Nimicuri

Zi grea, asta de azi sau de ieri. Mă rog, fiecare zi e mai bună sau mai rea. Depinde. Acum, că ziua cu infernul a trecut, mă gândeam la ce să vă povestesc. Nu vă povestesc despre ce am făcut în capitală pentru că mi se face iar somn. Poveşti nu am mai scris, pentru că imaginaţia mea a stat puţin pe bară. Aşa că vă spun că m-am uitat la Matrix, nu de alta, dar, uneori, singurătatea omoară neuroni. Şi apoi, era gata dat pe Canale 5. Da, drăguţ, nu ştiu. Mai văzusem ceva din el când a apărut, dar nu mi s-a părut a fi ceva prea, prea. Efectele speciale, prea speciale, spre sfârşit am adormit. Şi, spre bucuria mea, pisica mea depresivă, nu m-a trezit. Ce am înţeles? Am înţeles multe, dar m-a şi intrigat. Tot SF e, iar eu vreau fantasy.
În final m-am trezit pe la 22:30, şi acum vine testul. Mai adorm sau caut Matrixul ăsta pe net şi văd şi sfârşitul? Da, m-a ţinut puţin lângă ecran. Ideea e originală până la un punct. Şi dacă e s-o luăm pe aşa, din punctul meu de vedere tot Cubul rămâne pe primul loc. Cubul I că alelalte m-au plictisit teribil. Asta aşa, ca să vorbim despre filme. Pe urmă am rămas tot la C.S.I şi apoi, cu aplomb, o să mă distrez puţin cu Pratchett, aia distracţie. Adică Pratchett. Îngerul l-am terminat, dar încă nu am luciditatea necesară pentru a vă povesti. Am pierdut şi ştirile. Ce s-o mai fi întâmplat prin România? Să îmi spună şi mie cineva. Ceva interesant? S-au ucis între ei politicienii sau tot la vorbe au rămas? Şi dacă sunt doar vorbe, care sunt ele?
Or fi astea dileme de ora 23:21, nu ştiu. Tot ce e posibil. Şi ca totul să fie perfect, mâine am şi muncă de prestat. Adică muncă din aia de gândit. Urăsc gânditul. Mă slăbeşte cu cel puţin două kg. Şi cum cred oamenii că o blondă poate gândi? Asta e adevărata mea dilemă.
Bine, acum că v-am împuiat capul cu nimicuri, cred că mă duc să fac ceva inteligent. Cam ce lucruri inteligente face o blondă?
Doamne, era să uit. Ce i-am adus Isabellei de la capitala: Capitala 😀 Ţi-o dăruiesc. Dar ai grijă să repari străzile, da?