Lumea chix – nimic, doar Carcozy

Pentru cei ce vor sa citeasca tot, a se citi de jos in sus. Pentru ceilalti, a se citi de sus pana unde scrie Partea II. 
Partea unu şi doi, mai jos. Că nu toată lumea o şti despre ce e vorba.
*
 Lady Isabelle puse mâna pe arc şi îi spuse Împărătesei.Mărită, eu ştiu că soţul Măriei Voastre, Cel Negru, e un bun luptător. O fi şi puţin isteric, dar eu mă duc să-i sar în ajutor. 
*
Elful nu era singurul care aştepta să se întâmple ceva. Vania, călare pe calul lui la jumătate de preţ, cu ţigara în colţul gurii şi ascuns după un copac – nu că ar fi contat, ţigara tot i se vedea – aştepta şi el să vadă ce vrea să facă elful. Nu de alta, dar voia să îi scrie o poveste. Cum cine e Vania? Un povestitor. Ce rasă era el?Jumate elf, jumate om. Doar oamenii pe jumătate elfi veneau pe lume cu harul povestirii.
 Între timp, în castelul regelui se auzeau nişte rumori:
– Vine Carcozy. Ne duce la Ciad.
– La Ciad?
– Zeii să ne apere.
– Mare rege avem.
Alea erau rumorile – pentru cine nu e prea convins, asta înseamnă glasuri confuze ce se aud în acelaşi timp. Ei bine, ei nu erau chiar confuzi, să zicem doar că auziseră ceva. Şi nu aveau TV.
Elena din Urdea intră la rege.
– Mărite, sunt mov!!!!
Regele spuse enigmatic, dar totuşi râzând în stilul caracteristic:
– Cu toţii avem zile bune şi zile mai puţin bune.Zâna mării ochii.
– Nu, Mărite, culoarea părului meu.Regele nu o asculta.
– Tu ai auzit cocoşul cântând de dimineaţă?Boboc intră şi el.
– Mărite, vine Carcozy. Mamăăă, şi ce cal mişto are.
– Să vină, zise regele indiferent.
Şi intră Carcozy.
– Dacă dai şi tu o pălincă, ca vecinul ăla al tău, îţi spun tot ce vrei să cunoşti.
– Elenă, dă-i ăstuia de băut, că bagă mai mult ca mine.
Elena, cuminte şi supusă cum o şiţi, şi aduse pălinca.

Ăia doi se puseră pe vorbit şi, ca nişte oameni normali, hotărâră că trimiterea supuşilor într-un război ce nu era al lor, avea să le dea ocupaţie – supuşilor.
Cel Negru auzi şi el şi foc şi pară se făcu. Tocmai atunci, prin faţa palatului, trecu un mare vrăjitor. Nop, nu era Merlin. Pentru moment, Merlin, stă cuminte cu Împărăteasa şi trage din pipa păcii. Nu că n-ar fi ştiut că vine războiul, dar aşa e Merlin. Eu vorbesc aici de marele Omu’. Omu’ îl văzu pe Vania şi îl salută. Atunci, Vania, ştiu că avea să iasă cea mai tare poveste din câte scrisese. Atâta doar că îi trebuia pergament mult. Şi aici intră în scenă Isabelle. Pe lângă faptul că îl apără pe Cel Negru, se ocupă şi cu distribuirea hârtiei către scriitori. – Atât, că mi-s obosită şi nu am imaginaţie, iar Merlin aproape că a a dormit. Cum, cum? Cu pipa între dinţi. 

Partea II

Mare întrunire, mare.
Unde anume?
La hotare…
Da, oameni buni, sau copilul babei. Hanibal Traian ceru întrunire de urgenţă – şi nu mă bip la icre, ştiu că e întâlnire. Război mare se anunţa. Cum între cine? Între rege şi boierime. Mai era şi o chestie cu nişte papirusuri secrete pe care le ţineau ascunse nişte elfi de pădure, nu, nu din ăia ca Victor Cel Negru, din ăia mici şi urâţi ce se credeau poeţi şi puneau stăpânire pe cramele altora. Ah, dar staţi aşa, aia avea să se întâmple ceva mai târziu. Dar tot pe acolo, că na. Lumea nu se schimbă chiar aşa, de la o cordea la alta. Ei, da. Şi la întrunirea asta fură invitaţi cam toţi, inclusiv iscoadele că ele aveau să dea veste în ţară.
Cel Negru o luă şi pe Isabelle, cum care Isabelle? Domniţa de la curtea de alăturea. Nu de alta, dar tare mai ştia Isabelle a se descurca. Veniră şi domniţele Maria şi Gabriela, nu să facă scandal, doar să asculte şi să scrie pe nişte papirusuri virtuale. Isabelle îşi luă şi motanul, da, da, motanul ăla galben şi gras 😀 . Apoi, boierimea, care era pe partea cealaltă: Varim Nebunul – zău că aşa îl chema –, dar plin de cultură. Jiji, domn la oi, în satul de alăturea. Boboc şi Elena din Urdea, zău că nu se mai discuta.
Şi se strânseră ei aşa şi Elena ieşi să le vorbească:
– Regele meu, boieri… bleah, iscoade nesuferite, este război.
Hanibal se trezi şi el aşa:
– Să anunţăm ministerul apucării.
Cel Negru se ridică nervos.
– E al apărării, cap de trol, şi încă nu s-a inventat.
Elena continuă contrariată:
– Lumea aleargă în pielea goală.
Isabelle se simţi datoare să întrebe:
– Şi tu ai fost goală?
– Nu, Zeii să mă păzească, spuse Elena contrariată.
– Bun, comentă Isabelle, pentru că nu aş fi suportat.
– Dar mă dezbrac, dacă e nevoie.
– Nuuu, se auziră toţi într-un glas.
În timp ce Elena vorbea agitând un bilet – normal, avea să îl scoată peste câteva mii de ani – Cel Negru şi Isabelle erau contrariaţi.
– Vezi dictatoare ce se întâmplă?
– Doar nu îs chior, dar mai bine ia de ascultă.
Varim Nebunul se apropie şi el.
– Măi elfule, dacă s-ar fi inventat ceasul, l-aş fi bătut pe Boboc ăla cu cureaua de la el.
– Dar nu s-a inventat, se răţoi Isabelle, şi taci.
Nebunul înghiţi în sec, căci cu Isabelle nimeni nu se cam punea. Pe lângă elful Negru, doar ea ce mai reprezenta palatul din sud, căci acolo prea multe domniţe erau şi sfioase tare.
– Ascultă, măi, motane, îi zise Isabelle. Ce ar fi să îi dai tu ăleia o zgârietură şi să trecem mai repede la subiect?
Motanul ascultă şi zgârietura o aplică.
Acum vorbea chiar el, Hanibal.
– Minister al apucării nu avem…
– Apărării, cap de trol, strigă Isabelle.
– Cum o fi, se enervă regele. Dar nici nu îmi trebe, căci pe Tare ca Oceanu’ tot îl pui eu la punct.
Isabelle se uită cu milă către el, apoi i se adresă elfului Cel Negru.
– Zău că nu ai ce ştire să faci, mai bine să plecăm. Ne-o aştepta Împărăteasa.
Cel Negru se strâmbă şi o urmă. Pe drum se întâlniră cu Jiji.
– Cumpăraţi şi de la mine o oaie, că poate ajung miliardar şi vă duc pe toţi în Uniunea Europeană.
Isabelle ajunse la o concluzie drastică: nimeni nu juca în piesa care trebuie. Prea multe mânării chiar şi pentru o poveste.
Şi atunci, pe un cal în dungi – asta pentru că nu a avut bani să îl ia pe tot de aceeaşi culoare – apăru Vania.
Nu că s-ar fi întâmplat ceva spectaculos. Isabelle îl salută cu respect şi trecu mai departe, mândră că se întoarce din nou la palat, la sora ei mai mică (?) şi la tata Ionborgo, dar mai ales la Împărăteasa. Până acum nimic nu se întâmplă, zău aşa. Doar vorbe goale ca şi altă dată. Şi nu voia să vadă cine ştie ce urgie. Dar Cel Negru sabia de la brâu scoase şi zise cu aplomb:
– Domniţă, du-te la palat, că doar în tine mă încred să ai grijă de toate, eu mă întorc la război. Asta nu rămâne aşa. A, da, şi ia şi pisica cu tine, nu de alta, dar tot face praf cu coada.
Domniţa acceptă, dar promise să îi ceară lui Merlin să îl urmărească peste tot.
Maria şi Gabriela scoaseră şi ele arcurile, să fie gata de atac. Doar Vania stătea liniştit şi fuma, gândindu-se că până la urmă va scăpa vreunul şi în mâna sa.
Nu v-am spus din ce rasă face parte Vania? Nu-i nimic, în episodul următor. Tot atunci, intră în scenă şi Omu’.

Partea I
La rugămintea lui Vali şi inspirat din ultimul post al lui Ştefan 😀
 Vi-l amintiţi pe Hanibal Traian? Nu, mă, nu e Lecter, ce dracu’ nu ai înţeles iar? Ah, cine e Hanibal Traian? Nu ştii povestea? Oho, păi stai aşa.
Totul se petrece într-o lume îndepărtată. Nu, iar spun prostii, într-o vreme îndepărtată, tot pe lumea asta. A, desigur, orice asemănare cu personajele din ziua de azi nu dă de înţeles decât că tot proşti am rămas. În rest, personajele sunt originale, vă rog. Hai, bine, strângeţi-vă toţi şi ascultaţi.
Hanibal Traian, nu era elf, nu era darwf, nu era pitic, era trol (fiinţă mătăhăloasă cu inteligenţă redusă spre zero). Era el trol şi canibal, evident, însă unul din părinţi fusese marinar. Acum eu nu ştiu care, se presupune că tatăl şi mama, ca o văduvă de meserie, la devorat tot. Şi Hanibal Traian era un fel de marinar, dar, mai degrabă, era un pirat al aerului. Avea el oareşce şi din chipul omenesc. Acum, la drept vorbind, toţi credeau că e om, în ciuda pocitaniei. Oricum, Hanibal Traian se adaptase printre oameni. Nu îi mai mânca, cel puţin. Nu de alta, dar dăduse de gustul aurului. Şi aşa şi-a dat seama că poate cumpăra de la târgul de sclavi câţi oameni vrea el. Oricum de ăia nu întreba nimeni. Cum ce le făcea? Îi mânca. Nu spusărăm până acum că prin definiţia lui trolească era şi canibal. Aaa, da, uite, ai dreptate. Când gustul de om şi aurul se implică şi se explică, inteligenţa nu mai are ce căuta în propoziţie.
Bun, ce a făcut Hanibal Traian. Regele acelor vremuri era bătrân şi nici moştenitori nu avea, aşa că a dat sfoară în ţară că îşi caută înlocuitor. Hanibal Traian s-a gândit şi a zis că acum e de el. S-a gândit şi a analizat. Cum avea în grijă şi corăbiile regatului, a zis că face şi el un ban grămadă. Da, sigur că le-a vândut şi şi-a ridicat palat la Controceni, ţinutul regilor. Apoi, a renunţat la a mai mânca oameni. La propriu, căci la figurat îi întindea pe pâine. De fapt, nimeni nu ştia exact cine îi scrie textele, dar erau bune şi dădeau la prostime de numa, numa. Şi astfel, prin vot prostesc, a ajuns rege.
Bun, să zicem că vreun an regatul a dus-o aşa şi aşa, dar apoi s-a pornit urgia. Nu de alta, dar trolul, tot trol rămâne. Aşa a apărut zâna cea rea Elena din Urdea. O localitate învecinată, acolo trăiau zânele, dar Elena nu se născuse nici cu inteligenţă, nici cu frumuseţea unei zâne, aşa că celelalte au alungat-o, iar ea s-a simţit frustrată. Cu toate astea, i-a luat minţile lui Hanibal. Şi ce decide Hanibal, să o ridice la rang de mână dreaptă, să îi confere titluri nobiliare şi atestate de înţelepciune. Nu ştiu eu exact la ce s-o fi gândit, ori că nu a mai devorat zâne până atunci, ori altceva, Dumnezeu ştie… a, nu, zeii ştiu. Ce aiurită. Pe lângă el mai era piticul Boboc, care avea un defect de vorbire şi tot striga ca dementul:
– Bob, Boc, Boc… Boboc.
– Mărite, îl întreabă Elena din Urdea într-o zi, cum ai convins un pitic să îţi fie alăturea?
Hanibal Traian se gândi:
– Ei, Elenă, nu ştii că atunci când îi arăţi aur unui pitic l-ai cumpărat pe viaţă?
– Şi ai să îi dai funcţii mari?
– Nu fi naivă zână. Îi dau doar miros de putere, restul ţin pentru noi.
Dar Boboc era atât de preocupat să soarbă aurul din ochi, că zău de ar fi auzit ceva. Şi atâta timp cât aveau la ce să îi sclipească ochii, făcea tot ceea ce i se spunea.
Acum, să vă explic cum e cu conducerea. Căci regele nu era el atotputernic, cu toate că el acolo voia să ajungă. Era  un consiliu regal, format din oamenii regelui şi boieri. Şeful boierilor şi cel care lua deciziile importante, era vrăjitorul Tare ca Oceanu’. Nu ştiu de ce îi zicea aşa. Dar se povesteşte că în copilărie ar fi sărit de pe o stâncă în ocean şi a făcut cunoştinţă cu duritatea apei. Sau poate că era altceva. Dacă la început Hanibal Traian îl plăcuse pe Tare ca Oceanu’, ei bine, situaţia s-a schimbat când Hanibal Traian şi-a dat seama că ar trebui să împartă aurul din visterie.
Într-o zi, nu tocmai bună pentru Hanibal Lecter, a apărut şi Dictatorul. Cum care dictator. Nimic nu ştiţi. El era cel ce dădea zvon în regat. Poate că numele lui ar fi fost Vlad cel Dracul, căci devora regi şi comisii pe pâine, dar nu era aşa, nu de alta, dar vampirismul nu se inventase. Aşa că oamenii de omenie îi ziceau Victor. De ce i se spunea Dictatorul? Ei, asta e o treabă de aflat în episodul următor. Oricum, Dictatorul, era hotărât să deschidă ochii poporului. El le tot spunea:
E trol, troli proşti fără minte, desigur, în cazul de faţă e o gravă eroare gramaticală, dar omul voia să sublinieze ideea. Nu, nu era om, oamenii erau tot cam troli, cu o asemenea inteligenţă, normal, era elf. Singurul elf brunet din ginta lor. Dar şi singurul cu puterea răspunderii.
Într-o zi, Hanibal, l-a chemat la el pe Boboc şi i-a spus:
– Băi, pitic împuţit, vezi ce aflii despre Dictatorul ăsta că mă cam calcă pe bătături.
Boboc se uită la picioarele trolului şi spuse grav:
– Dar aveţi aşa nişte picioare mari, e normal să…
– Pitic idiot, strigă trolul. Tu fă ce ţi-am zis.
Normal, dacă vreţi să aflaţi şi restul, trebuie să următiţi telenovela fantasy.

25 comentarii la “Lumea chix – nimic, doar Carcozy

  1. Multumesc mult, Oana! Nu am mai fost niciodata personaj de poveste, dar imi place sa ma aventurez spre taramuri necunoscute. Abia astept! 🙂

  2. Şi concomitent cu 112 apare şi Meşteru’ Manole! Cu mistrie cu tot. Şi cu „şorţuleţ”, compas … Tot tacâmul.
    😀

  3. citisem partile I si II, dar am inceput, fara sa stau prea mult pe ganduri, cu partea I. Recitind-o, acum, cand mai stiu din personajele pozitive, mi-a fost mult mai clar 🙂

  4. Oana,cu aceasta telenovela fantasy,cred ca redeschizi seria in literatura romana drumul „pamfletului satirico-politico-fantasy.”(fara gluma)Te-ai angajat la o treaba grea,acum nici nu-ti dai seama ce inflexiuni in cititori va provoca acest pamflet fandaxi,Surse de inspiratie,cate vrei, talent (pentru gen) cat cuprinde ,mai pui un hrean,mai dai cu praf de piper,putina soda caustica si telenovela-i gata!!Fata mea,acum serios,te-ai angrenat la un proiect greu,binenteles daca vrei o lucrare ampla,fluviu.De critici literari sa n-ai grija,suntem pe aici.Hellooo…

  5. Dai anunt c-am disparut,da’tu pe unde-mi umlii? Creanga ? Sau esti in focurile creatiei.Bineeeeeeeeeeeeee.!!!

  6. Kmi, azi am fost obosita, IV va fi mult mai bun.

    Tati, cum unde umblu: Nu am zis ca pisica depresiva nu ma lasa dorm? Am dormit. Cat am apucat.

    Gabriela, venind de la tine e un adevarat compliment. Merci.

  7. Nataşa a luat patru pastile şi a redevenit drăgăstoasă cu părinţii, renunţând la miorlăituri şi poze indecente.
    Mulţumim pentru sfat!

  8. nu-ndraznisem sa intreb de IV, necunoscand planurile tale viitoare, ma bucur sa aud ca e in plan. astept cu nerabdare.
    Weekend agreabil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s