Treburi piticeşti

Our se gândea. Ceea ce, în mod normal, ar fi fost o catastrofă, dar ţinând cont că abia ajunsese, via râu, în pădurea neagră, şi nu era nimeni în jur, nu avea tocmai efectul scontat. Se gândea la cât de rece fusese apa râului şi la faptul că nu avusese curaj să urineze. Desigur, acum, căuta din priviri un loc pentru a face ceea ce trebuia făcut. Numai de ar fi găsit un copac normal. Dar, până la urmă, şi râul era o opţiune. Numai că, ecolog cum era, se tot gândea dacă peştii aveau să moară sau avea să aducă alte daune naturii.

Normal, nu se putea hotărî. În copacii ăia nu avea încredere, dar nici nu îi venea să o facă aşa, de capul lui, în râu. Până la urmă, el nu era Marcel. Mă rog, şi asta e altă poveste, că nu îşi dădea seama cum dracu’ de ajunsese în timpul ălă şi se întâlnise cu personajul acela ciudat. Trecând peste, Our trebuia să găsească cât mai repede soluţia, altfel avea să i se umfle vezica şi nu îi mai putea salva pe nătărăi, că doar nu el îi pusese să se uite ca nemâncaţii la agrişe.

Şi, la drept vorbind, nici nu avea chef să intre în pădure. Mai bine-l aştepta pe centaur. Dar el nu avea încredere în jumătăţi. Nici tu om, nici tu cal. Probabil că nici tu creier, nici tu vid. În fine, problema lui se agrava şi avea de gând să o rezolve într-un fel. Oricare ar fi fost el.

 

*

Între timp, elfa roşcată, adică Crina. Mă rog, numele ei real nu e Crina, are nume elfesc, dar cum Vania nu reuşea să îl pronunţe niciodată şi cum spunea mereu „Futu-i”, elfa hotârî să îl lase să-i spună cum vrea el. Şi astfel, toată lumea adoptă noul nume. Iar mă ţineţi de vorbă. Deci: Între timp, elfa, reuşi să desfacă încuietoarea de bambus. Privirea ei se obişnuise cu bezna, aşa că îşi dădea seama că e de una singură acolo. Cu câteva ore în urmă o auzise pe Kmi scâncind, dar, categoric lucru, zâna nu mai era prin preajmă, iar despre vrăjitor nici că avea habar pe unde îl încarceraseră. Ah, abia aştepta să pună mâna pe piticul ăla bun de nimic şi să-i arate ea cine e mai bun. Dar până atunci, trebuia să o găsească pe zână şi pe vrăjitor. La dracu’, îi furaseră sabia. Şi nu se dusese la cursul de karate când o rugase regina. „Futu-i”.

 

*

Our îşi rezolvase problema – detalii tehnice nu pot fi redate – aşa că, acum, stătea întins pe marginea râului şi trăgea cu nesaţ din pipă. Avea să tragă un pui de somn şi încă unul dacă timpul avea să-i permită. Şi chiar când aţipi, îl zări pe centaur venind… aaa… călare. „Băga-mi-aş!”.

 

Credeţi că piticul îi va salva sau că se vor salva singuri, iar piticul îşi va lua toţi laurii?