Şi nu e o glumă, pentru că am treabă joi. Atâta treabă că nici nu o să simt că mi se întâmplă ceva. Iar pe 21 fug spre Iaşi cu Ivona, stela, George Arion, Alex, Bogdan şi Marian Coman. Unde vom vorbi vorbe şi vom lansa cărţi, că de aia e Librex.
Şi pentru tot ajutorul trebuie să-i mulţumesc lui Ştefan Susai care şi-a dat tot interesul pentru noi.
Şi aş mai avea o rugăminte, dacă nu vă vorbiţi toţi să mă sunaţi la 00:00, dar, în aşa fel, încât să aveţi un minut două între apeluri, vă rog eu, în timpul zilei să o faceţi după ora unsprezece, nu de alta, dar o să aveţi surpriza să nu aud şi să ziceţi că îs nesimţită. Ceea ce e adevărat, dar nici chiar aşa rău.
Şi nefiind în stare să vă spun mai mult din pricină de oboseală, revin mâine cu un Update. Ca să vă pun la punct
Eu ştiam c-o pregăteşte. Că o scrie. Că o ceva acolo. Nu ştiam sigur ce. Dar tot auzeam şoapte cum că o să publice. Şi am aşteptat, şi am aşteptat până am uitat. Şi poc, loveşte ca un fulger. A apărut. Văzui pe colo, pe colo. Iote, băiii, a scris-o. A scris-o, a scris-o sau era scrisă şi a publicat-o, nu sunt sigură. Dar mă va lămuri el într-o zi sau mă vor lămuri alţii, vom vedea.
Ideea e că dacă pe 19 mai treceţi prin Bucureşti, la ora 17:00 nu-l rataţi. Mordechai e o apariţie. E un personaj. E inedit. O să vedeţi. De aia şi cred că a scos ceva măreţ. Bine. O mai fi şi calitatea invitaţilor care mă face să cred asta? O fi.
Şi datorită Cellei aflu că se poate comanda şi online, de aici. Dar eu nu o vreau online, pentru că vreau autograf. Fac colecţie de autografe. Nu ştiu dacă voi putea ajunge la lansare ţinând cont că mâine zburd întreaga zi, aşa că… eu îi doresc „succesuri” maxime.
A, da, şi voi nu uitaţi să vă duceţi să-l vedeţi. Unde? Păi afişul de ce îl pun, a?
E cam târziu, ştiu, dar contrar aşteptărilor nu sunt obosită. Am plecat cu ploaia în cârcă (nu, n-are importanţă unde, important a fost doar pentru mine), posacă. Când plouă sunt posacă, n-am ce face, nu e vina mea. Îmi vine să mă ghemuiesc undeva, ca o pisică, şi să torc. Dar aproape niciodată nu-mi iese. Şi v-am spus că am plecat. Şi ploua al dracului de tare. Pentru prima oară în viaţa mea m-am bucurat că nu sunt la volan. Am stat în dreapta cu pepsi într-o mână şi cu gândurile în alta. Din când în când câte un tir mai arunca cu apă, apă multă, nu aşa, şi mă trezea la realitate pentru scurt timp.
Şi-am mers aşa, în linişte. Uneori o mai luau Paraziţii razna, apoi muzica s-a schimbat la o sută optzeci de grade – nu, nu fierbea. A devenit lentă şi moleşitoare. Tâmpitul de GPS a luat-o razna. Dar nu m-a interesat, nu şofam eu.
Şi aud:
- Tu mai ştii unde e X?
- Da.
- Ştii să ajungi acolo?
- Da.
- Păi şi?
- Păi şi ce?
- Zi-mi şi mie.
- Păi ce-s eu? GPS?
Şi linişte. Iar ploaie, dar mai calmă. Ademenitoare la somn. Ah, somn. Dar parcă nu mă trezisem chiar de aşa mult timp, totuşi…
- Ăsta m-a băgat pe interzis.
- Şi pe interzis ce are? Nu-i tot stradă?
Şi ajungem. Pe interzis. Cu ploaie. Muzică în surdină. Iar mie tot îmi venea să torc ca o pisică. Dar nu se face să torci în maşină. Nu se face pentru că nu se face.
Aşteptăm, că iar am ajuns la fix şi să nu fim primii ca data viitoare că iar or să ne pună să ne alegem masa. Păi n-am ajuns primii, dar tot ne-am ales masa Şi am aşteptat… ei, am aşteptat noi pe cineva, dar am dat de altcineva. Doamne şi dintr-o dată am început să râd. Am şi uitat că pot să râd aşa.
Ştiţi cum e de fapt? Exact când te aştepţi să cunoşti fiţoşi ţi se întâmplă pe invers. Şi doar mă ştiţi că sunt ciufută şi nu accept pe oricine în preajma mea, dar uneori am aşa un noroc de oameni mişto că mă mir şi eu. Şi da, am râs tare bine.
Concluzia: Aşa da, mă! Asta înţeleg eu prin a te distra.
Spre deosebire de alţii eu nu l-am simţit niciodată arogant la modul nesimţit. Şi chiar e un om deosebit. E unul dintre puţinii care mai luptă pentru noi, pentru idealurile ţării ăsteia. Şi o face din greu. Aş vrea ca guvernul să-i facă un cadou şi să demisioneze, dar nu o va face. Poate de ziua mea, cine ştie.
Dar pentru că e un om deosebit alături de care mi-a plăcut mereu să beau o cafea, cu o familie aşa cum şi-ar dori oricine şi cu mai mult bun simţ decât v-aţi închipui voi, eu vreau să-i dedic o melodie şi să-i mai spun şi a doua oară „La mulţi ani!”.
Şi că tot vorbeam de ea, v-am spus că Ivona şi-a făcut blog, că v-am spus. Dar ce nu v-am spus e că azi pe blogul ei a vorbit despre „Indicii Anatomice”. Iată ce-a zis Ivona. Adevărul e că iar a dat-o în cuantică şi eu n-am înţeles Dar am priceput că îi sunt datoare cu un butoi de cafea. Cum de ce? Pentru că ieri la Voxpublica a vorbit şi despre cărţile mele. Vedeţi, băi, că autorii români se promovează între ei? Ce? ziceaţi că dacă suntem femei ne tragem de păr, nu? Ha!
Tot cu această ocazie măreaţă vă spun că a ieşit „A doua lună plină”. Fanii seriei ştiu clar despre ce vorbesc, aşa că nu mai insist. Dar dacă vă plac thriller-ele fantastice încercaţi-o şi pe asta. V-am spus că-i cu umor, nu omor… ba şi omor, dar cu umor
Şi tot azi, că na, am fost sprintenă, m-am întâlnit cu Andra şi Răzvan (să le mai zic şi lor pe nume, că tot după id mă iau) la Curtea de Argeş. Întâlnirea s-a derulat aşa: „sunt acolo”; „eşti departe”, „păi mi-a zis un nene că în sus”, „neah, trebuie să faci stânga şi să întorci”. Păi şi ce dacă era sens unic? Am întors, da, până la prima străduţă care mi-a permis să mă duc pe sensul unic şi corect. Împuşcaţi-mă, am încălcat vreo zece reguli de circulaţie, na. Apoi am sunat şi-am zis: „păi stânga aia de m-a băgat în centru m-a dus la Biserica Domnească” – ştiu, trebuia să-mi fac o cruce – „stai acolo că venim noi… la dracu’(asta a fost în gândul Andrei).” Bine, la un moment dat, la telefon, foarte glumeaţă, Andra îmi spune: „te rog să nu ieşi din oraş”. Futu-i! Aşa am ajuns. Dar eu tot nu-mi explic cum mă pot rătăci într-un pic de oraş. A, da, şi am văzut şi Confragul când am ieşit din CA. NU ERA MĂI ROŞU, damn.
Am auzit că autorii români ar pune de-o revoltă, la modul că vor să facă ceva pentru a se promova. Să ducă o luptă comună, nu una pe cont propriu cum a fost până acum. Să ne unim minţile oameni buni şi să facem ceva împreună. Sunt zeci de lucruri pe care le-am putea încropi de nu ne-am mai crede zeii universului. Vă spun ceva, nu suntem. Fiecare o fi zeu în universul lui, dar nimic mai mult, puteţi să mă credeţi că ştiu ce vorbesc. Aşa că ce-ar fi, măcar o singură dată în viaţă, să facem şi noi ceva ca lumea. Să fim solidari şi să nu ne mai criticăm ca nişte gâşte toată ziua. Deja suntem pe echipe: crime, SFFH, Lit, etc. Ce-ar fi să fim doar „Scriitorii români”? S-ar putea să fie naşpa, că toţi vor la ciolan. Dar mai vedem.
Şi am mai auzit că în curând vom avea ceva campanii mişto la Tritonic, încă le mai gândim, dar vor fi. Şi se vor resuscita câteva nume care, din păcate, nu prea au avut parte de promovare. Aşa că trăiască autorul român. E momentul să facem ceva şi pentru el. Şi voi pentru noi.
Aşa că îi invit nominal pe următorii să preia campania Lalei (încep cu blogurile, dar ne extindem):
Ştiu că ar mai fi mulţi de strigat, dar poate-i mai strigă şi Lala. În plus, dacă voi strigaţi mai departe s-ar putea să iasă ceva. Celor care au preluat-o deja le mulţumesc.