Aceşti frumoşi adolescenţi

Azi am fost invitată de către Maestru Marin Ioniţă la Cenaclul literar pe care-l ţine de ceva timp. Recunosc, că acum nu se face să nu recunosc, că am avut o oarecare îndoială. Mă gândeam că sunt tineri participanţii, elevi de liceu, cu probleme amoroase, care vor citi texte siropoase şi care, în cele din urmă, mă vor face pe mine să mă dau cu capul de toţi pereţii înroşindu-i. Că aşa e nice, dacă tot dai cu capul de pereţi să se şi vadă.

M-au întâmpinat cu un trandafir şi patru fete excepţionale au îngheţat pentru o mine o jumătate de oră. – Fireşte că am întârziat, prea de dimineaţă, n-am auzit ceasul –

Mai întâi le-am spus cine sunt şi cu ce mă ocup. Unii ştiau, alţii nu. Am discutat. Adică m-au întrebat. I-am întrebat şi eu. Dezinvolţi. N-a fost nevoie să mă rog de ei să scoată două vorbe aşa cum se întâmplă în marea majoritate a cazurilor. V-am mai spus eu de lansări cu tineri. Tragi de ei să îţi pună întrebări, nu că n-ar vrea, doar că sunt timizi. Ei nu au fost. Au întrebat ce le-a trecut prin cap, fără nici o teamă.

Unii din ei fac şi actorie. Se pregătesc intens. Ba chiar vor să dea mai departe la Teatru şi Film. Sunt talentaţi. Doamne, sunt excepţional de talentaţi. Am întâlnit de la texte foarte mature şi bine scrise, până la proză comică, bine interpretată de autor. Foarte bine interpretată.

Apoi am ieşit la un suc. Trebuie să recunosc că mi-au făcut toată ziua frumoasă. Tineri rebeli, judecabili dacă ar fi s-o întrebaţi pe mama. Tineri care vor să experimenteze şi chiar o fac. Poate de aceea scriitura lor e atât de bună, pentru că nu le e teamă de faptul că vor fi judecaţi. Sunt liberi. N-am mai cunoscut de mult timp atâţia tineri la un loc, talentaţi şi liberi, lipsiţi de inhibiţii şi cu toate astea păstrând bunul simţ. Au vieţi complicate, blamabile pentru unii. Pentru mine nu. Chiar îi admir pentru curaj, tenacitate şi faptul că fac exact ceea ce simt. Sunt foarte direcţi. Li se rupe. Văzându-i, ascultându-i, mi-am dat seama că ei sunt cei care vor schimba mentalităţi. Mentalităţi încăpăţânate, care vor doar să judece şi să judece la nesfârşit, fără a se pune în pielea celuilalt.

Da, ei sunt cei, care, sper eu, vor schimba mentalităţile astea de rahat ale unei societăţi ce ne vrea roboţi. Să gândim la fel, să nu încălcăm poruncile, să avem temeri din cele mai odioase. Sper să rămână aşa pentru totdeauna, să nu se schimbe pentru nimeni şi nimic în lume. Tinerii ăştia m-au făcut să mă simt atât de vie în cele câteva ore petrecute cu ei, cum nu m-am mai simţit de mult timp. Vă implor, nu vă schimbaţi, indiferent cât v-ar judeca lumea. Sunteţi prea frumoşi aşa.

Am discutat de toate cu ei: filosofie, religie etc. Au păreri diferite, dar asta nu înseamnă că nu se acceptă aşa cum sunt, lucru greu de realizat în lumea asta. Şi da, sunt foarte, foarte inteligenţi. Probabil că voi n-aţi vedea decât nişte rebeli care încearcă să pară mai interesanţi, să îşi creeze valori false sau mai ştiu eu ce poate gândi neuronul uman. Nu e aşa. Sunt ceea ce sunt şi se simt bine în pielea lor. N-am ştiut că în Piteşti există aşa ceva şi sper să mă mai primească din când în când în rândul lor, pentru că mă simt atât de mândră că i-am cunoscut încât aproape că am uitat că mai exist şi eu pe lume.

Nu pot decât să vă mulţumesc pentru ziua asta şi pentru că sunteţi ceea ce sunteţi. O să o amintesc aici doar pe Alina, e singurul blog pe care-l ştiu acum. Dar i-aş ruga şi pe ceilalţi să-mi lase aici adresele blogurilor lor. Şi scrieţi, pe blog, pentru că, în timp, o să vedeţi, e ca un exerciţiu. Şi aşa veţi deveni din ce în ce mai buni. Nu că nu aţi fi deja. Dar întotdeauna se poate mai bine.