Despre prieteni

Anaayana zice că rar se mută omul de la casa lui la bloc. Pai de, întreţinerea era cam mare la casă şi nu îmi mai permiteam 😀 Acum, la drept vorbind, blogul meu nou şi drăguţ a avut o zi bună, chiar dacă eu nu prea am fost lângă el. Ceea ce e minunat.

Nu, nu asta e minunat. Minunat e să îţi dai seama că atunci când ai prieteni te urmează oriunde. De ce să nu fiu sinceră. Cred că acum am văzut că sunt oameni care îmi sunt aproape. Şi poate că nu i-aş fi observat niciodată dacă nu făceam mutarea asta. Păi, nu sunt eu câştigată.

Ce mai contează blogul când ştii că ai prieteni gata să te ajute la greu. Oameni adevăraţi care te încurajează. Pentru că, sincer, dincolo de tastatură, de blog, e un om real. Dincolo de comentariu e un om real. Iar mie mi-a plăcut să simt asta. Să simt că omul există. A fost ca şi cum aţi fi trecut toate barierele timpului pentru a-mi fi aproape, iar asta îmi întăreşte încrederea că pot atrage în jurul meu şi oameni de ajutor, că de lichele mi s-o fi luat. Şi v-aş enumera pe toţi, dar nu cred că are rost. Vă ştiţi fiecare în parte. Pentru că toţi aţi trecut pe la apartamentul meu să îmi spuneţi o vorbă bună. Şi nu numai că mi-a plăcut, dar am reuşit şi să-mi dau seama că nu contează ce faci şi cum, atâta timp cât ai prieteni. Iar astăzi, mi s-a confirmat din plin. Acum nu mai am de ce să am inima îndoită şi nici nu mai am de ce să-mi fac griji. Am zis eu, cu voi aici, va fi şi greu să greşesc. Şi apoi, mă bizui că îmi daţi o urecheală bună în caz că o fac. Normal, ca între prieteni.

Cine ştie, poate că am să vă fac personaje de poveste pe fiecare în parte, ca să poată Vania spune că i-am furat ideea 😀 Acum mă întorc la treabă, dar revin repede. Vă mulţumesc tuturor! 😀

Merlin va vorbeste

merlin.jpg

Ştiţi cum e treaba asta? Adică asta cu a o lua de la început, e o chestie cu tupeu. E ca atunci când mi-au furat geanta din maşină, implicit, în geantă, se afla şi agenda mea cu poezii. Explicit, s-a dus dracu’ toată imaginaţia mea poetică. Normal, poliţia a zis că nu e momentul potrivit să depun reclamaţie, cu toate că ştiam cine e hoţul, dar ei nu aveau program de reclamaţii „Veniţi mâine la nouă”. Mda, şi aşa mi-au furat poezia. Poliţia blogurilor nu există şi, chiar dacă ar exista, pun pariu că povestea s-ar fi repetat tipic românesc.
Acum, Merlin, iar trebuie să vă explice cum stă treaba cu palatul, cu Isabelle, cu Cella şi cu toate personajele – reale, normal. Şi uite aşa încep cu noi poveşti. Acum, ca să fiu un pic sinceră, parcă îmi e greu să vorbesc din nou. E un mic moment de panică. Habar nu am de ce. Aşa o fi normal să fie, o fi o chestie a artiştilor. O fi sentimentul că aici nu sunt la fel de bună ca acolo. Eu ştiu? E ca atunci când scriu şi mă întrerup brusc că sună un telefon sau mai ştiu eu ce. Apoi îmi trebuie vreo zece minute să mă reapuc şi, dacă Doamne fereşte, se mai întâmplă ceva, s-a dus. Adică s-a dus dracu’ şi imaginaţia şi ăla care m-a deranjat. Măcar dacă nu mai am imaginaţie să fie nervi la greu şi să-l fac pe perturbator să îi pară rău că s-a născut.
Eu, de fapt, voiam să vă spun despre Merlin. Ştiţi că Merlin are de scris? Ei bine, regina arkudă iar a ajuns într-un moment critic. Prietenia ei cu piticul Our e pusă sub semnul întrebării, dar pe asta am rezolvat-o deja. Acum altă dilemă are ea. Timpul poate fi oprit în loc? Curge el cu adevărat sau doar noi ne scurgem prin viaţă, timpul fiind de sine stătător? De ce îşi pune întrebări din astea? Dar eu de unde să ştiu, că doar nu îs Merlin decât atunci când scriu. Zău aşa, încă nu aţi învăţat nimic. Eu aştept şi răspunsuri. Nu de alta, dar încă mă simt singură aici. Nu mă lăsaţi aşa, că altfel o să plâng de o să ştie tot wordpress-ul 😀