Brrr….

Sunt foarte, foarte întoarsă pe dos, din foarte, foarte multe puncte de vedere. Aşa că n-am chef de frecuşi de icre. Şi pentru asta vă las cu nişte sâni mari, care fac parte dintr-un text minuscul din Sărutul Morţii.

Iertare, dar deja am o săptămână de nervi intenşi. Parcă toate se sparg în capul meu şi nu vreau să zbier pe blog, de fapt, nu vreau să zbier deloc.

Şi dacă textul vă enervează, atunci citiţi aici, aici şi aici. Poate găsiţi ceva pe placul vostru. E pentru toate gusturile şi toate vârstele.

 

„Mă văd pe mine cu ochii minţii, intrând în camera ei de la etajul şapte. Era înghesuită ca toate camerele asasinilor, dar a ei părea mai luminoasă. Niciodată n-am înţeles cum a proiectat acel dulap care se agăţa pe perete, se făcea pat, măsuţă de cafea sau chiar o masă ceva mai mare unde se putea mânca. Era cea mai ordonată fiinţă pe care am cunoscut-o vreodată. Atunci stătea în faţa ferestrei pe care o rază de soare, rece, o mângâia duios. Era doar în bikini, lăsându-şi sânii mari, fermi, să capteze răceala soarelui. Avea ochii închişi, iar părul blond îi acoperea sfârcurile.

O văzusem de multe ori aşa înaintea unei misiuni. Stând acolo aproape goală, cu trupul cărnos, bine făcut, puternic şi totuşi mlădios. Am dorit-o din prima clipă. Motivele fiind multiple. Semăna cu mama. Nu că mi-aş fi dorit vreodată să fac sex cu mama, doar că întotdeauna mi-a plăcut să-i ating pielea moale, să o mângâi, să o dezmierd. Iar ea îmi amintea toate astea, în plus, adusese sexualitatea. Acel sentiment ce te gâdilă din capul pieptului până în sex. Transpirasem. Pistolul mi-a căzut din mână, iar ea a tresărit. O clipă am crezut că mă va prinde în braţele ei, că mă va săruta, că mă va mângâia, că mă va ridica în al nouălea cer. Dar, pentru prima oară, ea mi-a cerut să plec. Şi fără a mă întoarce să-mi iau pistolul, fără a privi în stânga sau în dreapta, am pornit pe hol cu paşi apăsaţi, dar deloc hotărâţi. Am ajuns la lift şi-am tras aer în piept. M-am întors pe călcâie şi am luat-o la fugă.

Uşa camerei ei era deschisă, iar ea, aplecată, deasupra pistolului pe care-l lăsasem să-mi scape. L-a ridicat şi fără să mă privească mi l-a întins. Dar eu am închis uşa. Am trântit-o. Lăsând sunetul ăla infernal să-mi bubuie în urechi. Doar că abia târziu mi-am amintit de el. Un sunet ca o bombă cu ceas abia declanşată.

Mi-am înfipt mâinile în chipul ei şi am sărutat-o. Ea nu s-a opus. Şi-a lipit trupul de-al meu şi pe lângă buze şi sânii noştri s-au întâlnit.”

Primiţi cu Băsescu?

Asta s-a întâmplat acum, adică la 19:55, cu aproximaţie – în cazul în care găsiţi vreunul din ăia morţi, să ştiţi că n-am fost eu.

Erau vreo şase oameni, toţi îmbrăcaţi în portocaliu. Trei la trei. Trei doamne în etate bine şi trei neni nici, nici. Băteau la uşi şi încercau să intre în casele vecinilor mei. Nimeni nu i-a primit. Au bătut şi la uşa mea. Eu m-am uitat pe vizor şi am zis: „Ăştia sunt după bani”. Xreder priveşte prin acelaşi vizor şi-mi face cu ochiul. Deschide.

Una din doamne spune: „Suntem cu campania domnului Băsescu, ne primiţi o clipă?”.

„Mnu!”, zic eu categoric.

„Îl susţineţi pe domnul Băsescu?”, întreabă femeia.

„În nici un caz” zicem amândoi.

„Ei, voiam să facem un sondaj, dar dacă aveţi altă opţiune noi trebuie să v-o respectăm”.

„Exact aşa trebuie”, am spus. Iar doamna, cu alaiul, a pornit la următoarea uşă, unde, vecina, mai nervoasă din fire, iese şi urlă pe toată scara:

„Mai plecaţi dracului cu handicapatul ăsta de aici. Sunteţi peste tot în oraş, nu mai poate omul respira de Băsescu”.

Şi-a trântit aşa de tare uşa că s-au zguduit şi pereţii mei. Dacă aş fi plăcut-o măcar puţin pe vecina din faţa mea, bârfitoarea blocului, aş fi ieşit şi i-aş fi strâns mâna. Dar ţinând cont că n-am astfel de sentimente faţă de ea, şi nici nu vreau să-i strâng mâna, m-am abţinut. Dar am zâmbit în sinea mea gândindu-mă că noi am fost cam politicoşi.

Dar, în apărarea vecinei nebune, trebuie să vă spun că toată ziua pe centru se plimbă nişte puşti îmbrăcaţi în portocaliu. Ce fac ei? Habar n-am, m-am tot ferit să le apar în faţă. Şi dacă îi văd pe acelaşi trotuar cu mine, prefer să traversez.

Aşa că nu, nu primesc cu Băsescu. Alte oferte?

O zi nebună în ploaie

Păiii, da. Am fost la bunica. Am fost la cumpărături. Am fost la librărie. Am fost să cumpăr un… nu ştiu ce e ăla. În fine…

Aşadar, pentru piteşteni: mai sunt două exemplare din Indicii Anatomice la Librăria Eminescu. Aia din centrul centrului. N-au putut să verifice dacă sunt şi la Casa Cărţii, dar presupuneau ei că nu prea multe în orice caz. S-au vândut cam bine mi-a zis vânzătoarea. Dar cine se grăbeşte primeşte. Nu vă mai spun că mi-am cumpărat zece cărţi azi căutând de fapt doar una singură. Aşa am ajuns la: Dragi bloggeri piteşteni şi cititori, cum puii mei citesc eu „Cronica unei morţi anunţate” dacă nu se găseşte niciunde. Doar la Librăria Mea n-am ajuns să o caut. Mâine. Dacă nu ce ne facem? Cine mi-o împrumută? Ţineţi cont că am mers pe jos prin ploaie, da? Că centrul pietonal e pietonal

Vă mai spun că aici puteţi citi despre doi ori bestseller. S-ar putea să fiţi interesaţi, mai ales că am şi trei zile de lansări. Că celelalte două nu le ştiu. Dar le-om afla dacă se îndură cine trebuie Mai la noapte, tot aici, puteţi citi despre cocoşat, dacă vă interesează. Şi ar fi bine să fie aşa, pentru că eu vreau trafic. Ne-am înţeles? Good.

Acum dacă vă spun că am dat în mintea copiilor sper să mă înţelegeţi, tocmai mă voi apuca să citesc o carte funny pentru ăia mici. E ca la desene, abia aştept

Şi după cum v-am spus, cu Sărutul Morţii nu mă grăbesc. După cum mi s-a spus, subtil ce-i drept, dacă mai trimit vreun manuscris până în martie voi fi ucisă. Nu m-am hotărât dacă e bine sau rău. Dar mă mai gândesc. Altceva ce mai vreţi? Nu v-am spus că n-am chef de bloggerit? Sunt prea concentrată în nişte cărţi. Plus că o idee de teatru mă bântuie. Dar nu va fi nici aia prea curând pentru că nu e bătută în cuiele neuronale. Dacă o fi să mai vreau să vă comunic ceva, o voi face.

Forţa fie cu voi!

Trei ore pierdute în canale TV

UPDATE: UN INTERVIU BESTIAL CU GEORGE ARION. FRAZA DE FINAL E MEMORABILA

 

Ehe, da, atunci când ai zeci de sateliţi cu zeci de coordonate pentru a găsi ce te interesează şi să mai şi meargă e treabă grea. Aşa că am pierdut trei ore căutând un singur canal care s-a mutat pe un alt satelit (o fi bine cum vă spun?). adică Canale 5. Dar, din fericire am găsit şi Rai Gulp, un program cu milioane de desene animate, dar şi Rai Storie sau 50 Canale. Toate foarte bune. Sigur, n-am găsit Hallmark, dar îl am pe RDS, iar eu nu mai am chef să-l caut. Presupun că undeva pe netul ăsta se găsesc şi coordonatele exacte. Dar nici de alea nu mai am chef acum. Ştiu doar că până la 22 voi citi „Cocoşatul are alibi”( trebuie să vă spun că pentru o carte scoasă la Editura Universitară, are inacceptabil de multe greşeli, dar subiectul e super mişto) şi apoi mă voi uita la Grande Fratello zece, dacă nu mă înşel.

Adică lenevesc, pentru a se înţelege exact.

Nu mă mai pot uita la politică. Îmi e foarte, foarte silă. Îmi pare rău, dar nici nu mai pot citi despre politică din pricină de aceeaşi silă.

Netul… hmmm… cred că am început să mă dezobişnuiesc. O oră maxim îmi cam ajunge pentru tot ce aş vrea să fac pe internet.

Scrisul… hei, am un capitol întreg Ştiţi ceva? De fapt sunt în pauză, uite aşa Şi cam atât, mă amuz teribil cu Rai Gulp aşa că… sorry, trebuie să plec

 

A, şi nu uitaţi să citiţi interviul de aici

Titlu ratat, post ratat…

UPDATE IMPORTANT: Cititi pe blogul Laurei Frunza un interviu cu mine despre Crime

Sunt destul de agitată şi am multe de făcut. Din această pricină nu prea am timp de net, bloguri, facebook sau alte asemenea distracţii. Recunosc că azi după ce am pierdut două ore de somn din pricina domnului China, pentru că soţul meu a zis că-i musai să mă uit. Mă rog, am reglat-o cu China, va trebui să-mi plătească cele două ore de vegetaţie

În plus, am citit o carte excepţională cu o mare încărcătură psihologică. Mare, mare. Puteţi citi despre ea aici, ca de obicei. Vă jur că e senzaţională. Ce am făcut în rest… chestii.

Nu am chef de poveşti şi nici de aberat, aşa că n-am decât să mă retrag, probabil la o altă carte sau altceva.