeri care va dona în contul lui Daniel cea mai mare sumă.Am anunţat din titlu că este vorba de o leapşă. Leapşa merge la toţi cei care vor să-l ajute pe Daniel. Nu uitaţi să puneţi şi bannerul lui pe blog. Poate cuiva îi vine o idee. Oricum, în acest fel află mai mulţi şi cresc şansele de a aduna suma necesară.
Daniel are nevoie de noi. Să-l ajutăm.”
Să vă povestesc. Sigur, o să vă mai povestesc, dar încep de acum pentru că deja mă mănâncă tălpile
Pe 17 voi fi la Sibiu alături de George Arion, unde vom face un fel de conferinţă despre romanul poliţist. (Ştiu că era cineva acolo care-şi dorea să mă omoare, na că vin ). Pe 17 la ora 17. Unde? Chiar vreţi să le ştiu eu pe toate? Vă voi spune când voi şti.
Pe 25 la ora 16(?!) la Craiova.
Se pare că pe la 1 martie va mai fi o lansare la AFI Cotroceni doar cu fetele. Iar luna martie o să fie plină. Parcă aşa am auzit.
Dar până atunci aveţi lansarea Stelei Popa. Vedeţi afişul. Eu zic să nu rataţi lansarea asta. Nu ştiu cât de bună sau rea e cartea, dar Stela este absolut superbă Cred că numai pentru ea şi merită să cumpăraţi cartea. Ei? Ce ziceţi? V-am făcut poftă?
Şi ca să termin cu obsesia mea de săptămâna asta, poftim videoclip. Şi mă întreb again, de ce dracu’ nu-i ascultam pe vremea când erau la modă? Cred că refuz pur şi simplu să fiu în pas cu moda. Părerea mea.
Şi ce lene îmi e să vă spun, poate mai târziu. Dar între timp vă anunţ că piteştenii şi-au făcut club. Club real era deja, dar acum avem şi blog, adică clubul bloggerilor din Piteşti. Ce se întâmplă acolo? Intraţi de vedeţi. Momentan Raluca se ocupă singurică, dar imediat o să-i explic cum se face să nu se mai ocupe de una singură. E? Hai că începem şi noi să ne mişcăm
Da, da, vă spun mai târziu ce mişto a început ziua şi ce nasol s-a sfârşit. A dracului treabă. Scârba îmi e de unii oameni.
Crina Dunca
Ei da, am scris pe blogul omului, că e şi el mic şi în sesiune. Iar eu, desigur, sunt prea bună 
