Internetul, bata-l vina…

Mă gândeam la evoluţia asta a intrenetului. Începutul lui, ceea ce am observat eu, normal, că doar nu o să vă spun despre circuite şi siteuri culturale. A început cu mircul, nu? Ciudată chestie. Erai cine voiai, nimeni nu îţi cerea prea multe amănunte. Sau, dacă ţi le cerea, îi spuneai orice bălărie aveai în cap. Apoi, s-a născut messengerul, mai sincer, mai privat.

La început tot foloseam messengerul, apoi, într-o plictiseală cumplită şi un chef de muncă nebun, am renunţat la el vreun an. Îl deschideam uneori să văd dacă mai sunt toţi în viaţă. Trăgeam cu coada ochiului şi îl închideam repede, să nu mă prindă careva. Apoi, cine ştie ce mi-o fi venit, i-am dat drumul la loc. Am cunoscut oameni noi, dar am reluat legătura şi cu cei vechi. Bine, cu unii. Messengerul, eu aş zice că e un Merlin stricat. Nu zic că nu mi-a adus şi lucruri bune, ba chiar destul, dar şi din alea mai puţin bune. Aşa că acum sunt un pic între a pune din nou în aplicare operaţiunea închidere, ori ba. Desigur, nerenunţând la blog. Asta-i altă pierdere de timp, normal. Dar să zicem că mă ţine trează uneori.

De ce vă spun asta? Pentru că am treabă şi nu am timp să scriu posturi interminabile. Cu toate că mâine trebuie să caut un articol mai vechi, că mama nu a priceput nimic din ce i-am spus eu despre poveştile fraţilor Grimm. Trebuie să o fac să priceapă, normal.

Şi dacă tot vreţi să citiţi ceva mai inspirat, treceţi peste râuleţ şi duceţi-vă la Vania.