Una peste alta, alta peste una

Poza de la: http://www.vidu.ro

Da, da, am fost la vot. Am pus ştampila. Multe buletine, mult de votat, aproape că mă plictisisem. Asta nu ar fi nimic, dar mai greu mi-a fost sa mă orientez cu urnele. Mă rog, mi-a ieşit şi asta. Apoi am aşteptat. Nimic. E aproape ora unu noaptea şi nimic. Nu ştiu dacă jocul piteştenilor a ţinut, că a fost un joc, doar nu credeţi că alegătorii nu sunt în stare de balturi, ba sunt, dar nu ştiţi voi. La noi cred că a fost, dar încă nu pot confirma. Mda, se mai satură şi alegătorii. Ştiu eu ce ştiu. Şi ştiu şi ce nu ştiu. Ştiu ce s-a discutat pe la colţuri, cumva, habar nu am cum, întotdeauna ştiu tot. Nu ştiu de ce eu, dar asta este. Le aflu, le intuiesc, le aud din zbor şi până la urmă le pun cap la cap şi le ştiu. Desigur, mai şi influenţez pe unde pot, că doar nu stau cu mâinile în buzunar. Cu toate că jumate din inimă mi s-a rupt, eu ştiu că e mai bine aşa. Dar până una alta, nu mă pot pronunţa, nu sunt sigură. Aştept. Da, m-am plictisit de aşteptat, dar ce să fac? La noi se numără încă. Nu e ca la Bucureşti. Aşa cum îi spuneam Ioanei, în Bucureşti se fură cu două zile înainte, la noi se fură în ziua/ noaptea respectivă. Acum să vedem în favoarea cui

După m-am dus la nuntă. Cea mai frumoasă nuntă din ultimul timp la care am fost. Dar nu am stat mult, mâine e luni. Azi e luni. Sunt la treabă. Cum unde? În Bucureşti. Da, nu vă mai miraţi atât, acolo e treaba mea. Ce, nu ştiţi? Da, da, e muncă cu bani. Cu program, nu program din ăla strict, e muncă cu termene. Că nu îi pasă nimănui unde îmi fac eu treaba, normal. Le pasă doar să dau totul la timp. Asta e ideea, timpul. Dacă ei zic că la şi cinci minute să fie gata, eu la şi trei minute sunt gata. Că aşa sunt eu, vreau mereu să fiu gata la timp, dar asta nu depinde întotdeauna de mine. Aş vrea să depindă, dar adevărul e că nu.

Nu, nu mă întâlnesc cu nesuferiţii ăia de care v-am povestit eu odinioară. Nu, e altă treabă, la nivel mai înalt. Treabă mult mai serioasă. Normal, şi banii sunt mai serioşi. Dar, în esenţă, tot treaba aia e. Bine, v-am aiurit de tot. Acum sunt mulţumită Da, da, nu am chef de Bucureşti. Nu am chef de alergat, de ascultat, de dat cu părerea. Nu am chef pentru că vineri am un examen la care ar trebui să învăţ tot anul şi încă jumate din celălalt pentru a pricepe ceva. Şi zău că nu are legătură cu culoarea neuronului meu.

Una peste alta, habar nu am cum stăm cu votul în Piteşti. Pot să-l bănuiesc. Pot să-l intuiesc, dar nu pot vorbi înainte de-a fi sigură.

Alta peste una, am treabă cu carul şi carul nu-i cu mine. Sunt oarecum debusolată în perioada asta. Nu, alegerile nu au nici o legătură. Altele au, alea care nu depind de mine. Mă enervez. Nu degeaba, că am trecut peste faza asta, asta cu degeaba. Hehe. Da, vine săptămâna aia dementă. Oare câte grade or fi mâine? Mă rog, ceea ce spun eu acum nu are nici un sens. Deci da! Aţi priceput. Dacă nu, faceţi reclamaţie la Vania, eu nu sunt acasă