Logica apelor învolburate

„Faceţi din imprevizibil aliatul vostru. Puteţi face totul ca la carte, apoi, mai devreme sau mai târziu, bum!, viaţa voastră apare ca şi cum aţi fi într-un caiac zdruncinat de apele învolburate ale unui râu de munte. Aşa se întâmplă uneori, iar dacă opui rezistenţă nu faci decât să sporeşti problema”.

E. E. Cummings: „Să nu fii nimeni altcineva decât tu însuţi când lumea încearcă din răsputeri, zi şi noapte, să facă din tine altcineva înseamnă să duci cea mai cruntă luptă pe care o poate duce o fiinţă umană”.

T.S. Eliot: „Nu vom înceta să explorăm

Iar la capătul explorării noastre

Vom ajunge în locul unde am început

Şi îl vom cunoaşte pentru întâia oară”

 

Analizaţi şi analizaţi. Atât am avut de spus.

Dacă sursele sunt tăcute…

În ceea ce priveşte măreaţa întâlnire de azi a celor de la RCWC, măcar să vă spun două vorbe.

Mai întâi de toate avem o poveste cu reţete de toată frumuseaţea. Cred că o să-l depăşească în curând clubul secret al bucătarilor pe Harry Potter. Ceea ce le şi dorim celor de la Cantina Socială.

Pe urmă, ca să nu fie apoi, Vania iar mă ucide atât pe mine cât şi pe Anastassia în noul său foileton-parodie „Kriminalroman” sau „Inocentul” dacă vreţi.

Cum de la întâlnirea secretă nu veţi afla nimic, măcar să aveţi ce rumega până când îmi termin eu sumedienie de treburi. Fraţilor, şi mereu zic că le fac pe rând şi ajung să le fac pe toate în acelaşi timp. Cred că nu sunt normală. Deci la muncă nu la întins mâna. Sau pe acolo. By!

A, da, zilele astea, totuşi, sursele vor da în mod oficial o bombă… De presă

La noapte…

Ştiu, oamenii normali fac sex sau dorm. Eu nici, nici. – Cu toate că n-am înţeles niciodată, scriitorii au voie să facă sex? Sau la ei chiar e musai? Mă lămuresc eu –

Ţinând cont că mă tot uit de o juma de oră la foiletonul pe care-l scriu pentru şi datorită PrWave m-am gândit aşa: e cald şi bine cine are chef de scris episodul 14? Clar nu eu. Apoi, cam de vreo oră o tatonez pe Anastassia. Din nou: e cald şi bine, cui îi pasă de Anastassia, nu mie.

E ora 17, cui îi pasă de lume, de ţară, de viaţă, de una, de alta. Clar nu mie. Şi după cum citeam eu aseară într-o carte – Doamne, adică eu citesc – aflu că mai am un creier în inimă, unul în stomac şi unul în măduva spinării. Şi că uneori – dar numai uneori – e bine să mai gândeşti şi cu inima. Dar, din păcate, mi s-a spus tare şi răspicat: „Tu cu inima? Să fim serioşi”. Mno, deci dacă inima îmi zice să scriu acum, creierul se opune. Dacă tot mi s-a zis că eu cu inima nu, nu vreau să dezamăgesc, aşa că îmi ascult creierul. Adică tot la noapte. O, da, la noapte e cel mai bine. Şi foileton şi Anastassia. Mai aveţi teme?

Iar mâine… reuniune secretă. Se pune de o crimă S-ar putea să scape informaţii pe surse. Ne auzim

Şi azi am fost în 10

La mine a fost 16. Dar de acum mă cunoaşteţi. Dacă mă pot pierde într-un oraş cu două străzi, ce mai contează şase zile în plus sau în minus?

Vă las cu pozele de la radio făcute de minunata doamnă Ghidoveanu.

Restul puteţi „citi” voi. Ca de obicei, îmi e somn.

Vă anunţ de pe acum…

Nu de alta, dar prevăd că până sâmbătă o să-mi fie tare lene să mai scriu. Vedeţi doar că lenea mea e boală cronică. N-am ce face. Asta e.

Cum ziceam, ba nu ziceam dar asta fac acum: Sâmbătă de la ora 13:15 mă veţi auzi la Radio România Cultural la emisiunea „Exploratorii lumii de mâine” alături de Ştefan Ghidoveanu. Nu, Ştefan Ghidoveanu e redactor sau moderator ca să înţelegeţi şi în limbaj de TV. Ca să vă sucesc puţin Ştefan Gidoveanu e gazda, eu doar trec o jumătate de oră prin studio.

Măi, ideea e să ascultaţi că apoi vă dau extemporal şi dau note mici dacă nu ştiţi tot.

Aşa că ne auzim sâmbătă. Sigur, puteţi să şi sunaţi şi să întrebaţi. Ei, lasă, important e să ascultaţi apoi vedeţi voi ce mai faceţi

Spre final

http://www.prwave.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=21456&Itemid=95

Un asasin, o iubire şi prea multe crime

Să fii asasin şi să te îndrăgosteşti nu e chiar benefic. Din contră aş spune. Dacă te înmoi exact când eşti în pericol de moarte e cam riscant. Dar ea riscă. Riscă pentru că nu are ce face. Nu-i poate porunci inimii, cu toate că, vă rog să mă credeţi, încearcă.

Beţia a ajuns să fie unul dintre drogurile ei preferate. Cel puţin atunci ucide fără a se gândi la ce ar zice EL dacă ar şti. Atunci nu o mai interesează. Şi totuşi, uneori e momentul pentru a-ţi lua adio. Uneori trebuie să ştii când să spui stop. Face totul pentru a-l salva, în principal de ea, apoi de el însuşi. Dar între ei nu mai poate fi nimic, pentru că pe ea ar trage-o prea mult înapoi. Poate că, cine ştie, dacă ar fi fost sigură pe el ar fi riscat în continuare. Dar nici chiar ea nu poate risca în două direcţii. Să fugă întreaga viaţă de cei ce o vor moartă nu e o opţiune. Aşa că renunţă la inima ei. O împietreşte şi merge mai departe. Şi totul s-a sfârşit pentru că el n-a dat răspunsul corect. De fapt n-a dat nici un răspuns, pentru că întrebarea a fost retorică, iar minciuna nu îşi avea sensul.

Şi totuşi, eu, cea care a creat-o, mă întreb: dacă el ar fi minţit-o atunci şi ar fi spus: „ai fi avut toate şansele”, ea ar fi luat o altă decizie?

Ăsta e un lucru pe care nu-l vom şti niciodată. Nici voi, nici eu. Poate doar ea să-l cunoască undeva în subconştientul ei. Doar că Anastassia Marinescu a devenit alta din acel moment. S-a rupt totul în ea şi asasinul a preluat controlul.

Şi anunţul ar fi următorul: „Asasin rănit în orgoliul propriu, liber, înarmat şi periculos”. Acum e care pe care.

Iolanda Ştireanu va reuşi oare să repare greşelile ce vor fi comise şi crimele ce vor fi înfăptuite? Mă îndoiesc. Atunci care e calea?

 

Nu, n-am terminat „Sărutul morţii”, dar acum începe să se contureze clar. Acum Anastassia ştie unde a greşit – doar v-am zis că personajele îşi clădesc propria viaţă independent de mine. Ana a primit prea multe lovituri, iar acum e pregătită să le restituie. Nu-i stă în fire să rămână datoare. Interesantă va fi întâlnirea dintre ea şi cealaltă. Chiar sunt curioasă ce decizie va lua. Dar ţinând cont că n-are nici un sentiment de ură în ceea ce o priveşte, parcă prevăd că o va salva şi îi va da drumul. Sau o va împuşca „accidental”? Să fim serioşi, Lala da, ar face-o, că doar e psihopată, dar Ana… Şi cu toate astea…

 

Bine, mă puteţi încuraja. Scriu în draci. Cred că nici o altă care nu m-a făcut să-mi pun atâtea întrebări existenţiale. Acum poate mă înţelegeţi de ce-mi urăsc personajul principal. E prea complex, iar oamenii de felul ăsta te fac să gândeşti până-ţi explodează neuronii. Dar cât de curând se va termina. Habar n-am cum, dar se va termina. Nu ştiu dacă depinde de Ana sau de Lala. Dar una din ele va pune capăt.

Aşa că trebuie să mă pregătesc pentru luptă, sânge, violuri mentale şi îndârjire. Va fi un război al voinţelor. Cel mai tare câştigă. Sau nu…

Oare pe ei îi doare?

Prostia, normal.

 

Plecam eu de la bunica mea, cu muzica la maxim şi cu chef de ducă la dracu’. Şi uite aşa ajung în centrul satului unde un miliţian îmi face cu mâna. Nu, îmi face cu mâna. Şi eu am zis să-şi facă singur, dar cum omul a insistat am oprit.

Actele, se uită, le răsuceşte… mna. Un nene care mă ştie opreşte şi el. Mă dau jos să-l salut că aşa e politicos. Miliţianul se uită, se uită, se uită:

- Nu vă supăraţi, dar cum puteţi conduce cu tocurile alea?

Întrebarea m-a trăznit. Am zâmbit suav şi am replicat:

- S-ar putea să vi se pară şocant, dar vă jur că nu conduc cu tocurile.

Dhhhh.

Nu, nu mi-a făcut nimic, pentru că nu avea ce. Se dădea şi el important.

Dhhhh. Da, acum mă duc la somn. Prea multe pentru azi.