Asta e baiatul meu

Cica de 1 mai e linişte. E pe naiba. Adică o fi la alţii. Ehe, doar nu credeţi că dau din casă. Aaa, ba da. Pentru că pe multe chipuri am citit nelămuriri cu privire la pisica neagră de mai jos, nu, nu e a mea. E a cuiva de pe net. Aşa că vi-l prezint pe orfanel. Mă rog, tot soţul Nataşei va fi, dar tătâne-su, încă nu e lămurit. Acum, ca să lămurim situaţia, nu-i aşa că merită regele tomberonist?

Proprietari de pisoi… Vorbe intre titani… 2

Oanastoicamujea1: hey, hai sa-ti spun una tare pana vine Sorin cu frectia

ioanusca: spune

oanastoicamujea1: Sorin m-a tot batut la cap ca eu am 28 de ani, asa ca eu, blonda, am trait cu senzatia ca fac 28

oanastoicamujea1: ca sa aflu, intamplator, normal, ca fac 27

oanastoicamujea1: acum parca imi pare rau sa mor

ioanusca: bravo! ai câstigat un an…

oanastoicamujea1: =)) vai mama mea

ioanusca: la ce necrolog îti trag, nu trebuie sa ai regrete!…

oanastoicamujea1: nu am, de aia nu am, ca stiu ca imi tragi necrolog

ioanusca: mai întreb odata: pe cât mai faci… 25?

ioanusca: ai mai zis de doua ori, dar am uitat.

Oanastoicamujea1: pe 20, dar nu e important si nici la multi ani nu vreau, ca eu urasc ziua mea

ioanusca: bine, o sa zic altceva…

ioanusca: daca o apuci, îti fac un necrolog, ca-i fain sa-ti citesti propriul necrolog.

Oanastoicamujea1: =))

Oanastoicamujea1: da, asta ar fi tare

ioanusca: sa-mi aduci aminte!

ioanusca: si sa lasi un timp de efect, nu comenta imediat.

Oanastoicamujea1: o sa-ti, ca na…

Oanastoicamujea1: nu comentez imediat, stai intai sa mor )

ioanusca: Azi, 20 mai, Oana ar fi împlinit frumoasa vârsta…

oanastoicamujea1: de 27, sa nu faci ca mine, da?

ioanusca: Dar, o boala necrutatoare, geloasa pe talentul ei…

ioanusca: Blogosfera neconsolata plânge neputincioasa!

Oanastoicamujea1: desigur sau rade neputincioasa:d

ioanusca: teofob, cu inima cernita…

oanastoicamujea1: =))

ioanusca: ai putea sa publici discutia asta, ca sa nu ma mai futi la icre si pe 20 mai.

Oanastoicamujea1: da, daca sunt in stare sa o salvez )

Oanastoicamujea1: o s-o public diseara, acum… sunt moarta

ioanusca: chiar m-a întrebat cineva, de curând, ce vârsta ai: prudent, am zis: 26-27…

ioan_sca: 27 am pus dupa cum te prezinti, 26, dupa cum scrii…

oanastoicamujea1: te blestem

ioanusca: desi, mergea si 16.

Oanastoicamujea1: normal, dragut

ioanusca: bine, dar, daca mor, îmi faci tu necrologul!

Oanastoicamujea1: normal, dar nu o sa fie la fel de calitativ

ioanusca: eu as prefera, în locul tau, sa fac un pui cu cartofi!

Oanastoicamujea1: eu as prefera o Saorma

ioanusca: ca la aia te pricepi!

Oanastoicamujea1: stai sa-mi suflu nasul

ioanusca: Si Sorin e cu frectia? Credeam ca numai tu, pe blog…

oanastoicamujea1: auzi, vezi sa nu uiti ca si mandra e nascuta tot pe 20

ioanusca: sa-i fac si ei necrolog?

Oanastoicamujea1: =))

Oanastoicamujea1: nu cred ca ea asta isi doreste

ioanusca: nasol, ca am sa ramân singurul blogger.

Oanastoicamujea1: pe ea sa o sarbatoresti, ma

ioanusca: Piti are cui ramâne, sau va deveni motan vagabond?

Oanastoicamujea1: va deveni, oficial, sotul Natasei

ioanusca: are zestre?

Oanastoicamujea1: areeee

ioanusca: ca n-o dau pe Natasa dupa orice orfelin!

Oanastoicamujea1: un Jeep, o skoda, un apartament

ioanusca: Ap-ul poti sa-l vinzi, ca ai vecini manelisti!

Oanastoicamujea1: =))

ioanusca: Prefer banii…

oanastoicamujea1: normal

oanastoicamujea1: ok, ii dau banii

oanastoicamujea1: si laptopul

ioanusca: nu-i da lui, ca-i cheltuie! trimite-mi-i mie.

Oanastoicamujea1: sa-i bei

ioanusca: acum, dupa ce ca-ti fac necrologul…

ioanusca: ce-ti pasa ce fac eu cu banii?

Oanastoicamujea1: da, ai si tu dreptate

Oanastoicamujea1: necrologul e scump

ioanusca: la calitatea la care prestez eu!…

oanastoicamujea1: asa e, ce sa mai zic :d

oanastoicamujea1: sunt datoare

După discuţia asta, Our s-a sinucis

 

Zborul

 

Our zbura. Îşi dădu seama că are suficient timp pentru a-şi pune gândurile în ordine. Şi, pe deasupra, îşi dădea seama că aterizarea avea să fie destul de dură. Dar până atunci… mai avea… hehe… destul. Desigur, ar fi putut rămâne în Mnemess. Ar fi putut deveni rege sau, le-ar fi putut explica celorlalţi că nu îşi doreşte asta. Ceea ce ar fi implicat o anume libertatea, cunoaşterea unei piticuţe. Câţiva copii, nu prea mulţi. Doi ar fi fost suficienţi. El nu era din clanul ăla în care se făceau copii în neştire. Era o bardă de oţel, iar ei nu aveau nevoie de mulţi moştenitori. Apoi, pentru distracţia proprie, ar fi putut să îi sâcâie pe cei din celelalte clanuri. Şi aşa şi-ar fi asigurat şi distracţia. Ceea ce ar fi fost mai puţin periculos decât şutul uriaşului.

De avea să scape cu viaţă din asta, desigur, avea să îşi recalculeze opţiunile. Dar ca să scape cu viaţă, odată aterizat, trebuia să facă pe mortul. Ceea ce nu îi stătea în fire unui pitic. Logic.

Aterizarea nu fu atât de rea pe cât crezuse el. Ţinând cont de viteza şutului, de cum îl ridicase pe unghiile picioarelor şi cum îl propulsase în aer. Adică, să fim serioşi, se putea şi mai rău. Un om ar fi zburat, poate, ceva mai mult, iar aterizarea ar fi fost de-a dreptul dezastroasă. El doar îşi scrânti glezna de la piciorul drept. Ceea ce nu era o tragedie, pentru că, un pitic, oricând, putea să meargă într-un singur picior.

Our ateriză cu faţa în mocirlă. Ceea ce, normal, nu era tocmai o opţiune plăcută. Dar, era mai bine decât preconizase. Chip murdar şi gleznă luxată. Hehe, pagubele nu se ridicau la mult. Toporişca era la locul ei, capul încă îi stătea pe umeri, iar uriaşul îl scosese din calcul. Acum, la fel de bine, putea să îşi aprindă pipa şi să-i lase pe ceilalţi să se descurce. Chiar dacă ar fi pierdut întreaga distracţie, dar, dintr-o dată, tutunul îi păru o variantă mai sănătoasă. Ar fi putut la fel de bine să fugă spre corabie. În fine, fuga e un cuvânt prea complicat în condiţiile de faţă. Dar nici mersul şontâc nu i-ar fi adus daune. Orice era mai bine decât să cadă bestia de uriaş peste tine şi să te trezeşti terci. Asta dacă s-ar mai fi găsit, cel puţin, terciul din el. Normal, mai avea o opţiune. Aceea de a ieşi din raza uriaşului şi a trage un pui de somn.

Dar de ce înşira el toate astea când era vorba de încăierare. Să fim serioşi, nu ar fi putut nici în ruptul capului să se abţină de la bătaie. Era bătaie, da? Era? Desigur. Iar oamenii ăia, să-i ia dracu’, nici măcar nu îi plăcea, dar fata aia se milogea deja că a murit piticul. Lasă, avea să le arate el lor cum moare un pitic. Se opri o clipă. Nu, nu asta voia să le arate. Moartea nu era încă una din opţiuni, normal. Oricum, avea să le mai dea ceva fiori. Şi dacă se plictisea, putea face oricând pe mortul şi apoi să dispară tip-til. Da, asta era soluţia.

Acum, că totul fusese pus la punct, Our îşi vântură toporişca deasupra capului şi porni la război. Sau, ca să fim mai corecţi, se duse drept în gura lupului.

 

P.S: Normal, ceea ce vă spun eu aici, nu are nici o legătură cu vreun roman. Neuronul e de vină.

 

P.S1: Deoarece am răcit din nou şi zac, singurele aventuri pe care vi le pot împărtăşi îi aparţin lui Our. Mâine o fi mai bine.

 

Dupa Inviere…

Mai întâi: Adevărat a Înviat!!!

 

A mai trecut un Paşte… Pentru mine, la fel. Adică la fel ca celelalte. Nimic în plus sau în minus. Poate în minus, poate în plus, ceva, puţin, nu s-a simţit. Aceleaşi drumuri, aceeaşi oboseală infinită. Aceleaşi manele ce au urlat în blocul meu. Totul la fel. Nu, nu ne-am luat aparatul foto. Am uitat. La şase dimineaţa abia vedeam să ne îmbrăcăm, aparatul putea la fel de bine să stea şi dezbrăcat şi uitat, undeva prin casă. Ne-am dus, ne-am întors şi am condus dragonul negru al mamei (iată, un punct în plus). Am înlocuit dragonul negru cu cel gri şi am pornit spre o altă destinaţie, la socrii mei. Unde ne aşteptau cumnaţii şi copila.

Normal, acolo e altă treabă. Suntem mulţi şi tineri. Glumim, vorbim, uităm repede de oboseală. Ne înţepăm, că nouă aşa ne place şi plecăm mai prieteni decât atunci când ne-am întâlnit, dar mai obosiţi. Trebuia să mă duc cu maşina mea până acolo. Nu am putut, eram prea obosită pentru a fi sigură că nimeresc drumul. Am venit acasă. Am dormit o jumătate de oră şi am văzut LOST.

Special? Nu prea. Relaxant? Da.

Şi ce a fost cu adevărat mişto, a fost că am cântat. Nuu, eu cu X, în maşină. Dumnezeule mare, am uitat cd-ul cu Parazziti în maşina mamei, sper să nu facă infarct. Ne-am descurcat şi aşa. Îl aveam pe Mărgineanu. Ce am cântat aproape tot drumul? Vă spun imediat, dar de sunteţi sfioşi nu ascultaţi că nu e o melodie tocmai în ton cu sărbătoarea.

Desigur, plec iar. Habar nu am unde. O fi munte, o fi mare, o fi ce o fi, căci nu mai avem stare acasă, ne-am obişnuit pe drumuri. Ce o să cântăm? Depinde ce maşină va porni pe drum.

  – A mea

 

  – A lui

Momentan sunt într-un fel de vacanţă. Şi, tot momentan, îmi place Sărbători fericite în continuare!!!

 

Paste fericit!