Apare

Scurte

Party Time

N-am chef de dat detalii, le cititi voi pe afise. Azi am chef sa tac.

Să mai dormităm puţin

Mai întâi, ca să ştiţi, nu din alt motiv, avem şi Inocentul VI, dar recunosc smerit că eram cam obosită şi Lala mă tot bătea la cap. Unde mai puneţi că am trecut de la Sărutul morţii la Inocentul, adică din beciul unde e ţinută Lala prizonieră în biroul ei. Cam greu să le separ pe Lalele astea. Sau sub deviza: „Avem un personaj, ce facem cu el?”. Facem ce vrem cu el, fireşte. Cum altfel.

Dar adevărul adevărat e că încă dorm pe mine. Aşa că o să trec şi la fapte. Nu de alta dar parcă nu mă lasă sufletul să nu închid ochii când în sufrageria mea e aşa cald şi bine, iar apa din acvariu susură liniştită.

Dorm încă din momentul în care scriu. Aşa că… treaba voastră, faceţi ce vreţi, jucaţi-vă. Eu dorm. Şi apoi, dacă oi fi întreagă fac o oră de sală că mă dor şalele ca pe babele alea de la marginea şanţului.

Şi o să ziceţi că dacă mă dor de ce mai fac. Păi uite aşa, să mă răzbun, să vadă că poate fi şi mai rău

Şi mâine dau un interviu pentru antenele rele, dar mie îmi e somn de azi, şi cică interviul se va consuma pe la zece dimineaţa. Aşa dimineaţă?! Doamne. Oamenii ăştia nu mai dorm?

Mda, şi e miercuri, iar săptămâna asta a trecut pe lângă mine fără să mă anunţe. Şi vine 1 Mai cu manele şi mici, iar eu aş vrea să fiu în Costa Rica şi să dansez Salsa sau Rumba sau orice.

Ce să vă mai spun? Nu mai ştiu ce. Revin pe seară cu ceva constatări din timpul somnului. Oi visa ceva interesant şi demn de pus pe blog. Aşa că să am somn uşor!

Să discutăm discuţii

Telefon. Sună. Sigur că sună. Sunt în maşină. Îl caut cu o mână, cu cealaltă ţin de volan. Nu-l găsesc. Înjur. Până la urmă dau de el. Răspund. N-am timp să văd cine e.

- Spune!

- Oana?!

Vocea mi se pare cunoscută, dar nu bag mâna în foc.

- Depinde, cu ea ai treabă?

- Sunt D, nu mă recunoşti (nume de fată, da?)

Doar am zis că mi se păruse cunoscută.

- Ah, da, wow…

- Fi-mea are aproape un an, atacă direct.

- Ăăă, bine, bravo.

- Vin în ţară cu ea.

Oh. Îmi dau seama că tocmai aş vrea să fug.

- Ăăă, bravo.

- Săptămâna viitoare.

Fac conexiuni. Nu sunt în oraş. Mai veselă:

- Bine, vino.

- Vine şi boul de frate’meu. Nu mai mănâncă carne, s-a făcut vegetarian. Vacă nu mai mănâncă, dar vrea s-o ia de nevastă (referire la prietena lui care e cam cum zice D).

- Fain, zic eu, dându-mi seama că l-am uitat pe „mişto” undeva într-o parcare.

- Sunt disperată, nu ştiu ce să mai fac cu el.

Nu-i problema mea îmi spun calmă.

- Dar tu ce faci?

Iată, şi-a adus aminte.

- Păi, hmm, bine cred.

- Mi-am cumpărati un ceas…. (ei, na, că eu ţin minte).

- Nemaipomenit (ce o fi ăla?)

- Abia aştept să vin în ţară să cumpăr una, alta, în special morcovi şi pătrunjel.

Puii mei, era să intru în nişte pietoni că n-am mai găsit frâna din pricina şocului.

- Dar în Spania n-au?

- Au, dar piaţa e departe.

Wow, şi în Ro e mai aproape.

- Păi… şi o să te duci pe avion cu pătrunjelul şi morcovii ca Nea Mărin cu prazul?

- Nea Mărin?

- Lasă, nu contează, dacă tu eşti fericită…

- Eşti ironică?

Îmi vine deja să-mi trag două palme.

- Io?

- Atunci n-am înţeles.

- Vorbea gura fără mine ca de obicei.

Bine, se dă ea bătută şi îmi mai explică vreo 15 minute cum trebuie să încălzească biberonul, cum pasează mâncarea şi cum… ăăă…

- Mai bine îţi luai o pisică, constat în cele din urmă.

- Tot insensibilă ai rămas, îmi reproşează.

Să mor dacă sunt insensibilă, dar aş prefera, pentru numele lui Dumnezeu, ca mamele să nu-mi mai explice cum îşi şterg puradeii la gură, fund, cum le fac mâncare, cum îi mângâie pe spate, cum îi ajută să râgâie. Cum, cum, cum… Vă jur, dacă o să mă intereseze o să vă întreb.

Şi uite aşa dau vina pe Corina care mă sună după numere cu + şi învăţându-mă minte eu răspund Pentru asta trebuie să dea cea mai mare cafea din lume

 

Dar mai bine o carte să citim. Cum ar fi „O pagină de dragoste”, de Emile Zola (ştiu accentul, n-am chef). Carte pe care v-aş recomanda să nu o citiţi dacă plângeţi uşor… şi apropo de asta vă zic un banc şi fug că am treabă, iar Loredana o să mă bată rău

 

„El către Ea:

Dragă, dacă mor o să plângi?

Ea:

Dragule, doar ştii că eu plâng pentru orice căcat” (deci aşa e bancul, cuvântul urât nu-mi aparţine şi-mi e jenă).

Chestionar

Pentru că am primit-o, am onorat-o. Sigur, sigur, o să ziceţi că de la voi nu. Staţi calmi, m-a obligat. Am răspuns aşa că pot dormi şi eu o oră?

Nu o dau, că dacă o dau iar se plimbă peste tot şi nu mai scăpăm de ea.

Principala trasatura a caracterului meu: Să zicem că sunt suficient de încrezută

Calitatea pe care o prefer la un barbat: Păi, să ştie să mă lase în pace când e cazul.

Calitatea pe care o prefer la o femeie: Să nu vorbească non-stop

Ce apreciez cel mai mult la prietenii mei: Căldura

Principalul meu defect: Nu ştiu, să îl caute alţii

Ocupatia mea preferata: Scrisul.

Visul meu de fericire: Salsa în Costa Rica.

Tara în care-as vrea sa traiesc: Undeva unde e cald tot timpul

Culoarea preferata: Negru

Autorii români preferati: Sunt mulţi, n-am chef să-I înşir

Poetii mei preferati: Eminescu şi restul

Politicianul preferat: N-am aşa ceva

Politicianul pe care-l urâţi: Basescu clar.

Femeie celebră din România: ?!

Ce credeţi că se va inventa peste 20 de ani:  Orice s-ar inventa să mă lase în pace

Bautura si mancarea preferate: Pepsi şi spaghetti

Numele preferat: Pai, Anastassia

Ce detest cel mai mult: Ipocrizia.

Darul natural pe care-as vrea sa-l am: Aş vrea să fiu invizibilă

Starea de spirit actuala: Blu’

Greselile altora care-mi inspira cea mai multa indulgenta: Naivitatea.

Deviza mea: Somn! Somn! Somn! Pe unde apuc.

Eu clar nu m-aş muta la mama…

Dar cu băieţii… deh, aşa sunt ei, copii până mor

 

Sigur, e vorba de piesa de teatru „Mă mut la mama”. Actorii îi vedeţi în afiş. Piesa? Senzaţională. Două ore fără pauză am râs cu lacrimi. Dar e şi amară. Ei, da, păi mai aveţi de învăţat şi scena face parte din viaţă.

Sincer? mi-a plăcut Fătu ca actor. Indiferent cât de nesuferit ar fi la TV, de jucat joacă foarte bine. Şi am reţinut şi o chestie importantă, scot din memorie : „În viaţă nu trebuie s-o iei de la capăt, ci să ştii să mergi înainte”. Ei?

Da, dacă aveţi ocazia să vedeţi spectacolul eu zic să nu-l rataţi, e cu adevărat bun. Vă jur, n-am mai râs aşa de foarte mult timp. Nu ştiu pe unde se mai plimbă, dar merită.

Cam atât pentru astăzi că am foarte multe de făcut până mâine. Nu uitaţi, nu vă mutaţi totuşi înapoi la mame, s-ar putea să aibă şi ele nevoie de linişte

N-am chef de poveşti…

Mă duc la teatru. Dar vă pot spune că printre miile de prostii pe care le-am făcut azi, am reuşit să-mi bag şi telefonul în frigider. Noroc că m-am prins de unde sună. Totuşi cred că azi sunt un pericol public.