Cine imi place si de ce…

Preiau şi eu leapşa de la Mana. Aşa să am ce vă scrie. Cum bine vedeţi, nu prea mai am vlagă de scris poveşti pentru blog, iar Sărutul Morţii, încă nu ştiu dacă e de valorificat sau de aruncat pe aripile netului. Vedem, vedem.

Aşadar, cine îmi place şi de ce. Greu. La mine e foarte greu. Nu am repere în lumea aşa ziselor „vedete”, fie ele de la noi sau din afară. Nu am idee dacă îmi place sau nu cineva în mod deosebit. Clar e că de la fiecare om, tangibil, iau câte ceva ce îmi place. De la Vania am luat o vorbă foarte drăguţă: „Futu-i!”, dar, la drept vorbind, am furat, doar puţin, şi din stilul lui de-a scrie. E cam peste putinţa mea. Împrumut de la anumiţi autori stiluri. Asta este, n-am ce face. Încă încerc cu disperare să fur de la Gabriela şi de la Nea Costache. Dar, din păcate pentru mine, ambii sunt prea sus. Mai am până acolo. Nu ştiu ce, poate experienţă de viaţă, poate maturizare. Oricum, îmi dau seama că la nivelul ăla îmi e greu să ajung. Dar mă caţăr. Zău că da, sper doar să ajung şi la vârf. Să nu alunec.

Am mai luat şi de la alţii. Acum eu ştiu dacă e vorba doar de calităţi. De exemplu: mi-a plăcut întotdeauna confruntarea directă dintre mine şi Maria. La chestii deschise, cred că a fost persoana care a reuşit cel mai mult să mă scoată din carapace. Cu toate că nu ne cunoaştem face to face, zău că am avut momente în care am crezut că o ştiu de o viaţă. Nu ştiu cum e în relaţia cu alţii şi nici nu îmi pasă, dar de la mine, cum necum, a scos tot ce era mai bun. Zece minute de vorbă cu ea mă încarcă o lună. Poate şi mai bine, aşa cum alţii mă descarcă. Chiar mă gândeam azi că din toţi oamenii pe care îi cunosc, la nivel intelectual, Maria e cea mai apropiată de mine. Nu mă înţelegeţi greşit, dar, de cele mai multe ori vorbim aceeaşi limbă şi avem cam multe pasiuni comune.

Am luat şi un pic de avânt de la Victor. Mă gândesc eu că şi aroganţa e bună. Şi chiar e în cele mai multe cazuri.

De la Mana am învăţat că oamenii nu sunt ca la TV. Mă rog, cel puţin, ea nu e. Chiar discutam azi că e o persoană deosebită. Din ce punct de vedere? E foarte modestă. Nu ştiu dacă eu, în locul ei, aş fi putut fi aşa, eu sunt o regină din toate punctele de vedere. Şi o admir pentru asta. Uneori îmi am impresia că felul ei plăcut de-a fi face parte din acea bună creştere. Modestia, totul. E greu să o întâlneşti pe Mana şi să nu simţi chestia aia deosebită.

Crina, nu te-am lăsat la urmă. De la Crina am învăţat altceva, simţul umorului e esenţial. Iar ea are din plin.

O altă persoană pe care nu o cunosc e Cella. Îmi e dragă Cella. Iar ea, mereu a fost aproape de mine. Pe lânga asta, e singura persoană care mă poate asculta şi înţelege din punct de vedere literar. Nici nu ştie ea cât înseamnă asta pentru mine. Dar nici nu-i spun. Nu vreau să şi-o ia în cap

Nicu, e o enigmă pentru mine. De câte ori zic că am ajuns acolo, îmi dau seama că nu. Ce secretos, domnle’. Dar ăsta e farmecul lui.

Tata Borgo, îl plac pentru vitalitatea de care dă dovadă. Şi mă uimeşte zi de zi. Şi ce să mai spun despre poveştile pe care le spune. Nu mai am ce spune. Blue, Şukărit, Kmi… hehe, câţi mai sunt. Sunt mulţi. Cum să mă raportez doar la unul?

Aşadar, îmi plac mulţi oameni. Nu pot spune că am un reper. Că unul anume e mai presus de altul din punctul meu de vedere. Nu, nu vă miraţi că nu vă spun de cineva pe care voi nu cunoaşteţi. Eu nu am prea mulţi prieteni în lumea reală. Iar cei pe care, zic eu că-i am, sunt enumeraţi pe aici. Eu cred că fiecare om are ceva al lui, ceva ce îl face plăcut. Defecte, sunt şi ele, eu nu cred în perfecţiune. Aşa că nu mă pot raporta la cineva anume. De la oricine învăţ câte ceva şi împrumut ceva. Nu ştiu dacă ăsta e un răspuns care satisface, dar, momentan, e greu să-mi găsesc un reper şi nici nu sunt sigură că vreau.

A, şi era s-o uit pe Ioana. Un copil plin de optimism. Cum să nu o placi, cum să nu te gândeşti atunci când ai o durere la cât de optimistă e ea, departe de ţară şi de cei dragi. Şi cum ştie ea să mă scoată din pasele proaste râzând mereu şi balonându-mă pe mine Vedeţi? Sunt atâţia oameni de la care ai ce lua. Pe care îi placi, poate doar pentru o părticică a lor, dar aia mă completează pe mine, iar restul nici nu mă interesează. Sunt mai mulţi oameni care-mi plac pentru o părticică a sufletului lor, dar nu îi pot lua pe de-a întregul. Nu cred că sunt genul. Dar, atâta timp cât există o singură părticică din acel om care te mulţumeşte, ce mai contează restul? Cum spuneam, nu suntem perfecţi. Nu caut nici eu perfecţiunea la cineva. Aş fi lipsită de sens să fac asta.