Eu nu mai înţeleg nimic…

Ieri, câţiva membrii ai juriului, stimabili, desigur, s-au întâlnit, alături de iniţiatoarea concursului Blog de Blog cu Corina Creţu. Să mai stăm şi noi la o bârfă, la o vorbă. Logic, dintre fete – eu, Lucia, Simona şi Corina – nu putea lipsi George Şerban – imaginaţi-vă voi că l-aş fi strigat ca pe Florin Călinescu.

Între o mie de subiecte documentate, bine puse la punct şi serioase, mai apare unul. Adică, cu mare bucurie, GS ne întreabă dacă am văzut „Crima de la Cernavodă”. Eu cu Lucia, din lumea AXN-ului, eram pe lângă. Aşa că GS ne povesteşte.

Iată ce am înţeles eu – nu am citit ziarele şi n-am urmărit ştirile – cu un unic neuron.

Am aflat aşa că el şi ea, căsătoriţi, au probleme. El suspect de cancer – mama zice că de aia are şi ea şi nu e cancer – prietenul lui cel mai bun – folosesc exprimarea GS-eană – se cere la ea. Ea acceptă. El află. Eu vor să divorţeze, dar nu prea vor aşa că decid să se sinucidă împreună. Zis şi făcut. Îl iau pe fratele ei de 14 ani drept martor. – Nu înţeleg, în ziua de azi ca să te sinucizi legal ai nevoie de martor? – Ambii se duc la gârlă, gârla rece. Ea zice ceva de genul e al dracului de frig, nu mă pot sinucide decent în condiţiile astea. Vrei să mor îngheţată? Deci ea se răzgândeşte. El, om serios, cu mintea acolo unde trebuie, zice, neah, ai zis, o faci. Aşa că, văzând că ea e cam friguroasă decide s-o ajute şi o sinucide el. Între timp, prietenul lui cel mai bun, ăla de s-a cerut la nevasta friguroasă se duce şi îi omoară pe părinţii ei. Nu de alta, dar aşa sunt prietenii buni, nu împart numai neveste, ci şi crime. Bun. N-am înţeles de ce. Partea cu părinţii n-am înţeles-o, ca să nu avem discuţii. Acum, omul, adică prietenul, furios, bagă de treizeci de ori cuţitul în fiecare părinte, doi la număr. Cică şi-a ieşit un pic de fire. Adică cam de 60 de ori. Din alte surse aflu că prietenul, după ce-a comis dubla crimă s-a dus acasă la el – de ce nu ştiu – şi apoi s-a întors la morţi şi i-a pitit în nişte covoare. Pe unul l-a băgat sub pat, iar pe celălalt în dulap. – Adică i-a ascuns bine –

Acum, sursele mele îmi zic că, de fapt, ea nu avea nici o aventură cu prietenul, dar că ea era înfiată şi ea şi alţi doi sau trei.

Scuze, deja m-aţi pierdut. Iar sinucigaşul principal nu s-a sinucis de fapt, doar a dispărut. Iar fratele care nu îi era frate…

Blog de Blog

Majoritatea cunosc, dar unii poate au aterizat mai de curând, aşa că vă informez eu. La începutul fiecărui an Lucia Verona, dramaturgul nostru bloggeristic, organizează concursul Blog de Blog, unde voi propuneţi şi juriul votează, cât poate el de subiectiv. – Uneori merge şi cu bani, să ştiţi. Vă spun asta pentru că fac parte din juriu. Nu vă înghesuiţi toţi la Adrian Năstase că mai sunt şi eu, da? – Pe lângă faptul că e distractiv avem şi ocazia să înmânăm premii şi să ne cunoaştem personal. Ba chiar am de gând să dau şi eu un premiu, dar asta după ce vorbesc mâine cu Lucia.

Ca să vă spun cum stă treaba: Juriul îl vedeţi aici. Nu de alta, dar să mituiţi bine. Atenţie, nu accept argint sau alte tinichele, numai de la aur în sus, ştiţi că sunt alergică. Aşa, ziceam? A, da, juriul. Ohooo, aveţi ceva de mituit. Şi cel mai frică îmi e de George Şerban pentru că mereu vrea şi partea mea. Eu nu-l pot înţelege. Pe cuvânt de pionier. Şi toate astea după ce am stabilit că ne oligarhizăm. Aşa sunt în general bărbaţii, se dau prieteni până îţi fură şi cămaşa după tine. Ăăă… da, vorbeam despre altceva – cred că a intrat Lala peste mine.

Aşadar, până luni, 10, aveţi posibilitatea de-a propune categoriile fix aici. Normal, ţinând cont că e criză şi categoriile vor fi cu 25% mai puţine. Ştiu, e nedrept. Dar vorbiţi la Cotroceni.

Ca şi anul trecut, probabil, iar ne vom bate – juriul adică – pe câştigători. Iar vom avea chestii de genul: „Dacă nu câştigă cutare la categoria cutare o chem pe Iolanda”. Acum o chem pe Anastassia, na!

Am zis că va fi subiectiv? Nu de alta, dar n-am chef de ţipete că nu-i corect. Am o veste pentru voi: viaţa nu-i corectă! Aşa că va trebui să acceptaţi deciziile juriului. Fie că vă place, fie că nu.

Bun, v-am spus, acum mă duc la treabă că am ceva. Ne auzim în curând cu alte poveşti.  

Cu juma de neuron…

… n-ai cum face treabă bună. Noroc că nu e şi portocaliu neuronul meu, că atunci chiar că eram pa.

 

Azi a fost ziua Ivonei Boitan, ştiţi voi, scriitoarea Ivona Boitan. Sper că e bine şi sănătoasă. La mulţi ani şi aici!!!!!

 

Înainte de-a ajunge la muze, trebuie neapărat să vă spun. M-am dus să-mi vizitez manichiurista, da, aşa, doar în vizită la salon. La o bârfă de salon, vorba aia. După ce am plecat, frig al dracului. Aşa că am mai stat vreo trei minute în parcare să încălzesc şi dezaburesc maşina. Zis şi făcut. Întorc, plec, drum lung. La un moment dat, să-i zicem momentul t0, se aburesc geamurile. Hmm. Adică maşina era înfierbântată, n-ar mai fi trebuit, nu? Clar că nu. Bine, n-ar fi trebuit oricum să se aburească luneta pentru că merg pe climatizare şi… ştiţi şi voi. Dar fie, dau drumul dezaburirii. Nimic. Dar nimic. Era tot mai mult abur. Nu mai vedeam nimic. Sigur că nu, doar sunt blondă. Era ceaţă. Cum să dezaburesc ceaţa?

 

Ziceam de muze. Ei da, nu ştiu cum o fi. Clar, artiştii masculi îşi iau muze femei, artiştii femei(?!) chiar nu ştiu să vă spun. Dar ar fi logic să le „muzuiască” un mascul. Sau nu? Sau o floare. Sau o pisică. Sau ceva de genul. Oi fi eu anormală, dar pe mine mă „muzuieşte” Mana. De câte ori mă întâlnesc cu ea îmi vine cheful de scris câte ceva. Aşa mi-a ieşit şi asta. Asta o fi şi datorită faptului că e una din puţinele persoane pe care le ascult pentru că îi înţeleg limbajul? Adică eu ascult pe toată lumea, dar unii parcă vorbesc chineză. Sau nu ştiu eu să îi ascult? Vedeţi? Trebuie să-mi pun întrebarea asta, pentru că, da, e posibil ca pe unii să nu ştiu să-i ascult. Sau să-i înţeleg. În fine, până la urmă nu scrie niciunde că ar fi datoria mea umană să înţeleg pe toată lumea. Ştiu că sunt Dumnezeu pe pământ, dar totuşi.

 

Tot „din cauza” Manei, azi am ajuns la Trifu. Lăsaţi, aflaţi voi cine e dacă vreţi. O, Doamne. Da, doi doctori am în Spitalul Militar şi nici unul nu e cu toate piuliţele, dacă mă înţelegeţi. Cineva mi-a zis că atrag nebunii, n-am ce face, nu e vina mea. Da, măi, dar atrag nebunii deştepţi. Asta este diferenţa.

În rest nu mai am chef să vă spun nimic. Aş avea, dar cred că tocmai m-a pălit lenea. Şi dacă n-ar fi serialul meu preferat de pe AXN la ora 12, atunci zău că aş dormi bubă.

Bestial

Să vi se împlinească…

…cam tot ce vreţi voi, dar eu v-am mai spus: aveţi grijă ce vă doriţi… Eu tot repet. Nu prea mă băgaţi în seamă. Aşa mi-am dat eu seama, abia acum, mă rog, cu vreo două ore mai devreme că s-ar putea să-mi doresc ceva ce ar putea să mă bage în pământ la propriu Aşa că nu-mi mai doresc Aşa se face, cum vă zic eu. Se ia una bucată dorinţă, se analizează, se perpeleşte şi se decide. Adică dorinţa… dar aţi înţeles voi.

 

Aşa, eu aveam de făcut un anunţ important. Două. În fine. Şapte, dar două sunt importante. O să încep în ordinea… parcă contează:

 

ANUNŢ 1: Pentru minunaţii care participă la cenaclul literar al maestrului Marin Ioniţă. Dragii mei, ştiţi că sunt cu mintea în nori. Sau nu ştiţi, dar acum aţi aflat. Am să vă fac o propunere. Când credeţi că ne putem întâlni în formula de data trecută? Discutaţi, cercetaţi şi da-ţi-mi un mail la oanamujeastoica@yahoo.com. Da, încă încerc să aflu pe ce am scris numerele voastre de telefon. Dar… bătrână şi aeriană, lasă, o să ajungeţi şi voi aici

 

ANUNŢ 2: Citiţi voi singuri aici şi înţelegeţi despre ce e vorba. Vreau să anunţ că îi dau locul meu, cu mare, mare drag, lui Jean Dumitraşcu care-l merită pe deplin. Eu nu înţeleg cum votează piteştenii, jur că nu. Dar dacă nici Jean Dumitraşcu care s-a zbătut pentru cultură în oraşul ăsta nu merită primul loc, atunci nu-l mai merită nimeni. Mă doare drept la bască despre ce cred oamenii despre el. Eu îl cunosc pe acest om şi ştiu câtă pasiune şi muncă pune în tot ceea ce face. Eh, ar fi minunat ca oamenii să înţeleagă că acel cuvânt „cultură” nu e deloc uşor de susţinut. Eu, cel puţin în Piteşti, n-am făcut nimic pentru cultură. Aşa că cedez locul cu mare drag.

 

Asta vă zic eu în noul an. Adică n-are nici o treabă cu ce aţi vrea voi să auziţi Ah, da, şi abia aştept întâlnirea de joi. Atât, by! Am mai zis să aveţi un an aşa cum vi-l doriţi, dar să vă doriţi bine? Doamne, am luat-o pe urma ăluia cu trăitul… Bine, la somn!