Încet, încet, Isabelle a noastră învaţă să manevreze blogul. O să fie minunat când o să înveţe ea toate şmecheriile. Sunt sigură că îl va colora şi ne va pune muzică şi ne va bucura
Acum, lăsând-o doar puţin pe Isabelle, mă gândesc ce o face Tata Borgo. O fi mai bine? Nu o fi? Nu ne dă nici un semn de viaţă, iar asta e puţin straniu. Dar aşteptăm.
*
Tudor s-a speriat, aşa că mi-a trimis jumate de material pentru a începe scrierea scenariului. Nu ştiu exact de ce s-a speriat, că eu nu l-am ameninţat prea rău Am fost blândă. Mă credeţi, da? Pe lângă faptul că o să înnebunesc până terminăm filmul ăsta, mai sunt şi naşă. Cum când? Pe 15. Cum unde? La Bacău perechea numărul şapte, nici măcar nu sunt măritată de atâţia ani Doar de şase. Într-un fel abia aştept. Aştept asta pentru că nu ştiu… Vreau să scap de scenarii din cap. Nu de alta, dar poate voi putea să mai scriu şi la ale mele după. Pentru că nu mă mai gândesc decât la scenarii. A devenit aproape o chestie obsesivă. Scenariul ăsta a devenit o obsesie. Când încep să scriu la Crima perfectă, îmi vine în cap scenariul. Când îmi vine să scriu la Regina arkudă, tot aşa.
Sunt panicată. Am intrat în panică. În panica scenaritei. Noroc cu Roxana că e optimistă. Altfel nu ştiu ce aş face. Noroc cu restaurantul de lângă casă că nu mă pune să gătesc Nici eu nu mai ştiu cu ce am noroc. Dar încă respir. Trag aer în piept şi îmi spun că nu o să ratez scenariul ăsta. Dificil ce vă spun eu aici, ştiu.
Iar acum, ca un făcut, îl ascult pe Dictator la radio. Asta înseamnă că nu îmi pot adua gândurile cum trebuie.
*
De ce nu îşi pot expune oamenii părerile fără să fie atacaţi? Asta e a doua mea dilemă. Pentru cine ştie, ştie. Pentru restul, nu vreau să dau explicaţii pentru că nu vreau. Deja mă plictiseşte personajul, subiectul, ce vreţi voi. Dar tot sunt un pic răscolită. Blogosfera asta nu a învăţat nimic. Asta e problema. Viaţa de pe bloguri, e la fel ca cea reală. Numai că, atunci când bârfeşti pe blog, află şi cel bârfit.
*
Poveşti de viaţă nu mai am, pentru că viaţa mea e un scenariu. Nu ăla de care vă spuneam mai sus, altul, personal.
Nu vreau, na. După ce învăţ manevre de manevre pun şi link. Şi lasă că nu-i musai să vină lumea. Mai întâi să mă obişnuiesc eu. După aia mai vedem.
Mai bine vin la nuntă. Mă inviţi? Da! Bine! Mulţumesc.
Merline, io vreau să ştiu de la tine o chestie: tu dacă te apuci de luat interviuri pe la barosani mai ai timp şi de scris? Nu interviuri … Bănuieşti tu la ce mă refer.
Crina Dunca
martie 5, 2008 la 3:26 pm
Stai tu puţin … Cum o vedea Tati Ionborgo că fumez – pe blog – cum vine să mă muştruluiască
În rest: NU răspund la provocări! Nu!
martie 5, 2008 la 3:39 pm
Isa? Sa vezi ce te bat, invata sa iti pui link, sa stie lumea cum sa vina in vizita la tine
martie 5, 2008 la 9:16 pm
Nu vreau, na. După ce învăţ manevre de manevre pun şi link. Şi lasă că nu-i musai să vină lumea. Mai întâi să mă obişnuiesc eu. După aia mai vedem.
Mai bine vin la nuntă. Mă inviţi? Da! Bine! Mulţumesc.
martie 5, 2008 la 9:27 pm
Sigur, sigur, hai la nunta, bem si… facem chestia aia de care nu trebuie sa stie mama
martie 5, 2008 la 10:07 pm
Daaaaa!
martie 6, 2008 la 9:08 am
dap, si eu ma intreb de Tata Borgo…si ma uit in fiecare zi dupa el…sa apara…
martie 6, 2008 la 10:27 am
Oana, bine zici , viata este un scenariu.
Este placut uneori cand reusesc, sau am impresia , sa joc cum vreau eu , nu dupa cum vrea scenaristul.:D
p.s. As merge si eu la nunta , dar fiind dupa 10 martie , trebuie de data asta sa respect scenariul.
martie 6, 2008 la 2:25 pm
Merline, io vreau să ştiu de la tine o chestie: tu dacă te apuci de luat interviuri pe la barosani mai ai timp şi de scris? Nu interviuri … Bănuieşti tu la ce mă refer.
martie 6, 2008 la 2:39 pm
Omu’, ai un scenariu prestabilit?
Isabelle: NU! De fapt, DA, dar nu mai am inspiratie. Na, am zis-o. Ma deprima. Treaba aia.
martie 6, 2008 la 3:46 pm
Da, este postul Pastelui !
martie 6, 2008 la 5:53 pm
A, deja? Hmm, cum trece timpul pe langa, nici nu mi-am dat seama ca sa fiu sincera.