Violenta juvenila

Mai întâi, Xreader şi-a făcut blog.

 

 

Ne întorcem la lucruri serioase. Nu triste, dar reale. Poate şi triste, pentru că, până la urmă, tot ceea ce am să vă spun, se transformă într-o tragedie.

Desigur, nu am copil, nu încă. Va fi sau nu, asta nu eu pot decide, dar am o nepoată, are 14 ani, e domnişoară de acum şi vrea să gândească tot mai mult cu capul ei – nu că aş zice eu că nu e bine, dar nu e întotdeauna corect. Vrea să se identifice cu persoane importante, să fie la modă, să nu cumva să piardă trendul. Nici asta nu zic că nu e bine, e bine, atâta timp cât o faci într-o limită normală. Şi eu am fost rebelă la vârsta ei şi cine nu o fi fost? Dar, desigur, altele erau vremurile şi alta educaţia.

Corina ne vorbeşte despre violenţa în şcoli, pe stradă etc. Violenţa care izbucneşte din sufletul unui copil. De ce sunt copiii noştrii predispuşi spre violenţă? De ce nu încearcă să folosească raţiunea în locul pumnului? Numai Dumnezeu ştie unde va ajunge societatea asta. Asta dacă o mai şti şi El. Nu suntem în stare să ne educăm copii. Nu mai avem timp de ei şi din cauza asta se petrece tot mai mult timp în faţa televizorului sau în faţa calculatorului. Nici asta nu ar fi o problemă dacă copiilor li s-ar explica că aia nu e viaţa reală. Că în viaţa reală rămân sechele, dureri, resentimente. Ce e de făcut în cazul ăsta? Eu nu ştiu, dar sunt convinsă că soluţii există. Desigur, nici metoda băţului nu merge, e nevoie de multă înţelegere şi multă experienţă.

Dar nu numai adulţii observă acest lucru, ci şi tinerii. M-am legat de ceea ce a spus Corina, pentru a vă duce la Ştefan, pe blogul lui. Unde e postat un filmuleţ în regia lui, făcut de elevii de liceu cu ajutorul unei clase mai mici. A VI-a parcă. Vizionaţi filmul şi daţi-vă cu părerea, nu mai rămâneţi pasivi, ar putea fi copilul vostru acolo.