Din nou la leapşă. Maria Barbu mi-a dat o leapşă drăguţă. Dacă nu aş fi eu excesiv de nervoasă, ar fi chiar minunată. Nu, Dumnezeule, nu sunt nervoasă pe Maria, că doar nu îs chiar dusă. Veciniiiii, ştiţi, da?
Trecem peste nervii mei. Despre ce e vorba în leapşă. Să spun cinci lucruri amuzante despre mine sau funny. Cum o fi. Eh, dacă nu aş fi EXCESIV DE NERVOASĂ poate că mi le-aş aminti pe toate cinci. Să vedem:
1 Când sunt obosită, omul poate să îmi şi desenze, că tot ce vreau eu înţeleg.
2 Când întâlnesc un om şi prost şi cretin – şi sunt destui – încep să scot dicţionarul din cap şi îl fac varză.
3 Sunt blondă. Uneori şi mov. Mă amuz când nimeni nu se amuză. Ulterior, ceilalţi, amuzându-se fără să înţeleagă de ce.
4 Gafez la greu. Cu toate că mama a rămas stăpâna gafelor, nici eu nu am mult până acolo.
5 Sunt sadică cu propria-mi persoană. Şi e funny, zău că e, dar pentru alţii.
Maria cred că s-a înseşalt crezând că eu am mai multă imaginaţie. Mă rog, ea nu avea de unde să ştie că eu voi fi enervată. Păi, nu?
Am fost tentată să îi dau leapşa asta Manei, dar deja mai are una de onorat. Totuşi, dacă îţi faci timp, Mana, te rog. Aşa că am să o pasez la Manole în grădina cu flori Dar, ho, nu mă opresc aici. Ce, cei fără blog nu sunt şi ei funny? Cella, Steluţă Isabelle, Ana, Ionborgo şi toţi cei fără blog care vor să se prindă în joc. Sunteţi invitaţii mei. Logic, şi cei cu blog o pot prelua. Da?
Bun, acum puteţi să vă faceţi de cap, încă sunt nervoasă.
@Oana,
ce super tare esti cand ai drakushori! Imi place cum ai raspuns, iar chestia cu gafele e geniala de-adevaratelea! Ador oamenii care gafeaza. habar n-am de ce!?
Aşaaaaaaaaa,
Mai din prima: merci măi dragă pentru Goran. Daaaaaaaa … kalaşnicoave şi ciocârlii.
A doua: stai să mă gândesc niţel – că se pare că ce consideram eu amuzant la mine este enervant pentru alţii. Chestie de interpretare.
Aia nu, nici aia nu. Asta nici atât. Nu, nici asta. Ei, na, nu este cazul.
Merline, nu am găsit. În schimb am descoperit că sunt penibilă. M-au ajutat nişte “prieteni”.
Hai baftă la examen.
am primit,am scăpat o incantaţie….offff… madre de dieu…şi asta-i,ai intrat în horă joacă
eu sunt structural funny prin “naştere” şi autoeducaţie ( strategie anti complexe;dobîndite prin inducţie )
1.- ori de cîte ori am de-a face cu “cineva” care mă : enervează maxim,este de-o prostie care frizează absurdul (da-i şef,adversar,funcţionar “public”etc)fac exerciţiul următor-îl fixez “galeş”şi mi-l imaginez în cele mai minunate situaţii-avînd o constipaţie groaznică/o diaree la fel exact atunci , stînd în patru labe şi cu pantalonii/fusta în vine…mă rog … tot tacîmul,la imaginaţia sadică stau bine,zîmbesc şi “omul”(a)se uită tîmp la mine,nu pricepe nimic şi rezolv “problema”… zîmbind
2.-cînd cineva (lipsit de elementară eleganţă,şi-s destui în meseria mea)mă întreabă “candid”cîţi ani am…eu îmi adaug invariabil măcar cinci şi mă distrez copios cînd aud,tot invariabil,”vai dar ce bine arătaţi,cum faceţi ?”
3-am devenit blondă dintr-un capriciu al “stilistului” şi cînd fac o gafă pe care nu o pot salva la timp zic : “dragă,scuze,tu nu vezi ce culoare am ?”
4-cînd am de rezolvat orice în casă chem măcar trei “meseriaşi”care,normal,se concurează între ei,eu sunt ingeună…la sfîrşit rămîn cu cel care (negociez separat)ca să “rămînă”îmi rezolvă problema eficient şi cît se poate de rezonabil..la preţ
5-nefiind (monden) curioasă fac cele mai artistice gafe : o comit cînd toată lumea “ştie” tot despre toată lumea şi “pic” eu…aşa… zic adevăruri care-mi fac automat rost de “prieteni”fără cel mai mic efort şi de multe ori stau siderată şi mă-’ntreb de unde mi se trage
aş putea continua da’ mi că mă fac de tot de băcănie şi oricum dacă continuă stupizenia asta (am ceva cu cine-a “inventat-o”,am mai spus) cu leapşa (psihanalitică )cred că-mi revizuiesc drastic atitudinea … mă las de virtualisme că sunt fan(ă) a maniei persecuţiei
Declar: io de fapt sunt aici maică-sa Oanei şi soră-sa lu’ Merlin.
Aşa. În acelaşi timp.
Nu e cine ştie ce funny.
Da’ e super fantasy.
Merline, sunt orc. http://www.trilulilu.ro/ciobanov/35f2d5d7f4a16c
Oana: Tu eşti Stăpâna Inelelor. Bine?
Pentru mine, cel puţin.
februarie 28, 2008 la 1:28 am
@Oana,
ce super tare esti cand ai drakushori! Imi place cum ai raspuns, iar chestia cu gafele e geniala de-adevaratelea! Ador oamenii care gafeaza. habar n-am de ce!?
februarie 28, 2008 la 1:30 am
Pai, da, normal, pentru ceilalti e amuzant. Penibil e doar pentru cei ce gafeaza
februarie 28, 2008 la 6:56 am
Una zici? Mai am două neonorate! Spre ruşinea mea…
februarie 28, 2008 la 10:20 am
Aşaaaaaaaaa,
Mai din prima: merci măi dragă pentru Goran. Daaaaaaaa … kalaşnicoave şi ciocârlii.
A doua: stai să mă gândesc niţel – că se pare că ce consideram eu amuzant la mine este enervant pentru alţii. Chestie de interpretare.
Aia nu, nici aia nu. Asta nici atât. Nu, nici asta. Ei, na, nu este cazul.
Merline, nu am găsit. În schimb am descoperit că sunt penibilă. M-au ajutat nişte “prieteni”.
Hai baftă la examen.
februarie 28, 2008 la 10:42 am
am primit,am scăpat o incantaţie….offff… madre de dieu…şi asta-i,ai intrat în horă joacă


)cred că-mi revizuiesc drastic atitudinea … mă las de virtualisme că sunt fan(ă) a maniei persecuţiei
eu sunt structural funny prin “naştere” şi autoeducaţie ( strategie anti complexe;dobîndite prin inducţie )
1.- ori de cîte ori am de-a face cu “cineva” care mă : enervează maxim,este de-o prostie care frizează absurdul (da-i şef,adversar,funcţionar “public”etc)fac exerciţiul următor-îl fixez “galeş”şi mi-l imaginez în cele mai minunate situaţii-avînd o constipaţie groaznică/o diaree la fel exact atunci , stînd în patru labe şi cu pantalonii/fusta în vine…mă rog … tot tacîmul,la imaginaţia sadică stau bine,zîmbesc şi “omul”(a)se uită tîmp la mine,nu pricepe nimic şi rezolv “problema”… zîmbind
2.-cînd cineva (lipsit de elementară eleganţă,şi-s destui în meseria mea)mă întreabă “candid”cîţi ani am…eu îmi adaug invariabil măcar cinci şi mă distrez copios cînd aud,tot invariabil,”vai dar ce bine arătaţi,cum faceţi ?”
3-am devenit blondă dintr-un capriciu al “stilistului” şi cînd fac o gafă pe care nu o pot salva la timp zic : “dragă,scuze,tu nu vezi ce culoare am ?”
4-cînd am de rezolvat orice în casă chem măcar trei “meseriaşi”care,normal,se concurează între ei,eu sunt ingeună…la sfîrşit rămîn cu cel care (negociez separat)ca să “rămînă”îmi rezolvă problema eficient şi cît se poate de rezonabil..la preţ
5-nefiind (monden) curioasă fac cele mai artistice gafe : o comit cînd toată lumea “ştie” tot despre toată lumea şi “pic” eu…aşa… zic adevăruri care-mi fac automat rost de “prieteni”fără cel mai mic efort şi de multe ori stau siderată şi mă-’ntreb de unde mi se trage
aş putea continua da’ mi că mă fac de tot de băcănie şi oricum dacă continuă stupizenia asta (am ceva cu cine-a “inventat-o”,am mai spus) cu leapşa (psihanalitică
februarie 28, 2008 la 10:56 am
Declar: io de fapt sunt aici maică-sa Oanei şi soră-sa lu’ Merlin.
Aşa. În acelaşi timp.
Nu e cine ştie ce funny.
Da’ e super fantasy.
Merline, sunt orc.
http://www.trilulilu.ro/ciobanov/35f2d5d7f4a16c
Oana: Tu eşti Stăpâna Inelelor. Bine?
Pentru mine, cel puţin.
februarie 28, 2008 la 11:22 am
Şi eu am nostalgii masochiste …
D-le.V.,d-le.V. ( ? ? ? )
februarie 28, 2008 la 12:02 pm
Isabelleeee, esti orc???
Bun, asta a fost tare.
Cella, vezi ca si tu faci gafe? Si eu. Macar eu sunt blonda natural.
Mana, lasa, am fost cuminte, nu te chinui
februarie 28, 2008 la 12:07 pm
Oana, hai acasă …
http://www.trilulilu.ro/porta_marius/3e263d87d6b5f6
Cu drag, Orc-ul.
februarie 28, 2008 la 6:14 pm
eu sunt amuzant doar pentru faptul ca exist:)) asa ca nu dau exemple
miau miau:)
februarie 28, 2008 la 8:22 pm
Isabelleeeeee, nu am examen. Viata mea e un examen
Pisoi, fi serios, da?