Drumul Împărătesei (I) – Our

Se rătăciseră. Oricum, lui Our îi păsa mai puţin că se rătăciseră, însă durerea din şale aproape că îl ucidea. Lupta dintre el şi elfă – susţinea Our – nu fusese pe deplin dreaptă. Cu toate că elfa îşi pierduse spada şi fusese nevoită să lupte cu o amărâtă de bâtă, pe când Our avea toporişca cu tăiş dublu, piticul tot luase bătaie.

- Şi ce spuneai despre singurul război în care piticii i-au învins pe elfi?

Our bombăni în barbă, după care scoase pe gură un „rahat” şi se linişti.

- Şi acum? – se interesă elfa. Ce dracu’ facem?

- Găsim calea Împărătesei.

- Eşti sigur că-i drumul cel bun?

Our nu zise nimic. Adevărul e că nu era sigur. În ultimul timp, cuvântul „sigur” nu prea mai avea vreo semnificaţie.

- Mda… –  bombăni piticul.

Elfa îşi încordă palma în jurul bâtei.

- Deci, eşti sigur?

Piticul privi cu jind la bâtă. Nu ar mai fi suportat să o ia pe coajă.

- Da, sunt sigur – se apără el.

 

*

Vania trecuse vadul. Era din nou singur. Habar nu avea unde o pierduse pe fata cu urzicile, dar, ce-i păsa lui? Fiecare cu soarta lui. Acum era în dilemă: să-i aştepte pe ceilalţi sau să-i bage-n…

- Futu-i! – bombăni vrăjitorul.

Trebuia să aştepte. Din câte îşi amintea, aveau o misiune. Ceva. Trebuiau să găsească ceva pentru… Împărăteasă?! Parcă. Dar nu era sigur a cui Împărăteasă. Dacă era vorba de Împărăteasa piticilor, puteau la fel de bine să se ducă cu toţii dracului. „Stai aşa”, spuse conştiinţa lui. „Piticii au Împărat”.

- Mă rog, să îl ia dracu’ şi pe ăla. Ce îmi pasă mie?

Aşadar despre ce Împărăteasă era vorba, şi cum de se încrezuse ea într-un pitic? Asta da enigmă. De s-ar fi inventat lecitina…

 

*

- Priveşte! – sări piticul. Calea Împărătesei.

- Minunat, bombăni Crina.

 

*

Agriph era cu adevărat îngrijorat. Se trezise pe cap cu o zână şi habar nu avea cum să iasă din pădure.

- Dreapta! – strigă Kmi.

Centaurul luă copacul în plin.

- Ha ha ha, ce amuzant e – sări în sus zâna.

- Cu ce-am greşit? – se întrebă centaurul pe sine.

 

*

- Şi acum? – se interesă elfa.

- Acum mergem pe calea asta.

- Ştii, de asta mă prinsesem şi eu. Întrebarea era unde duce calea asta.

- Presupun că la Împărăteasă.

- Nu îmi place când presupui – scânci Crina.

Piticul riidică din umeri. Parcă lui îi plăcea.

- Stai! – ţipă Crina. Ce se aude?

- E cineva în tufişuri.

- Scoate barda.