Prea scârbită şi prea răcită

Să sufere şi mă-sa

autumn-woods

Sibilla zice că asta sunt eu :D

 

Azi mi s-a întâmplat să gândesc. Şi am gândit eu aşa: cum ajung oamenii, de la o relaţie normală de omenie la ură profundă.

Şi aici mă refer în special la cei care sunt nevoiţi să sufere fără a avea vreo vină. Să le spunem victime colaterale. Iar aceste victime, în general, sunt copiii unor părinţi cu apariţii publice sau cu un venit mai mare etc. Vă mai gândiţi şi voi la variante. Desigur, nu spun de copiii care îşi asumă (vezi Elena Băsescu), acolo e altă mâncare de peşte. Iar respectivul poate fi judecat după faptele proprii. Dar de ce să sufere un copil al cărui părinte este în centrul atenţiei? De ce să i se pună şi lui aceeaşi povară pe umeri ca celui ce i-a dat viaţă? Asta nu o s-o înţeleg niciodată. Vă rog să mă credeţi că sunt mulţi copii care trec prin iad doar pentru că unul dintre părinţi, sau ambii, are neruşinarea de-a se exprima public cu privire la o chestiune sau alta.

Aici mi-o amintesc pe Mana care îmi spunea după ce dl. Boc l-a făcut derbedeu pe soţul ei, cum trebuie să îi explice lui Vlad ce s-a întâmplat. Pentru a fi pregătit în cazul în care cineva va încerca să-l atace.

Dar să ne gândim, de asemenea, şi la copilul Sibillei, care e nevoit să suporte presiuni din pricina faptului că mama lui a avut curaj să denunţe un sistem. Iar copilul ăla suferă din multe puncte de vedere: marginalizat economic şi moral. Pentru că mama lui a spus adevărul. Şi să nu fi avut dreptate Adi Voicu când s-a referit la proverbul acela african: „ Omul sincer să-şi cumpere un cal bun ca să o rupă la fugă după ce a spus adevărul”

Exemple ar fi multe. Şi eu am trecut prin asta din pricina tatălui meu. Cea mai dureroasă experienţă a fost pe clasa a 11-a când profa de chimie ne-a chemat pe mine şi alte trei fete şi ne-a spus: tac-tu e director, mă-ta e patroană, etc, dacă vreţi să mai treceţi la chimie marcaţi banul. Printre ele a fost şi colega mea de bancă. Nu ştiu de unde se vehicula ideea că ea ar fi bogată. Avea doar nişte părinţi care încercau să-i ofere totul, iar ea era foarte cochetă. De aveai impresia că s-a trezit direct dintr-o revistă de modă.

M-am dus acasă, am pus mâna pe telefon şi i-am spus mamei ce s-a întâmplat. Mama s-a resemnat spunând că „asta este”. Eu am refuzat categoric să pic în jocul ăsta murdar. Cum s-a terminat totul? Una din colegele mele a spart un geam şi şi-a tăiat venele, pentru că da, mă-sa era patroană, dar ţinea şapte suflete din magazinul ăla. Şi nu avea bani peste bani. De atunci societatea a evoluat, adică e tot mai rău. De multe ori eu sunt nevoită să-mi reneg propriul părinte şi să spun că nici n-am auzit de el, pentru că altfel aş putea păţi ca la testul psihologic, când nenea ăla a venit la mine şi a urlat pur şi simplu: „Ştii că tac-tu m-a dat afară?”. Noroc că soţia lui l-a îndepărat cu un: „Şi ce vină are ea?”. Mi s-a întâmplat şi la doctor în Piteşti. Pur şi simplu mi-a închis uşa în nas spunându-mi că pot muri, el nu o tratează pe fiica lui X. Bine, frate! Eu mă conformez. Sunt obişnuită. Sigur, mai sunt şi lucruri simpatice dar total imorale care se învârt în jurul fenomenului. Cum ar fi proful de chimie de la facultate care mi-a spus că lucrarea mea e de 9. Am zis că da, aşa e. Şi apoi m-a întrebat eşti fata lu? Iar eu am oscilat între a spune da ori ba. Iar el a zis că dacă sunt îmi dă zece. Şi m-a pufnit râsul pentru că mi s-a părut de-a dreptul halucinant. Nu, staţi calmi, am rămas cu 9. Dacă îmi dădea zece pentru orice altceva, la fel de imoral, nu cred că m-ar fi deranjat. Ohooo, şi prin câte şi mai câte n-am trecut. Şi le-am înmagazinat pe toate. Le-am pus acolo pe stoc, la păstrare. Nu, nu le vând, sunt ale mele.

Dar azi mi s-a întâmplat o chestie de mi-a picat faţa, că de aia am şi început să mă gândesc la copiii altor oameni şi la câte or avea ei de pătimit. Cum spuneam, m-am dus la spălătorie, că maşina mea arata ca după un război. Mereu la aceeaşi, pe aceeaşi tură, pentru că am acolo un băiat care nu îmi pune întrebări. Ştie ce să facă fără să mă explic de fiecare dată de ce vreau aia sau ailaltă. Şi se mişcă şi repede. Uneori stau de vorbă cu el. Sigur, e unul dintre acei oameni care se inspiră din Guţă, dar nu mă deranjează. Nu le poţi cere tuturor să facă ceea ce nu pot. Şi azi am zis că nu e cazul de interior aşa că am stat cu el de vorbă. Şi vine unul dintre şoferii instituţiei lu’ domnu’ tata. Şi îl ia pe ăla la trap: „bă, tu ştii cu cine stai de vorbă?”. Bine, omul destul de slab la minte, dar nu suficient de prost încât să-i pese. Iar ăsta e un caz fericit.

Dar copiii oamenilor ălora, mulţi, prin câte trebuie să treacă ei din pricina deciziilor părinţilor? A? Şi de ce judecăm tot neamul după un singur om? Sunt sigură că sunt şi printre voi din aceştia. Poate copii, poate părinţi. Unde dracu’ ajunge societatea asta? Şi dacă te naşti în familia greşită – desigur, din punctul de vedere al societăţii – nu mai poţi scoate capul pe fereastră? Dumnezeule mare, îmi e silă!

Numele meu e…

UPDATE: Eu de ce nu am stiut de asta?! Multumesc, Ioana Sandru!

 

Mi se spune în multe feluri. Acum sunt Ansatasia Marinescu, dar acesta nu e numele meu adevărat, iar soţia pictorului Marinescu nu e nici pe departe ceea ce aţi crede voi. Adevăratul meu nume? Nu l-am mai folosit de la cinci ani, de atunci de când pentru prima oară am ucis un om. Sigur că nu am vrut să-l ucid. Dar în mintea lui am citit că dacă nu o fac eu, o va face el cu mine.

Mai întâi să vă explic: Sunt din sud-vestul Siberiei, mai precis din Kurgan, da, chiar din capitală. Am înţeles târziu ce s-a întâmplat, cum la fel de târziu am înţeles de ce nu sunt un om normal, ci o ciudată. Adevăratul meu nume e Patya Pleageya, dar Angajatorul îmi spune Pia, cred că e mai simplu aşa. Nu ştiu cine e Angajatorul, pentru că îşi poate schimba forma. Nu, nu e magie, se foloseşte de mintea oamenilor, noi le spunem preschimbători, aşa cum ei îmi spun mie cititorul de minţi. Şi părinţii mei au făcut parte din această rasă aparte – ciudaţi.

S-au întâmplat multe până am ajuns să lucrez ca asasin pentru diverse guverne, dar zece ani din viaţa mea lipsesc. Iar eu ştiu un singur lucru. După această ultimă misiune, voi afla cine a dat ordinul uciderii familiei mele.

Probabil vă întrebaţi ce e cu soţul meu. Nici eu nu ştiu ce e cu el. El e pictor, dar în afară de mine nu cred că-l mai cunoaşte cineva. Nu iese din casă şi tresare ori de câte ori sună telefonul, cu toate că de şase ani, de când suntem împreună, nu l-a căutat nimeni. Priveşte pe fereastră în fiecare zi şi femeia care îi rămâne în minte o pune pe pânză. De când ne-am căsătorit mă roagă să-l las să mă picteze. În ziua în care am spus că accept, el a ştiut că nu o să mă mai vadă niciodată. Aşa crezusem şi eu, şi totuşi, viaţa nu e exact aşa cum o programăm.

Un singur lucru mai am de spus pentru a vă face să mă înţelegeţi: Dacă aş fi murit în dimineaţa aceea, aş fi pierdut întreaga suferinţă. Nu numai suferinţa mea, ci şi pe a celorlalţi. Cu singurul amendament că a celorlalţi îmi face plăcere.

Nu sunt o femeie obişnuită, dar lucrul ăsta nu l-am ales eu. Nici cei care mi-au dat viaţă, ci aceia care m-au vrut moartă încă de când m-am născut. Într-un fel au reuşit, pentru că mi-au distrus sufletul şi lumea copilăriei. Cea în care tronau zânele, elfii şi alte creaturi fantastice. Dar ştiţi ceva? Viaţa nu e deloc fantastică. Nici un pic de mister.

Şi cu asta sper că v-am convins.

Ziua anti-pisici ;)

Nu e nici o pisica aici, vi se pare :D

00027596

Mie mi frică, mă!

coti_nashu

Mi frică, zău că mi. Azi aş fi vrut să o sun şi eu pe nevasta derbedeului să-i urez una, alta. Dar io ştiu dacă nu cumva, acu’ că deveni şi securist, nu dă de urma mea prin telefonul mobil? Nu, don’le, nu mai sun pe mineni, că află securistul unde şed cu fundu (am vrut să zic curu’, dar îs o doamnă) pe canapea, şi pune şmecherii pe mine.

Băi, frateeee, şi îmi aduc eu aminte că securistul ştie unde şed. Că io cu mâna mea înălţată în aer i-am zis: „Uite, acolo, unde îs geamurile alea fumurii şade persoana mea”. Sper doar să nu mă fi luat în serios. Nu stau acolo, am glumit. Şi tot de aia nu mai poci, nici să mă bateţi, să mai beau o cafea cu ei, că mi se poate întâmpla. Ştiţi cum e cu teoria conspiraţiei, iar eu cam sufăr de ea. Dacă mă urmăreşte securistul, nu derbedeul, altul, şi îmi ia peştii? A? Vă daţi seama?

Acu’ mai aflai că făcu afaceri şi cu musulmanul. Mno, înţeleg de ce nu vrea să-mi împrumute bani, face pe neavutul. Bine, mă, că le ai tu pe toate.

Da, da, să-l arestaţi, dar înainte de asta să vă arestaţi şi pe voi că poate aţi greşit pe undeva. Io nu mă bag, că dacă fac cultură de peşti nu e ca şi cum aş creşte canabis, nu? Dar Ciutacu creşte, vă spun eu unde-l ţine :D Vorbeam de broasca ţestoasă a familiei în cauză, pe care, dacă-mi amintesc bine, au şi pierdut-o. Eu zic că era de la un serviciu advers :lol: Broasca, pentru ăia de dau cu ochiul pe aici, dar nu pricep nimic. No, acum sper că nu mă asociază nimeni cu securistul. Io nu-l cunosc, vere. N-am auzit de el. Clar?  

O fi el agitat, dar îi şi iese

adrian-voicu

Îl ştiţi pe Agitatu’? El îşi zice Neliniştitu’. Eu zic că îi mai mult agitat decât neliniştit, dar asta e o chestie de percepţie.

Păi să vă spui despre băiatul ăsta, şi să îi spun şi lui ce nu îi iese.

Omul aista, de care eu vă spui aici, a scris două cărţi. Pe numărul lor: unu, doi… mai departe ziceţi voi :D Io m-am tot gândit când a venit Codeus şi mi le-o pus în braţe: „frate, ce puii mei vrea omul ăsta să citesc, cu Dewoo şi Matizul lui”. Că mă gândeam io că îmi explică omul de la prima vopsea până la cea din urmă. Şi când mai văd că e o carte despre un forum din ăsta dă’ măşini, m-a apucat bâţul. Aşa că n-am citit-o. Cu toate că am zâs: „s-a chinuit omu’ să-mi scrie, în puii mei, o dedicaţie. Cu toate că nici el nu crede ce spune, îl doare la bască, nici măcar nu mă cunoaşte. Dar din respect aşa, hai să o citesc pe aia cu decolările” aka „Între două decolări”. Şi încep io să citesc de la Adam şi Eva adică de la Muntenegru. Băi, şi citesc io aşa şi mă pun pe un râs de au început vecinii să-mi bată în ţeavă. Şi din ceea ce am zâs io că va fi un fel de „să mă dau mare pe unde am umblat io, fraiere”, am făcut burtă de râs. Că de aia m-am culcuşit la cinci de dimineaţă iar acum îs cheaună de nu ştiu cum mă cheamă şi a cui îs.

Şi stând io aşa azi, nici să dorm nu poci, nici să stau, nici să nu stau, zic să încerc şi nenorocirea aia cu maşini, adică: „Joi seara, în parcare”. Şi am început eu cu proverbul ăsta african: „ Omul sincer să-şi cumpere un cal bun ca să o rupă la fugă după ce a spus adevărul” şi am continuat cu „În puii mei, abia acum s-a dat drumu’ la reţea…” Şi încep şi râd şi azi, tremurând cu pat cu tăt. Păi frumos ne şede?

Dar, măi, nene agitat. Uite cum stă treaba. Io când am văzut copertele nici nu m-am gândit că paginile cele ar putea cuprinde aşa minunăţii şi că l-am găsit pe Boccaccio al României pe aici, pe bloguri. Înţelegi ce vreau să spun? Să mor dacă n-am zis că sunt cărţi cu reclame. Nu se face bre aşa. Scrii prea mişto pentru a te împiedica de copertă. Că de o vede cineva pe aia cu parcarea, mai ales fomeie ca mine, nici nu se gândeşte să dea bani pe ea şi nici gratis nu o citeşte.

Iar pentru voi ăştilalţi, de habar nu aveţi ce zic io, daţi repede comandă la 0766252769, că îs prea tari cărţile astea şi pierdeţi câteva ore de râs din viaţa voastră. Iar pe criza să te amuzi de zăpăcelile Agitatului, vă zic io, e tocmai bine. În plus, omul ăsta ştie să scrie. Şi, Doamne, ce am mai râs. Încă mi se agită rinichiul prin trup :lol:

:D

PRESEDINTELE MAFIEI ROMANE TRAIAN BASESCU.

Articol de Robert Horvath

In cadrul discutiei cu C. Gaginski Consilier ( Deputy Chief of Mission ) la Ambasada Romaniei- Washington, DC. am subliniat ca armele AK -47 au invadat lumea. Nu exista razboi civil sau actiune terorista in care sa nu se se intrebuinteze
armele fabricate la Cugir. Am relatat diplomatului roman ca acum cateva zile
avand o filmare la ONU ( intalnirea anuala a ambasadorilor prieteniei din Japonia cu Secretarul General ) care am ridicat problema spargerii embargoului ONU si intrebuintarea AK-47 domnului BAN Ki-MOON. Dansul mi-a spus ca problema
este studiata si se vor lua masuri. Am atentionat autoritati;e americane ca transporturile de arme ajung din USA in AFRICA fara ‘ a valid export license issued by the U.S. Department of State, Office of Defense Trade Controls, prescribed in the International Traffic in Arms Regulation (ITAR)” , Prior discutiei am trimis prin internet un material informativ despre transporturile ilegale, Ambasadei Romane din USA. .Compania Flying Dolphin Romania SRL cu sediul in Bucuresti este subsudiara unei companii inregistrata in Liberia si avand birouri in Dubai. Aceasta ultima este citata in raportul ONU si a Departamentului de stat ca violatoare a embargoului impus transportului de armament catra natiunile africane. Ultimele investigatii raporteaza posibilitatea tranporturilor de arme catre Afganistan unde sunt
intrbuintate impotriva armatei americane. Pornind din Romania
compania administrata de Sheikh Abdullah Zayed Saqr al Nayhan armele ajung la Taliban si teroristii Ben Laden.Toate acestea se petrec sub ochiul atent si precis bine informat al presedintelui mafiei romane.
2 septembrie 2009 New York
CERERE DE EXTRADARE CATRE USA A CETATEANULUI ROMAN TRAIAN
BASESCU.
Luni 31 August, 2009 am avut o discutie cu Cristian Gaginski Ministru – Consilier
( Deputy Chief of Mission ) la Ambasada Romaniei- Washington, DC. Am anuntat
cu aceasta ocazie statul roman ca am cerut ANCHETAREA LUI TRAIAN BASESCU de catra cele mai inalte institutii americane SENATUL si CAMERA REPREZENTANTILOR Am mentionat ca COMPANIILE REPREZENTATE IN ROMANIA DE ASOCIATII LUI MIRCEA BASESCI FRATELE PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU ,SUNT COMPANII AMERICANE. IN CALITATE DE CETATEAN AMERICAN , ZIARIST SPECIALIZAT IN INVESTIGATII , PRESEDINTELE UNEI COMPANII DE FILM SI TELEVIZIUNE , REPREZENTANT IN USA AL MEDIEI JAPONEZE SI EUROPENE AM SOLICITAT OFICIAL
(IN SCRIS ) DESCHIDEREA UNEI ANCHETE INSTITUTILOR AMERICANE SPECIALIZATE. (U.S Department of State , Bureau of Alcohol Tobacco and Firearms., FBI, TFI, etc )
 Companiile reprezentate in Romania de asociatii lui lui Mircea Basescu sunt
 GENERAL DEFENSE CORP. USA si NAVIGATOR DEVELOPMENT LLC, USA si sunt licentiate de U.S Department of State si de Bureau of Alcohol Tobacco and Firearms.
BAE Systems, compania din Marea Britanie face obiectul mai multor anchete
la nivel international, privind practici ilegale in obtinerea contractelor.Acuzatia principala este ca gigantul producator de arme a facut un obicei din mituirea oficialilor straini, inclusiv ROMANIA IN AFACEREA FREGATELOR.Tinand seama ca BAE Systems este unul dintre principalii contractori ai Pentagonului britanicii vor avea de dat explicatii si comisiilor de afaceri externe si investitii straine din Senatul si Camera Reprezentantilor din SUA.Negocierile cu firma britanica au fost facute de Aurel Cazacu ,partener de firma cu Mircea Basescu fratele presedintelui Romaniei Traian Basescu.
In cursul saptamanii trecute am trimis un material informativ presedintilor comisiilor respective, desvaluind activitati ilegale si am cerut sa apar in fata comisiei.
In scrisoarea adresata senatorului John F. Kerry presedintele Senate Foreign Relations Committee am mentionant incalcarea
tuturor embargourilor ONU si sanctiunilor ordonate prin Departamentul de stat prin trasport ilegal de arme catre organizatii teroriste.( imaginati 100 de camione incarcate cu explozibil strabatand Romania pe ruta Constanta …via Beirut catre Hezbollah ). Faptul ca arma AK- 47 Made in Romania la Cugir a inundat teritoriul african ,aducand moarte si suferita pentru milioane de oameni, dar si milioane in valuta forte pentru mafia Basescu. Si bineinteles faptul ca profitand de lipsa de atentie generala ( nu si a serviciilor occidentalle )presedintele a devenit o umbrela pentru terorismul arab. Faptul ca cel putini 100 de teroristi ( populatia muslima a romaniei este in jur de 80.000) au fost eliberati pe cuvant de onoare semn un petec de hartie in care promit ca ca nu se reintorc in Romania 15 ani de zile. Si actul criminal de a elibera in aceleasi conditii a liderului AL Queda cetatean al ARABIEI SAUDITE avand numele de Musaab Ahmed Mohamed Mujall.
Am reliefat un pericol real si imediat :
Chemarea de curand a sute de studenti ( teroristi) palestinieni penrtu a se reintalni cu miile adusi de Ceausescu. pe vremea lui Ceusescu pentru a pregati
atacurile impotriva tintelelor din vestul Europa, inclusiv baze militare americane.
Am CONTACTAt de curand DEPARTAMENTUL DE STAT ( ROMANIAN DESK ) ,
A, Sallbie pentru a discuta aceste subiecte deosebite de grave.
Doctrina americana este clara. Prietenul teroristilor sau cei care ai ascunde este un terorist. In finalul discutiei avute ,am multumit diplomatului de la Ambasada concluzionand: BASESCU ESTE UN TERORIST CARE VA PRINS SI PEDEPSIT.
Deci titlul acestui comentariu care parea doar o licienta jurnalistica ,are sansa sa devina realitate.
Robert Horvath DEVA New York
http://www.devagallery.com 1 Septembrie 2009

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 266 other followers