Eu zic să-l promovăm.

Se numeşte Cosmin şi e student la Comunicare, în cadrul UBB Cluj. Participă la Festivalul de Publicitate Cluj, la categoria Spoof (e super comic ), organizat de Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice.

Deoarece clipul făcut de el – v-am zis că e foarte comic? – e pe trilulilu, iar blogul meu nu vrea nici de nebun să publice aşa ceva, vă rog daţi click pe link şi vizionaţi-l. Hei, chiar e comic. Din fericire facebook-ul suportă. Aşa că cei care mă ştiţi de acolo îl puteţi viziona în cel mai scurt timp. Ceilalţi, dacă vreţi, dacă credeţi că merită, etc, faceţi puţină promovare pe blogurile voastre că nu doare. Şi ce am fi noi fără publicitate? V-am spus că e comic? Mda, din cauza oboselii excesive fac aşa.

Vedeţi că număr clickurile. Nu l-aţi vizionat, vă şterg din blogroll

 

Dacă tot ţii să-mi pui muzică, măcar bagă o piesă mai hard

Mda, cine nu mă cunoaşte ar putea spune că în spatele aparenţelor sunt chiar normală, ceea ce, desigur, este foarte, dar foarte fals. Acum, dacă aţi citit atenţi pe aici v-aţi dat seama deja că eu, singură în maşină, sunt cu muzica la maxim. Ca să nu-mi mai aud gândurile. De aia. Că nu de alta. Nasol e că oricât ar urla muzica aia eu tot mi le aud. Dar trecem peste.

În încercarea mea de-a auzi şi telefonul în acelaşi timp, îl pun undeva la vedere. Nu de alta, dar se aprinde ecranul şi… exact.

Bine, asta e normal.

Dar, de cele mai multe ori vorbesc cu te miri cine la telefon şi în graba de-a schimba viteza sau mai ştiu eu ce îl pun lângă mine. Şi aşa ajunge, Dumnezeu ştie cum, pe sub mâna mea. Mâna mea, tânără şi neliniştită, începe, inconştient, să apese butoane. Că doar nu vă închipuiţi că eu mi-aş da seama că mobilul e pe acolo (că tot de aia îl şi uit prin maşină ca o fleaţă). Şi sun. Acum depinde la cine ajunge în agendă. Şi oamenii răspund, că na, aşa e frumos. Mă rog, nu toţi. Unii nu răspund nici când ai nevoie, dar apoi îţi scot ochii că pe ei nu-i suni niciodată. Trecem peste. Şi aşa, dis de dimineaţă, ducându-mi maşina la polish fac aceeaşi schemă. Şi îl sun pe un biet nene. Omul răspunde. Şi zice el acolo aloooooooooooo, dar cine să-l audă. Vă pun şi piesa care îi zburda omului prin timpane. Bine, îmi închide. Mă sună. Eu nu răspund că nu aud. Cum să auzi în zarva aia? N-ai cum.

După ce îmi las maşina şi o eliberez de tot văd apel lipsă. Mă enervez: „ăsta ce puii mei vrea la nouă dimineaţa?”. Tot eu, da? Se înţelege. Îl sun nervoasă doar pe ideea că a îndrăznit să mă sune la acea oră. Doar ştie că eu dorm. Şi îl iau tare de la început, cu ce puii mei vrei la ora asta. Te-ai ţăcănit de tot?

Omul la început rămâne mut de uimire. În sinea mea zic că l-am dovedit. Apoi, revenindu-mi îi zic să-mi spună ce pofteşte.

Şi îmi zice: „dacă tot ţii să-mi pui muzică, măcar bagă o piesă mai hard”.

Imediat îmi dau seama că s-a întâmplat din nou. Dacă aş fi vreo ruşinoasă aş intra în pământ. Dar nu sunt, aşa că mă apucă dracii: „dacă nu îţi place închide telefonul şi nu mai asculta”. Omul îmi explică că l-am sunat din greşeală şi i-au bubuit urechile. Bine, concluzionez eu. Trebuiea să se trezească. Dar el îmi spune că dacă nu era atât de tare ar fi putut să adoarmă, pentru că el preferă hous-ul.

Acum, vă jur, când sun pe cineva din greşeală, nu mă informez mai întâi ce muzică ascultă.

Aşa că, dacă vă ştiţi în agenda telefonului meu trebuie să vă asumaţi. S-ar putea să vă sun din geantă. Ceea ce mi se întâmplă destul de des. Aş putea chiar să vă răspund din geantă, fără a-mi da seama că fac lucrul ăsta. Vă pot suna din maşină… ăăă, mai nasol e de ăia de aud Paraziţii sau, cum mi s-a întâmplat acum două zile, s-ar putea să adorm pe telefon. Dar, evident, că din grabă mi se mai întâmplă să sun pe altcineva în locul celui pe care voiam să-l sun de fapt. Da, asta mi se întâmplă destul de des. Şi tot eu nu pricep de ce răspunde X în locul lui Y. Că vineri de două ori am sunat acelaşi om cu intenţia de-al suna pe altul.

Aşa că nu vă ieşiţi din sărite, că îmi ies eu înaintea voastră. Asta aşa, să ne înţelegem.

Iar cea mai mişto de care îmi amintesc acum s-a petrecut cu vreo două luni în urmă când mi-am sunat medicul de la Bucureşti şi i-am spus fără altă introducere: „Dacă mâine nu-mi aduci cărţile, poţi să-ţi iei adio de la altele”. Omul, calm, îmi răspunde: „Pe cuvânt că nu pot mâine, am patru operaţii”.

Deci aşa mi se întâmplă. Nu disperaţi. Nu o fac intenţionat. Dar, pentru orice eventualitate, tot voi sunteţi de vină. Că nu mă pot învinui pe mine.

 

Şi melodia cu pricina:

Nevoia de schimbare

Poze. Datate. De mine, nu de aparat. Atât cât mă mai ţine memoria. Mă uit. Le văd. Şi am impresia că sunt la fel. Nu că n-aş fi îmbătrânit, că am făcut-o. Dar la fel de anostă. De neagră. Poate pe undeva se mai văd ceva şuviţe roşcate, dar cam atât. Şi destul de discrete, să nu stricăm imaginea. Păi nu?

Dar ce-ar fi dacă aş renunţa la el cu totul? La păr. De tot. Definitiv şi iremediabil. Bine, nu chiar de tot. Dacă l-aş tunde periuţă şi mi-aş face ţepi. Da, aţi citit bine, ţepi.

Eu vă pot demonstra. E cam la fel. Poate puţin tuns, poate altfel aranjat, dar tot aşa. Anost. La naiba.

         Cu cinci ani in urma

 

     Trei ani

 

 Doi ani si un pic

 

  Cam doi

 

   Cam unu trecut de jumate

 

   Ma rog, aici doar maltratam un caine

 

   Aproape trei

 

PREZENT:

 

Deci? Da, e nevoie de-o schimbare radicala.

 

P.S: Incepand de acum si pana maine seara iar dispar

 

 

De tot…

Dusă în lume.

Nu, nu la Londra.

Dispărută doar azi…

Nu plecată la Londra. Doamne!

 

Mai întâi de toate aveţi o prezentare scurtă aici şi acum să vă spun…

 

Situaţia în Europa e cam… în fum. Nu se ştie dacă avionul va decola şi până mâine nici nu prea am cum să aflu. Aşa că nu vă grăbiţi să mă daţi afară din ţară.

Am avut şi eu treabă azi şi am dispărut din universul internautic. Atât şi nimic mai mult. Deci încă sunt oarecum. Dar nu în totalitate, recunosc. Am capul plecat, doar el ştie unde.

Până o reveni la normal, capul, fireşte, citiţi şi voi prin împrejurimi. Am un blogroll de toată frumuseţea sunt sigură că veţi găsi ceva pe gustul vostru.

Pentru moment încerc să fiu cu Lala, să vedem dacă şi reuşesc

Pentru că o să fiu puţin dispărută

Recunosc că am tot căutat o melodie să vă las şi am ajuns la asta. Dacă nu vă place, treaba voastră, îmi place mie şi lui Răzvan, normal Atât pentru azi.

 

Peste puţin timp „Premiile Lili”

Peste vreo patruzeci şi ceva de minute, Lucia Verona vă invită la Premiile Lili. Da, bine, şi eu. Nu de alta, dar în seara asta o avem la „disecat” pe Adakiss. Şi ţinând cont că e o domnişoară de 16 ani foarte emotivă, v-aş ruga să fiţi acolo pentru a o încuraja.

Textul ei îl puteţi citi aici.

E singură în seara asta, aşa că are nevoie de mai multă susţinere decât ceilalţi participanţi care au intrat câte doi în concurs.

Baftă, Ada! Iar pe voi ceilalţi vă aştept la criticat şi susţinut. Atenţie, criticile trebuie să se încadreze în parametrii bunului simţ. Nu suntem călăi, doar ajutăm pe cineva să se perfecţioneze, aşa cum se pricepe fiecare. Dacă nu credeţi că sunteţi în stare să păstraţi un ton calm, atunci uitaţi-vă la OTV sau ceva de genul.

Recomandat de Prwave

UPDATE: Doamne cat am cautat melodia asta:

Bine, ziceam şi eu aşa, nu că nu mi-ar plăcea cei de la Prwave, dar, în aceeaşi măsură îmi plac şi autorii. Ba mai mult, am citit cartea si, fără să vreau, a trebuit să le dau dreptate.

Avem trei tineri, dar tineri bine, cu multă materie cenuşie, destul de emotivi momentan şi o carte. O carte despre cum te poţi promova eficient în new media, adică pe internet. Cei trei au luat cazurile deja celebre şi le-au disecat: vorbim aici de politicieni şi jurnalişti sau alte persoane publice.

Eu zic că cei trei, cu toate că pe autoare nu o cunosc personal, ar putea să vă îmbunătăţească imaginea în online, dar nu numai. Aşa că avem de-a face cu experţi, chiar dacă sunt tineri. Ca să nu mai ziceţi că doar înaintarea în vârstă înseamnă performanţă.

Şi acum să vă fac cunoştinţă cu ei: Tudor Sălcudeanu, Paul Aparaschivei şi Florenţa Toader – aveţi aici şi o scurtă prezentare a fiecăruia. Despre carte puteţi citi mai multe aici.

Însă… eu despre evenimentul de sâmbătă vorbeam. Aşa că, dacă vreţi să vă faceţi un blog şi sunteţi persoană publică sau poate doriţi să deveniţi una, ştiţi unde să mergeţi. Dar până atunci cred că ar trebui să ajungeţi sâmbătă în Bucureşti.

Citiţi cu atenţie afişul. Dacă de la mine n-aţi înţeles nimic, poate pricepeţi de la ei

 

 

P.S: Mirela, uite, ei ştiu cum e cu promovarea

P.P.S: Îi mulţumesc Loredanei şi celor de la Prwave (acum că mi-am amintit) pentru că recomandă şi „Regina arkudă şi amuletele puterii”. Am aflat eu ieri

 

P.P.S: Mi-aş dori tare să nu-i prind pe Tudor şi pe Paul pe blogul meu cu mită. Ne-am înţeles?