Oana Stoica Mujea

Prima parte aici.

Şi s-a născut prima lumină odată cu primele forme inteligente şi atotştiutoare. A apărut lumina din nimic şi era destinată veşniciei într-un Univers căruia nu îi era sortit să cunoască noţinuea de întuneric şi haos. Cea mai frumoasă şi cea mai pură formă de luminare pe care a cunoscut-o Universul. Şi această lumină a fost numită „Nutovi”, sau lumina binefăcătoare. (Nutovi era lumina binefăcătoare iar Ėnias era lumina ce aducea speranţa şi cea pe care misivi o iubeau cel mai mult).

În Nutovi s-au născut şi Primordialii, cei ce au pus la cale naşterea planetelor şi în special a pământului şi a tot ceea ce avea să existe.

……………………………………………………………………………..

Sub semnul primei lumini (Ėnias), au început primele „construcţii”. Mai întâi au creat pământul, gol, îmbrăcat doar cu haina stranie şi maronie plină de praf. Dar pământul era perfect, nu avea nici cea mai mică imperfecţiune, totul era lin şi fără de cusur. Apoi au creat ceea ce a fost numit Ħovi (Cerul) şi acesta născut dintr-o perfecţiune uimitoare şi dintr-un albastru strălucitor. Norii au fost creaţi într-o singură formă, perfectă.

Pioris a construit, mai apoi, un plan pentru a înfrumuseţa pământul, dar şi cerul. La început prin poezie, cântec şi gânduri frumoase, au creat locul celest de unde şi-au putut veghea creaţiile pământeşti, pe urmă fiecare misiv şi-a împărţit bucata de pământ pe care şi-a dorit să o modeleze. Esioinn avea să ia cea mai mică bucată de pământ ce avea să o împartă cu soţia lui Stoom, Lahea. O altă bucată de pământ îi revenea lui Clioris şi numai lui, deoarece Pioris avea încredere în măreţia gândului său. Mariosis împreună cu cea ce-i era destinată, Finniana, aveau să deţină una din cele mai mari bucăţi de pământ pe care aveau să-l construiască după propriile gânduri pline de dragoste.

Kũ şi-a luat propria bucată de pământ asemenea lui Clioris. Îşi promisese sie să creeze acolo ceva nemaivăzut asemănător propriei înfăţişări. Stoom alături de Unia aveau partea lor din globul pământesc, parte căreia trebuia să-i dea formă şi unicitate.

Armida şi Linny s-au încumetat să ia cea din urmă parte din pământ şi să o înfrumuseţeze după propriile gânduri şi cântări.

Esioinn a creat prima poezie ce vorbea despre nemurirea naturii, despre verdele şi albastrul ce aveau să coloreze pământul. A scris versuri îmbietoare ce le-a combinat cu muzica mirifică a Laheei. Pământul, asupra căruia şi-a revărsat poezia melodioasă, a fost cel dintâi care a cunoscut iarba verde şi proaspătă şi râurile cristaline pline de muzica vuietului îmbietor pe care îl deţine orice apă. Prima apă au numit-o Eliva (Îmbietoarea), deoarece misivi nu mai văzuseră o astfel de minune. Era frumoasă iar susurul îi era lin şi, totodată, învolburat.

Pioris l-a slăvit pe Esioinn şi l-a pus la loc de cinste în stânga sa, iar pe Lahea a numit-o muză a câtecului, a versului frumos conturat şi a melodiei pure. Aceştia au fost primii ce şi-au conturat gândurile şi le-au unit cu pământul dând naştere unei poezii.

Pioris a hotărât ca cel dintâi pământ conturat să se numească Anuria. În Anuria avea de gând să le pregăteasca casa primilor născuţi, dar până acolo mai era mult timp. Peste Anuria aveau să domnească Esioinn şi Lahea şi ei aveau să se numească anuri. Şi, Lahea, soţia lui Stoom a cunoscut sufletul curat al lui Esioinn şi a cunoscut frumuseţea iubirii. S-a preschimbat soţia lui Stoom într-o fiinţă paşnică şi iubitoare şi i-a dăruit dragoste lui Esioinn. Vlasios prin înţelepciunea ce i-a dăruit-o cea dintâi lumină s-a ţinut departe de Lahea însă mrejele ei l-au învăluit şi astfel s-a născut Ĥynona (Cea Frumoasă). Ĥynona era cea mai frumoasă creatură şi cea dintâi născută în Anuria. Frumuseţa ei a făcut-o cunoscută, în rândul celor ce aveau să se nască, ca Şirania, astfel o numeau fiinţele pământului.

După succesul lui Esioinn, Clioris a hotărât să îşi modeleze şi el bucata de pământ. Avea sufletul curat şi o deosebită muzicalitate. Astfel a desenat cu degetul văile şi apele. Apele le-a făcut mai deosebite decât cele ale lui Esioinn. Fiecare curgea şi se îmbina cu verdele văilor şi ele s-au numit cascade. Frumuseţea cascadelor i-a surprins atât pe misivi cât şi pe anuri, iar Pioris a plâns de fericire aduncând astfel primele picături de ploaie.

Şi au văzut că ploaia este bună, că răcoreşte pământul, iar iarba creşte mai repede şi mult mai frumoasă. Pioris a plâns, de atunci, de multe ori lăsându-şi sentimentele de fericire să se îmbine cu lacrimile albastre şi să se contopească cu pământul pur. Văzând că asta îi ocupă tot timpul a chemat-o pe Ĥynona la el şi i-a spus:

- Iubeşte ceea ce au creat cei dintâi născuţi dintre misivi, iubeşte şi nu contesta. Priveşte măreţia celor două locuri de pe pământ, deja create, şi plângi astfel încât să le oferi lacrimile dulci de ploaie, ploaie caldă şi binevoitoare. Bucură-te alături de ceilalţi şi lasă-ţi sentimentele să învăluiască creaţia.

Anura s-a supus şi de atunci a învăţat să se bucure de creaţie şi să-şi lase sentimentele să se învăluiască cu natura cea frumos conturată.

Bucurându-se de frumuseţea pe care a creat-o Clioris a numit această parte de pământ, Niorana şi pe cel ce a creat-o şi urmaşii ce aveau să ia naştere i-a numit niorani.

Va continua, dupa ziua de 15

Am sunat la doctor:

- Buna ziua, eu mi-s, gata, am hotarât, te las să mă tai.

- Bine, vorbeşte cu asistenta şi vezi dacă îţi convine.

O cunosc pe asistenta, o tipa grasă, cam snoabă. Îi spusesem să mă sune când are o rezervă de-o singură persoană, cu TV şi baie proprie şi cu posibilitatea de-a mă încuia în ea, nu în baie. Ea m-a sunat, dar nu mi-a dat detalii. Zice:

- Sună-l pe domnul doctor şi spune-i că te operezi, apoi discutăm de condiţii.

Na, eram încântată, avea să-mi spună de rezervă.

- Avem liberă rezerva Monicăi Columbeanu, spune ea mult prea mândră.

- Aaa, păi, nu o vreau pe aia.

- De ce? Are baie cu cadă, sufragerie, dormitor şi bucătărie.

- Nu îmi trebuie living şi bucătărie, zic eu.

- De ce? E reconfortant si costă doar şaizeci de euro pe noapte.

- Duduie, zic eu. Nu vin la hotel, ci la spital. Mă taie şi a doua zi plec acasa, nu cred ca am timp sa stau în living.

Ea face o pauză, dar tot vine cu argumente.

- Uite care e treaba, e mai uşor să îţi primeşti vizitatorii în living şi să le faci un ceai în bucătărie.

„Hotel cu servicii incomplete”.

- Să-şi aducă ceaiul de acasă şi să mă lase în pace, zbier eu. Vreau o rezervă simplă:  pat, televizor şi baie. E greu?

- Fie, bombăne ea. Deci, avem una la etajul patru. E cald rău acolo, dar are aer condiţionat.

- Bună aia, zic eu.

- Dar, aţi vrea să fie cu cabină de duş baia sau cu cadă?

- Nu îmi pasă, dacă are ghiuvetă şi wc, e ok.

- Ba nu, contează. Poate vă faceţi o baie şi trebuie să ştiu cum vă e mai comod.

- De ce să fac baie?

- Ca aşa e igenic.

- Iete scârţ, Vania nu face baie decât la ocazii.

Ea tace o clipă.

- Cine, bloggerul?

- Da, el.

- Îl ştiu, îmi zice încântată. A venit s-o vadă pe Marieta.

Eu râd.

- Ăla e Caius şi ştiu că pute cumplit.

- Nuu, era Vania.

- Taci, mă, că Vania dacă a venit, a venit s-o vadă pe Filomela.

- Nuuu, zice ea. Era rusul şi a zis că vrea să-i zică două vorbe Marietei, dar Marieta e inconştientă.

- Mă rog, nu îmi pasă. Deci am sau nu rezervă?

- Desigur. Dar, dacă o luaţi pe cea de la etajul unu e mai bine, să vă spun de ce.

Deja căscam.

Ea continuă:

- Doctorul trece întâi pe la unu, dacă mă înţelegeţi, până la etajul patru…

- Lasă la patru că nu mă trezesc la şapte sa-l văd pe doctor.

- Da, dar nu aveţi cadă la patru, doar cabină de duş.

Mă enervez.

- Să o ia dracu’ de cadă că nu îmi fac baie. Nu pricepi?

- De ce? zice ea contrariată.

- Pentru că m-am înscris într-o sectă păgână şi aia nu se spală decât pe dinţi.

- Ce scârbos, îmi mărturiseşte ea. Eu nu m-am spălat niciodată pe dinţi.

„Mi se pare firesc”, gândesc eu.

- Am sau nu rezervă? insist.

- Da, dar tot pe aia de la unu v-o dau, pentru cinci euro în plus…

- În fine, s-o ia dracu’. Pe care o fi.

Simt că se înveseleşte.

- Bine, atunci vă aştept mâine. Aaa, staţi aşa, mâine nu sunt aici, o să fie colega mea.

„Doamne ajută”.

- Bine, dar te rog să nu te răzgândeşti.

- Adică?

Îi închid telefonul. Mai bine mă operam acasă. Un cuţit încins la foc şi gata. O rezolvam.

Să mă ţin de cuvânt şi să onorez leapşa de la Mihai. Cele mai frumoase zece cărţi sau cele zece cărţi ce mi-au rămas în suflet.

Hehee, Mihai, sunt mai mult de zece, aşa că le împart în categorii. Ce să fac? Nu mă pot hotărî. Sunt prea multe şi prea frumoase. Şi aşa, am lăsat unele în urmă şi nu e bineee, dar asta este.

Dragoste: Ciuleandra, Dama cu camelii, Tristan şi Isolda, Lorelai (încă mai pot plânge recitindu-le, cred că încă mai pot, dacă nu o să mă chinui să storc o lacrimă, dar tot sunt minunate).

Poliţiste: Seria lui Doyle (Holmes), îmi plac chiar şi fantasy-urile lui. Nu la grad de „cel mai mult”, dar „destul de mult” merge. Seria Poirot şi seria lui Simenon, Inspectorul Maigret.

Aventura: Toată seria lui Dumas, de la Muşchetari la Vicontele de Bragelone şi ce o mai fi. Sunt destul de multe, nu am de gând să le enumăr. Şi Karl May.

Teatru: Regele Lear a rămas preferatul meu. Şi la ăsta încă mai plâng. Beaumarchaise, toată seria Fiagaro. Adică trei piese mari şi late – minunate. Şi, cel mai cel, Euripide. Nu aş şti să aleg o piesă anume, chiar îmi plac toate. Normal, normal, recitesc şi acum Caragiale când am chef să râd.

Fantasy: Anne Rice „Ora vrăjitoarelor”,  Sergiu Someşan şi, normal, Pratchett.

SF: O parte din Asimov, restul… mnu.

De suflet: Divina comedie, da e de suflet pentru mine, încă o mai pot reciti. Încă îmi mai place. Încă e cea mai minunată. Şi Quo Vadis, Doamneee, ce carte, ce carte, încă mai pot suspina după ea.

Horror: King, în general cam orice, singura care iese din discuţie este „Mobilul” – plictisitoare.

Poezie: „Amorul unei marmure”, „Amorul unei marmure” etc… Adică Eminescu.

Acum cui să dau leapşa. Să vedem: Crina, că şi aşa eşti plictisită şi Kmi ca să mai uiţi de termopane.

Ei, m-am achitat?

   (Asa arata si cea pe care merg, dar a lor e mai curata)

Ce săptămână minunată o sa am. Uhh, abia o aşteptam. Dus de colo, colo. Exact ce îmi doream. Chiar nu ştiam cum să cer o săptămână plină de nervi. Acum m-am liniştit, o s-o am din plin. Unde mai punem că trebuie să fac şi stocul de mită pentru Vania. Dar asta îmi face plăcere.

Acum să vă spun povestea duminici.

De obicei, adică în mare parte, ies în oraş cu Xreder. La modul următor: Fiecare în maşina lui, el înainte, eu după el. El zburdă, zburd şi el. Dacă se bagă în instersecţii, vă daţi seama, bară la bară în spatele lui, să nu cumva să-l ratez. Cam aşa a mers condusul meu de una singură prin oraş. Normal, singură am mai mers, dar doar prin preajma casei. Noroc cu asta. Acum ştiu şi eu fiecare străduţă din cartierul meu. Am mai mers şi până la barieră şi înapoi. Că nu e chiar aşa departe. Şi până la Mall şi înapoi. Ăsta e mai departe, dar am învăţat eu drumul

Azi, ieri, mă rog, duminică după amiază, singură fiind, zic să mă duc până la mama. Ce sa fac, să iau taxi sau să iau maşina? Ţinând cont că Xreder nu era cu mine să am după cine mă lua, persepctiva mi se părea cam sumbră. Aşa că mă aşez cuminte pe canapea şi încep să fac o schiţă. Trebuie să ştiţi că în Piteşti există cel puţin zece variante de-a ajunge într-un loc. Aşa că, normal, trebuia să o aleg pe cea mai practică pentru mine. Nu neapărat şi cea mai scurtă. Aşa că încep calcule. Ies pe colo, nu pe colo. Că pe partea ailaltă e treaba cu pornirea din pantă, de parcă nu aş mai fi făcut-o, dar în fine, ajung la concluzia că prefer intersecţia şi sensul ei giratoriu. Aşa că îmi repet: „vezi că până în intersecţia aia e un singur semn, iar ăla cu se dă prioritate înainte de sens, nu e. Aşa că ţine minte. Înainte să intri în sens, dai prioritate. Apoi ai, teoretic, că practic nu îţi dă nimeni.” Dar am avut noroc, când am intrat în sens, chiar am întâlnit un nene care părea să priceapă că eu am prioritate, ci nu el. Am avut noroc. Nu am depăşit şaizeci la oră până la mama. Şi am şi ajuns. Uraaa!!! La mama, normal, fiecare îşi dădea cu părerea pe unde să mă întorc. „Lasă, băi, ca tot la intersecţia aia cumplit de mare ajung”. Deci tot acolo. Atunci am ajuns şi eu la optzeci la oră, că se ţinea unul în spatele meu şi mă enerva. Am trecut şi pe lângă aia cu radarul, dar atunci aveam treizeci. Deci nu au ştiut că trec

Una peste alta, sunt încântată de mine. Am mers prin oraş fără călăuză. Asta da realizare. Şi ca totul să fie la locul lui, mi-am dat seama că sunt ca un turist în propriul meu oraş. Până acum nu m-a interesat pe unde merge Xreder, îmi era tot una. Atâta timp cât ajungeam unde aveam treabă, cui îi păsa. Mişto, azi am descoperit că pot să merg înainte de la mama până pe o altă străduţă, nu am fost niciodată sigură de asta. Că nu am văzut pe nimeni vreodată mergând înainte. Dar semnul ăla zicea că pot şi am putut. Dumnezeu ştie ce semne mai descopăr şi azi, că fie, mâine a trecut, prin oraşul meu. Oricum, avem semne.

Şi am uitat. Dar totuşi mi-am amintit M-am trezit vorbind singură cu semnele, ca o blondă veritabilă ce sunt. Aşa că ziceam: „Bun, aici dau prioritate. Aha, aici am prioritate şi nu vă las nici de nebună”. Deci o iau razna, asta e clar. Şi să vă spun şi ce-am făcut pe ploaie? Maşina noastră, aia, singura de fapt, că restul nu sunt, e mai complicat, dar nu asta contează. Maşina noastră are ştergătoare automate. Începe pic, gata şi ele. Asta pe care merg eu, o auto utilitară, normal, nu are. Ploua cu piatră de nu vedeai la doi paşi, iar eu nu găseam poziţia ştergătorului, mergeau alea din spate continuu, dar alea din faţă nici de nebune, numai dacă ţineam eu de băţul ăla. Aşa că am ţinut de băţ până am ajuns unde am avut treabă. Ca să aflu că trebuia să dau de băţ în jos de tot ca să meargă ele singure, singurele. Nu e minunat? Acum am altă problemă: unde dracu’ e butonul ăla de la chestia aia pe unde se bagă motorina? Mă duc la ei şi îi pun să se descurce, că nu am idee.

Şi cu asta vă doresc o zi bună! A mea, cu siguranţă, va fi aglomerată. Hehe, dacă mi-ar răspunde şi Tudor la mail, cu siguranţă că ar fi una foarte aglomerată. Nu că m-aş supăra. Aşa că aştept mailul ăla.

I Ca orice top serios, începem cu o recomandare. Dacă doriţi literatură adevărată, şi nu mă refer aici la un blogger onanist v-o recomand cu plăcere pe Gabriela, habar nu aveţi ce pierdeţi.

Şi acum, să edităm nişte fraze

Topul comentatorilor, pentru că e la modă:

 285 - Premiul întâi cu coroniţă, diplomă şi medalie de aur: Vania. Omul care comentează cel mai haios şi, pe deasupra… dar nu dau din casă

227 - Premiul doi, tot cu coroniţă, dar medalia e de argint: Ion Borgovan, adică tata Borgo. Profesorul de fizică. Desigur, singurul profesor de fizică pe care-l plac

220 – Premiul trei, tot cu coroniţă, dar medalie de bronz: Isabelle Lorelei. Omul care ajută oameni.

137 – Menţiune: Cella. Cititoarea care îmi place cel mai mult

105 – Gata, s-au împărţit premiile. Kmi, păi se poate? Credeam că ai recuperat. Cum vrei să ajungi prima fără mită?

69 – Crina Ce număr… Cu toate că ne-am descoperit de puţin timp, Crina a comentat nu glumă

68 – Şi iată, la un punct diferenţă, Omu’. Bine, măi, frate, păi se poate? Aşa ne-o fost vorba?

61 – Îngerul a cărei poveste nu am terminat-o, dar se face. Deci Laura. Da, ea, Laura cu lebedele.

52 – Împărăteasa din partea mea dreaptă. Adică dacă mergeţi mai la dreapta daţi de ea.

44 – Măi, tu ce faci în topul meu? Xreder, normal. Se putea?

43 şi 43 – La egalitate de voturi: Şukărit şi Sibilla. V-aţi vorbit, a?

40 – Normal, un pisoi portocaliu. Cum mă, nu îţi e jenă?

38 – Binişor, dar te iert Corina, tu eşti ocupată

37 – Ioana, ştrumful ăla mic care mă face să râd până la balonare

25 – Cei din urmă, vor fi cei dintâi: Blue, păi, măi, copile. Aşa reclamă îmi faci?

Acum, pentru că mai avem de amintit. De ce nu aţi intrat în top, nu ştiu, dar recuperaţi voi.

Ştefan, vai, vai, păi se poate? Numai şcoală, numai şcoală?

Maria, pe tine nu te iert. Tu, cea care ştie dinainte să zic ceva ce am în cap. Tu, care mă cunoşti ca pe tine. Unde ţi-o fost capul? Sub 20 de commenturi? Ruşine

Cristal?! Hai, pe tine te iert, eşti de puţin timp prin împrejurimi

Mihai… Bine, fie, şi tu şcoală, bac şi alte alea. Baftă.

Victor, ţinând cont că tu nu te dezici, te iert de toate

Arhi… Şi pe tine te iert, că oricum nu am de ales

Horia?! Da, Bruxelle, nu-i bai

Mai noi sunt Cora, Jamilla şi Radu Georgescu, deci pe ei îi iert bine. Sigur mai sunt şi alţii. Şi de nu mi-i amintesc, iertare, puteţi să îmi daţi câte una să mă trezesc.

Îi mulţumesc lui Vania pentru numărătoare. Sunt sigură că nimeni nu l-a mituit pentru a urca mai sus în top.

Topul e făcut pe patru luni pline. Peste alte patru luni pline, îl facem din nou. Mita se depunde la Vania. Mulţumesc pentru atenţie!