Din culise cu Luis Miguel Rocha

dsc_0027

Da, nu e prima oară când stau lângă un autor de talie internaţională. Am mai băut şi în primăvară o cafea cu Luis. Doar că atunci timpul a fost scurt şi n-am apucat decât să ne… Ei bine, a fost amuzant, pentru că Luis a crezut că nu ştiu engleză. Ideea e că înţeleg tot, dar nu pot comunica. Aşa că Luis şi Răzvan Dolea s-au gândit că ar fi mişto să mă bârfească cu mine de faţă :D După ce au terminat, le-am mulţumit şi ne-am râs :P

De data asta am avut ocazia să stau trei zile alături de el. Ba mai mult am participat şi la mini cheful organizat de Crina la Satu Mare.

Cum e Luis? Altfel decât îl vede ascultătorul? Da, e un bun orator, asta fără doar şi poate, dar în particular, la cât e de cunoscut e un tip super modest. Îi place să se distreze şi mi-a zis că vrea să fie personaj în următoarea mea carte. Dar că îşi doreşte să fie tipul cu multe iubite :D – Fiecare îşi doreşte ce nu are?, neah, nu cred că e cazul.

Aşa cum îmi spunea şi Bogdan (da, mie) „Luis e în ţară de trei zile şi îl plimb peste tot, iar tu te tot plângi. L-ai auzit pe el plângându-se?”. Adică puncta faptul că el e un profesionist. Da, e. Nu poate contesta nimeni asta. Nu se plânge, nu arată că e obosit, nu devine recalcitrant. Doamne, mă enervează, prea îi ies bine toate :P Dacă Bogdan îi spunea că trebuie să stea într-un picior, el asta făcea. Normal, eu nu. Dar să mor dacă asta nu e vina mea. Aici, vreau sau nu să accept, Bogdan are dreptate. Na, mă, am zis-o public.

Ce a mai spus Luis? Dar rămâne doar între noi. A mai spus că facebook-ul este o adevărată minune. Era foarte încântat de câte lucruri poţi face pe facebook şi câţi oameni poţi cunoaşte. Într-un timp juca chiar şi farmville, dar de când s-a apucat de scris volumul trei din Trilogia Vatican, ei bine, a fost nevoit să lase ferma. Pe unul l-am salvat :P

E calm, nu vorbeşte neîntrebat (serios!), nu se simte jignit din orice prostie. Şi, desigur, mie mi-a spus că abia aşteaptă să ajungă acasă să doarmă :D Ba, mai mult, după ce s-a terminat cheful de la SM, s-a dus în camera lui şi a scris un pasaj în care un român e ucis după ce bea ţuică. Aşadar, în următorul volum vom avea un român ucis.

Astăzi sunt invidioasă pe el, pentru că în acest precis moment e la cină cu George Arion. Invidioasă e puţin spus, cred că încep să îl urăsc :lol: Şi uite aşa, un portughez ne-a dat tuturor „scriitoraşilor” români o lecţie de bun simţ. Şi da, m-am încadrat şi pe mine aici.

Mi-a mai spus că nu e normal să judeci alt scriitor. Pentru că fiecare scrie cum ştie, cum poate, cum vrea. Şi a spus ceva urât despre critici, ceva ce nu o să spun. Ba chiar a spus şi public că atunci când nu poţi citi o carte, nu o citeşti şi gata. S-ar putea să nu fie timpul ei în acel moment. S-ar putea ca mai târziu să-ţi placă, dar niciodată să nu critici, pentru că este foarte uşor să te căcăţeşti pe munca altora. (ăla e un cuvânt inventat de mine, da?). Ei bine, eu una am învăţat câte ceva de la el. O, da, şi a mai spus ceva foarte important. Cartea lui nu are nimic de-a face cu religia. Este o carte despre oameni şi acţiunile lor. Cine nu pricepe… nu mai spun.

Sper ca data viitoare când mai vine să nu ne mai alerge atât Bogdan, să ne lase şi pe noi să stăm de vorbă ca doi oameni. DA?!!!! Se aude la Bucureşti? La cină? Chiar dacă se aude nu se va întâmpla :D

 

Vă mai spun câte ceva, fără legătură cu Luis. Pentru că mi s-a cerut – o să spun la momentul oportun de către cine şi ce – o să scriu o carte cu vampiri, să aibă „lumea cultă” ce comenta. A, nu de aia o scriu. O să vă explic altă dată.

 resize

Şi acum, pentru că v-am promis, am trei Somalii la concurs. Toate trei cu autograf. Ce trebuie să faceţi? Să intraţi pe siteul „Somalia, mon amour” şi să-mi indicaţi postul în care autorul mi se adresează mie. Hai că nu e greu. Primii trei care vor comenta aici şi îmi vor indica postul prin link vor avea cartea.

Acum mă duc la un chef, dar voi încerca să nu ratez „Sinteza zilei”. Ciutacu a promis isterie :D Trebuie să văd asta.

Povestiri cu ardeleni şi maramureşeni.

Eu ştiu că nu îi poţi spune maramureşanului ardelean, că îţi dă şi un dos de palmă de te întoarce pe partea cealaltă, ceea ce, în principiu e ok, te mai trezeşti din visare.

Ideea e că nu sunt foarte diferiţi. Şi unii, şi ceilalţi sunt calzi, primitori şi, în ciuda faptului că se spune că sunt lenţi, foarte iuţi. Doamne, oamenii ăştia îi întrec cu mult pe sudişti. Au un avânt de zile mari.

Nu îi mai mulţumesc Crinei pentru nimic, pentru că mă enervează. Face nişte chestii ce nu ar trebui să le facă nici măcar pentru mine. Ştie ea despre ce e vorba, aşa că nu vreau să mă enervez pe ea la ora asta. Lui Darius? Hmm, de ce să-i mulţumesc? Că a stat două zile după mine? Niet, el să-mi mulţumească pentru că a primit diplomă :D Oricum, atât Darius cât şi Crina sunt nişte nesuferiţi pe care îi ador cu toată fiinţa mea. Să nu vă mai văd :lol:

Acum să trecem la nebunie. Aşa cum ştiţi, de la Piteşti am plecat cu avionul la Baia Mare unde m-au aşteptat Marian şi Crina, respectiv Darius, dar el la peco. Asta e o altă poveste pe care nu o detaliez pentru că ar trebui să faceţi burtă de râs şi nimeni nu vrea să vă baloneze.

Miercuri mi-am luat şoferul (Darius) şi soţul (Xreder) şi am pornit spre Baia Mare unde mă aştepta foarte agitată Corina. Corina Şandor este PR-ul bibliotecii. Ea a organizat totul şi a ieşit cu adevărat superb. Sunt încântată. Mai mult de atât, sunt absolut fascinată de ceea ce a reuşit să facă.

Mai întâi trebuie să vă spun că Darius şi criminalistul „Gigi” (sigur că-i ştiu numele real, dar nu vrea să se desconspire) au făcut parte din joc. Noi trei ne-am ascuns în biblioteca imensă (vorba vine, că nu ne-am ascuns, am fost la vedere) şi copiii au primit câte trei indicii despre fiecare. Aşa am fost descoperiţi. Foarte haios. Ţinând cont că n-am dormit decât trei ore, vreau să vă spun că tinerii aceia mi-au dat multă energie. Sunt fabuloşi.

După ce ne-au găsit, alte opt echipe din câte doi tineri au pornit pe alte piste pentru a descoperi un criminal în bibliotecă. Dar au dat şi un test din „Indicii Anatomice”. Aici aş vrea să o cert puţin pe Corina pentru că testul a fost destul de greu. Nici eu nu mai ţin minte toate detaliile, dar ei? Important este că ei au reuşit să descopere cine, ce şi cum. Toţi au fost la înălţime. În timpul ăsta o elevă ne-a prezentat istoria romanului poliţist.

Apoi eu şi „Gigi” am răspuns întrebărilor. Foarte mişto. E altceva când jocul e interactiv. Şi trebuie să recunosc că m-am ataşat de câţiva dintre ei chiar dacă nu am avut timp după aceea de comunicare. Şi cine a zis că liceenii nu citesc? A? Unii mi-au spus că lectura „Indiciilor” a fost interesantă şi antrenantă. Şi chiar dacă vreo două profesoare mi-au spus că limbajul e cam licenţios, copiii nu au fost de acord. Asta e deja prosteală. Parcă liceenii nu ştiu să înjure. Ete na. Cel puţin „Gigi” a fost de acord cu mine. Să nu uit, criminalistul a spus că am creat o crimă credibilă şi că aş fi bună în postul de detectiv. Ţin să-l contrazic. Nu am atâta răbdare. Aşa că nu… Dar le pot scrie. În schimb, o domnişoară, Dumnezeule, ne-a povestit despre unul dintre marii criminali. Şi eu sunt licenţioasă? :lol: – Asta era o glumă.

A doua zi, tot la Baia Mare a avut loc acea triplă lansare, ştiţi voi.

La Satu Mare s-au lansat Luis şi Bogdan cu „Papa trebuie să moară” şi „Somalia, mon amour”. Eu am încercat să stau pitită, dar oamenii ăia răi (Crina şi Bogdan) m-au desconspirat. Dar, în sfârşit, l-am cunoscut pe Adrian SM. Mi s-a părut un tip inteligent şi foarte plin de energie pozitivă, cred că mi-a dat şi mie. Pentru că după ce l-am cunoscut pe el am uitat cât sunt de obosită. A, da, şi am dat şi eu autografe în camera unde mâncau Elena şi Nicolae Ceauşescu, iar directorul mi-a arătat unde aveau microfoanele şi unde aveau butonul de alertă. Super tare! Să mergeţi la Adrian să vedeţi pozele. Am mai văzut doi bloggeri sătmăreni la Satu Mare, i-aş ruga pe ei sau pe Crina să-mi dea şi mie linkurile pentru a îi semnala cum se cuvine.

Ştiu, am scris mult iar voi nu veţi citi tot. Dar trebuie să vă mai spun ceva. Până acum am reuşit să iau legătura cu câţiva puşti din Baia Mare via mail/mess. Olimpia, puştoaica care m-a prezentat, a fost fantastică de-a dreptul. Îi mulţumesc mult. A făcut chiar şi muncă de detectiv, pentru că eu n-am avut timp să anunţ colaborarea cu Cenuşa de trandafir, ea a avut timp să se informeze. Chiar m-a uimit.

Şi, că tot suntem la „bălării” scrise de mine pe alte siteuri, azi am primit un feed-back foarte interesant de la domnul Gheorghe Giurgiu. Ţin să-i mulţumesc şi pe această cale şi să-i spun că sunt de acord întru totul. Feed-back-ul a venit de la articolul ăsta. Tocmai de aceea trebuie să-i mulţumesc încă o dată Loredanei. Dar nu prea mult că se învaţă :D

La final trebuie să vă semnalez apariţia revistei „Flacăra”. Flacăra a ieşit cu Wallace şi „Justiţiarii 2”. Dar şi cu articole interesante despre mine, Bogdan Hrib, George Arion şi alţii pe care îi veţi descoperi voi. Tot din Flacăra am aflat că cele 1500 de exemplare din „Indicii anatomice” au fost epuizate şi indisponibile la comandă. Dar Bogdan a reuşit să mai scoată repede o sută pentru lansările despre care ştiţi deja. Ediţia a doua e în curs de apariţie. Iar „Parfumul văduvei negre” nu va ieşi la Gaudeamus, ci în decembrie. Vă anunţ eu din timp. Asta pentru că vrem să-i facem o lansare mai dilie. O să vă spun şi despre asta tot la timpul potrivit.

 

P.S: Mâine voi avea concurs cu trei Somalii cu autograf, alte două Somalii, tot cu autograf, vor fi luni la ora 16 la Alpha TV, emisiunea Denisei Popescu. Piteştenii care au ocazia să se uite la TV vor mai avea parte şi de alte surprize pregătite de Tritonic.

Ok, voi reveni cu detalii şi mâine. Adică o să vă mai povestesc despre Luis, şi despre ce fel de om este. Pentru cei interesaţi ;)

 

P.P.S: Mulţumirile mele speciale sunt adresate domnului Valer Marian, nu dezvolt! Cu părerea de rău că n-am reuşit să o văd pe Ingrid. Dar mai avem timp la dispoziţie.

P1040103

 

P1040107

 

Picture 127

 

Picture 154

Am zis că o să dorm

Dar nu am dormit… Am stat de vorbă cu Florina din Baia Mare pe mess. Asta un timp. – Vă voi povesti despre tinerii din Baia Mare, absolut fantastici, dar maine -. Apoi am zis că mă bag la somn, dar am păţit ca în prima noapte la Satu Mare când am adormit la şase dimineaţa – vorbim şi despre asta, tot mâine – sper doar ca pe la un două, măcar, să adorm.

Sunt foarte obosită şi incoerentă, dar şi foarte fericită. Dacă greşesc, azi vă rog să mă iertaţi, dar sunt prea „isterică” pentru a nu scrie ceva.

Sigur, eu nu mai am ce să spun despre evenimentele de la Piteşti. Aşa că le mulţumesc bloggerilor pentru tot. Au fost minunaţi de-a dreptul. Dumis a avut rol de organizator al bloggerilor. Mă rog, ne-am înţeles başca. I-am spus să facă afiş cu bloggeri şi el a făcut afişe cu mine şi cu Luis Miguel Rocha. Când ne-om înţelege şi noi ca doi oameni ce suntem? A? :D Oricum, Dumis a scris aici. Geocer… o Doamne, a scris aici şi aici. Cangurul şi el. Am văzut şi tufişul trimis de Ioana ;)  Pe Raluca am lăsat-o mai la coadă pentru că aşa am vrut :P Îi mulţumesc pentru youtube şi îmi permit să le fur. Dar îi mulţumesc şi pentru prezenţă, atât ei cât şi Emei (Imaginea Lalei – vom avea poster la târg). Aaaaaa, era să-l uit pe Mişu. Mă, nu da :D

Pentru ceea ce s-a întâmplat în Piteşti le mulţumesc şi ziariştilor: Jean Dumitraşcu, se ştie, e preferatul meu şi indiferent că va fi sau nu la o lansare de-a mea, eu tot îi voi mulţumi pentru că a fost primul om, după Dinu Virgil Ureche, care a crezut în mine. Dar şi scriitorului Marin Ioniţă care ne-a onorat cu prezenţa.

Şi lui Mihai Pripas care îmi e prieten îi mulţumesc din suflet. De asemenea trebuie să îi mulţumesc lui Gabriel Lixandru de la Argeşul – nu ştiu dacă a fost sau nu, dar nu are nici o importanţă. Celor de la Time4News, desigur, nu o pot uita pe Cristina Munteanu de la Antena 1 Piteşti care mi-a fost mereu alături. Celor de la Curierul pentru că au dat curs invitaţiei mele. Celor de la Top – aici chiar nu mă aşteptam, datorită problemelor nedrepte pe care le au. Celor de la Piteşteanul şi Epiteşti. Şi o s-o ţin aşa vreo săptămână.

Dar cei doi coordonatori ai proiectului, desigur, au fost Denisa Popescu, marea noastră poetă care e şi exagerat de frumoasă şi domnului director Sechelarie.

Lansarea de la Piteşti a fost triplă – a, da, Cangurul a exagerat, Bogdan a zis că sunt printre cei bine vânduţi, că altfel îi fac concurenţă :D Cum spuneam, au lansat Luis Miguel Rocha, Bogdan Hrib şi eu. Acum mă apuc să citesc cartea lui Bogdan, dacă tot nu pot dormi – atenţie, voi avea concurs cu Somalia lui Bogdan cu autografe ;)

Haideţi că aveţi materiale de la Piteşti, nu vă mai plictisesc. Despre Crina, Darius, Luis (din nou), Bogdan, Corina Şandor, dar în special despre tinerii din Baia Mare, mâine. Mâine când o să am timp :P

Şi celor de la 24 de minute le mulţumesc pentru „omul zilei”, dar aici chiar cred că e exagerat. Nu sunt aşa ceva nici într-un minut, sigur, Bogdan e.

La final, dar nu pentru că sunt codaşi, le mulţumesc tuturor celor ce mi-au ţinut pumnii. Acum chiar că i-au avut strânşi :D

Dacă am uitat pe cineva, vă rog să mă trageţi de urechi!

Nebună, nebună, nebună

Şi eu, şi viaţa, şi toată lumea

Nu vă spun cât am alergat azi şi cât m-am enervat. Iulia, intri tu pe mâna mea la SM :D Până la urmă a ieşit totul relativ ok. Relativ nu e super, dar e bine. Adică nici foarte, dar totuşi. Nu vă mai spun că acum gătesc şi alerg prin casă ca nebuna. Trebuie să-mi fac bagajul, nu?

Dar înainte de asta trebuie să vă dau o veste pe care nu v-a dat-o nimeni. Din pricini de şampanie cică, dar eu cred că din prea multă modestie şi bun simţ ;) Poate că Lucia nu ştie să se laude singură sau poate nu vrea. Dar eu, păsându-mi prea puţin de doleanţele doamnei, simt nevoia de-a o lăuda pentru că merită şi pentru că va merita în continuare până la adânci bătrâneţi. Lucia, începând cu săptămâna trecută, este noul vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. La mai mare şi mai mare şi mai mare. Aşa cum v-am mai spus Lucia are şi o pagină de prezentare aici, dar şi un site personal din care puteţi afla mult mai multe decât v-am spus eu. În plus puteţi citi şi o minunată piesă de teatru. Dar păstraţi-o pentru zile triste pentru că, vă avertizez, o să râdeţi până vă dau lacrimile. Şi ca să sfârşesc, eu nu înţeleg de ce Lucia nu se laudă mai mult, pentru că merită, e pe munca ei. Să ne trăieşti şi să ajungi Preşedintele tuturor… scriitorilor, desigur :D

 

Ţin să vă anunţ încă o dată, mai ales pe piteşteni că mâine se petrec două evenimente importante. Citiţi postul de mai jos şi o să înţelegeţi. Eu nu mai pot să repet. Dar poate pot alţii :D

 

Cât despre Baia Mare… ehe, deja s-au anunţat o sută de oameni. Cum să nu-i iubeşti? A? Şi, desigur, cea mai mare bucurie a mea e că o să-i revăd pe Crina, Marian, Darius şi Lavinia. Dar cei din urmă nu sunt la urmă, da? Că iar avem discuţii :D

Luis şi Bogdan, normal, vor lansa şi la Satu Mare şi la Baia Mare, dar dacă nu mai apar pe aici, veţi primi veşti proaspete pe facebook.

 

O da, să nu uit. Pentru mămici aveţi aici un post cu lecturi de seară pe care le puteţi împărtăşi copiilor.

Ei bine, cam atât, sunt moartă de obosită şi de foame. Vorbim!

Cu rugămintea de-a le distribui şi voi pe bloguri… mai ales piteştenii.

Invitatie lansare tripla Pitesti

Invitatie Pitesti Libraria mea

Invitatie Papa Bucuresti

Vă mulţumesc!

Nu-i turism electoral. Nici frauda nu se va face aşa…

Deci nu. Clar. Ceea ce s-a întâmplat azi în Piteşti nu se cheamă turism electoral. E doar turism de campanie. Pentru că nouăzeci din autobuzele care erau în portocaliu, nu aparţineau Piteştiului, nici măcar judeţului. Prahova, Dâmboviţa, Bucureşti etc. Adică avem de unde. Dacă avem de ce nu? Păi nu, păi da.

Ei bine, ceea ce s-a întâmplat azi în Piteşti a fost cu adevărat demenţial. Să reuşeşti într-o zi de duminică să blochezi un oraş întreg e aproape imposibil. Dar lui Băse i-a ieşit. Zău că i-a ieşit. Mai ales atunci când blochezi una din străzile mari şi circulate pentru a băga acolo autobuzele şi microbuzele din alte judeţe pline cu portocalii.

Discuţia dintre un poliţit şi colegul său când se apropia „şeful” a fost următoarea: „Vine şeful, întreabă dacă are loc”. Păi cum să nu? Ar fi fost chiar culmea să nu. Doar de aia au scos toţi poliţaii în drum şi au blocat ce au avut ei chef.

Nu e primul candidat care vine la Piteşti, dar aşa ceva nu s-a întâmplat.

Şi nu, n-am făcut poze în centru, era prea portocaliu şi eu abia mâncasem. Mă înţelegeţi, da?

În plus, spiritul de jurnalist din Xreder s-a trezit brusc. Sigur că nu se va întâmpla nimic doar pentru că vă spun eu, dar tot spun. Numai aşa să vedeţi şi voi ce mişto e să fii portocaliu în ţara asta.

Vă las cu câteva imagini. Sunt 91 în total, pentru mai multe detalii îmi puteţi da un mail sau dacă vreţi şi alte poze se rezolvă ;)

IMG_0323

IMG_0329

IMG_0340

IMG_0342

IMG_0352

IMG_0372

IMG_0373

Asta se întâmpla la periferie, ce a fost în centru vă puteţi închipui singuri. Dar trebuie să vă spun că cea mai mare intersecţie din oraş a fost blocată. Trebuia să stai la coadă dacă trebuia să te duci spre altă localitate. Asta se întâmplă destul de greu şi în timpul săptămânii. Dar cum spuneam, nu vorbim de turism electoral. Nu aşa se vor frauda alegerile.

Acvaristică

IMG_2809

My Precious Beta

IMG_2810

Şi, evident, vedeta. Cred că a fost peşte în altă viaţă, pentru că de mâncat nu mănâncă aşa ceva nici picat cu ceară. În schimb mănâncă de la MCDonald’s, logic, doar acolo l-am găsit. Ce pretenţii pot avea?

IMG_2817

 

IMG_2822

 

IMG_2827

 

IMG_2830

 

 

Vă spun doar atât…

Ne-am întâlnit, dar am vorbit mai mult despre „Cronica unei morţi anunţate” care e destul de banală, dar foarte mişto în banalitatea ei :D Nu toţi au reuşit să citească „Sex cu femei”, nici să facă ;) Dar majoritatea au spus că vor remedia. Ar fi şi păcat să nu o facă dacă tot au cumpărat cartea. Poate reuşesc să-l aduc pe Suciu la o astfel de întâlnire. Ar fi interesant. După ce-l cunoşti n-ai cum să nu-l adori ;)

Bine, o pârăsc pe Raluca şi pe Canguru’, dar vor citi, în plus mi-au promis că vor veni şi la minunata lansare, să nu fac cacofonie de la-uri :P . Bine, sper ca Raluca să nu uite să vorbească cu minunatul profesor – asta nu avea legătura cu vreo cacofonie.

Ema, Geocer şi eu am fost singurii care am citit tot. Adi a citi o carte şi jumătate. În fine, restul e can-can. Am avut şi musafiri: Badea şi Adelina. Nu, nu Mircea Badea, cu toate că eu aşa am crezut întreaga seară. Dar nu are rost să povestesc de ce am crezut asta. E o tâmpenie.

Musafirii au fost doar musafiri, adică fără citit. Nu contează.

Deja încep să aberez şi e foarte târziu, dar vorba aia, trăiesc din aberat aşa că nu e nici o problemă.

Cangurul nu a scos nici un suneţel despre cartea pe care o pregăteşte. Iar asta mă enervează pentru că sunt foarte curioasă din fire. Şi mai rău sunt nervoasă pe mine pentru că am uitat să-l întreb. Iar marţi nu o să-l pot lua la întrebări, pentru că ar fi cam aiurea. „Luis, tu taci până aflu ce scrie Canguru’” :lol: Bine, ar fi şi simpatic. Dar totuşi.

Ioana nu a venit de data asta, dar sunt sigură că ea şi-a făcut întreaga temă. Şi o să-i pun întrebări din „Sex…” data viitoare, să se înveţe minte :P

În plus, puteţi citi pe Club noua pagină a Luciei Verona cu o surpriză. Surpriză pe care o voi anunţa şi eu luni cu surle şi trâmbiţe. Până atunci vă duceţi acolo în pagini şi rezolvaţi voi problema. Tot în plus, că nu e în minus, aveţi şi o recomandare de weekend, de-a dreptul excepţională. Vă rog să mă credeţi că uneori Agatha Christie a avut mai mult decât sclipiri de geniu. Iar o carte poliţistă la sfârşit de săptămână nu face decât să relaxeze neuronul. Pentru cine îl are. Eu nu îl am, desigur, aşa că am fost foarte stresată citind-o. Îmi era teamă că nu voi pricepe literele, dar mi-a ieşit. La naiba.

Tot ca să fiu cu fundul în sus, nu am priceput azi o chestie, de ce îl interesează pe un domn de unde am avut eu acum cinci ani nu ştiu câţi bani. Poate m-am prostituat, poate soţul meu mi-a pus condiţia să am bani pentru a mă lua de nevastă, cu toate că nunta s-a petrecut cam cu opt ani în urmă. Poate că am o mătuşă Tamara, adică de ce alţii au voie şi eu nu? Poate i-am câştigat. Doamne, ce probleme au unii oameni şi cum nu pot respira de grija mea. Dar îi mulţumesc domnului pentru grijă şi îl rog să verifice la finanţe, toate veniturile mele sunt declarate, iar din alea ilegale nu am. Dar mă poate căuta de îi vine. Nu mă supăr.

Şi cu asta să aveţi un weekend plăcut sau nu! Depinde cum vi-l doriţi ;)

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 266 other followers