Iara beau, iara petrec…

FOTO: Alex Mazilu

 

Dap, începe distracţia. Iar năşesc, doar v-am spus. Adică iar o fac. Dacă nu sunt două pe an, îmi pierd antrenamentul. E la fel ca la şofat, dacă nu o faci zilnic, uiţi. Vedeţi ce nebunie? Aşa e şi cu năşitul. Cu toate că eu nu ştiu niciodată exact ce trebuie să fac. Uit de la mână până la gură. O fi normal să fie şi aşa. O fi, nu zic nu. Cu toate că nu prea e. Dar contează prea puţin. Preotul ştie întotdeauna ce e de făcut. Mă îndrumă. Nu-i bai. Mă descurc eu, că de aia sunt pusă acolo să mă descurc. Uneori mai şi obosesc, iar acum sunt peste limită. Adică limita e peste. Înţelegeţi, da? Expresia aia cu până-n gât, la mine, s-a mutat peste cap. Dacă e să mă auziţi că sunt până peste cap să ştiţi despre ce e vorba.

Ca să fie treaba dusă până la capăt şi oboseala să atingă cota maximă, mâine fac un drum până la Bran. Adică eu. Adică eu cu maşina. Cu picioarele mele pe ambreiaj, frână şi acceleraţie, cu toate că nu prea ai ce accelera, e plin de tiruri pe acolo. Ooo, Doamne şi ce aglomeraţie o fi. Ce mişto. Mă întorc, da, că la şase am programare la coafor. Să nu uităm de costumul lui X, care trebuie pus la punct. De pantofi şi cămaşă sau cămăşi. Să nu uităm de toaletele mele, sandale şi alte alea. Plus blugii şi ceva mai gros, că nu o să tremur pe acolo, fie că sunt naşă, fie că nu sunt naşă. Eu sunt destul de practică când e vorba de pielea mea şi zău că nu am nici o jenă în a-mi trage blugii pe mine şi a-mi arăta gecile.

Şi aşa, pironită în oboseală, în cărţi de scris sau de citit sau ambele, o să mor. Dacă nu mor acum, vă jur că la bulgari nu am de gând să o fac.

După ziua de mâine, cumplită de altfel, sâmbătă, în plini zori. Cu soarele strălucindu-mi în plete şi cu cearcănele terifiante şi sfiorante, atârându-mi pe obraji, voi pleca iar spre Bran. Nu-i aşa că e o mare fericire. Nu, Dumnezeule, nu îmi voi lua laptopul. Nu o să am timp să respir, dar să mai stau şi pe net, cu toate că mă îndoiesc profund că acolo există net. Aşa că nu are rost să car patru kilograme degeaba după mine. Voi nu credeţi?

Şi aşa pornesc a năşi din nou. Cu menţiunea că mama va fi la nunta fetei lui Ducu Berţi. Mă credeţi că o urăsc? Da, pentru că şi eu am fost invitată şi voiam să mă duc, zău că voiam. Dar eu sunt naşă. Obosită, cu cearcăne, cu dureri în stomac care mă ţin de trei zile. Cu ochii mari şi o tuse nesănătoasă din pricina răcelii, voi zâmbi frumos după care voi muri.

În concluzie, până luni voi cam lipsi. Rugăminte fierbinte. Ştiind că Vania are nişte problemuţe, o rog pe Crina şi pe Cella să se îngrijească de bloguleţul meu. Să fiţi rele fetelor. Rele de tot