Somn

Mă gândeam să vă spun povestea lui Ionborgo şi a fetelor lui. Sau a Laurei şi a pisicii tărcate, dar, momentan, nu am chef de spus poveşti. De, am şi eu zile bune şi zile praf. Zile praf tot am în ultimul timp. Asta de când am rămas singură – şi vouă nu v-am spus pentru că mi-a fost frică că vă anunţaţi în vizită 😀 – şi pisica nu m-a lăsat să dorm. Acum aş dormi non-stop. Şi ziua, şi noaptea şi, cumva, şi între zi şi noapte. Nasol dacă nu îmi revin până mâine, căci va trebui să îi spun profei că nu sunt în stare de pedagogie şi celor de la Media Pro că nu mai ştiu să scriu un scenariu.
Vedeţi bine ce dileme am. Dacă nu dorm, îmi e tot una, oricum nu sunt în stare să gândesc mai mult decât dacă aş dormi. Aşa că e tot aia. Ori că stau trează şi mintea mi-e adormită, ori că dorm, zău că tot aia îmi e. Nici măcar nu sunt în stare să regizez o altă crimă perfectă. Mai, mai că îmi vine să dau pe OTV, să mă trezesc, cum de ce? Eu când văd mulţi proşti în acelaşi loc îmi revin. Dar şi aşa, nu cred că reuşesc. Să îmi revin, căci despre asta vorbim.
Mă întreb şi eu aşa, ca neomul, când m-oi mai sătura de un somn? Când o vrea somnul ăsta să mă lase şi pe mine în pace? De ce nu se mută mai încolo. Mai la dreapta, mai la stânga, mai într-o parte sau în cealaltă. Uite aşa, să se ducă, să mă lase. Gata, eu zic că am dormit destul, dar Ene ăla, nervos cum îl ştiţi, zice că ştie el mai bine decât mine. Aşa o fi, zău, dar eu vreau să mă trezesc, să merg pe stradă cu ochii deschişi, să gândesc… Da, nici de gândit nu mai pot de când cu somnul ăsta. Şi culmea, nici nu mă pot culca, acum, imediat, pentru că mai am ceva de scris. Dar o să dorm eu. O să dorm câteva zile bune. Cum când? Când mă duc în Antalya, când o fi asta, dacă o fi. Până atunci eu pot spera că va fi, ce am de pierdut. Desigur, somnul 😀