Veghem cu randul

Veghem cu rândul, dar revin aici.
Muncesc. Zbor, mă înalţ, cobor… uneori mai şi mor. Dar revin, mă nasc din propria cenuşă, nu de alta, dar aşa zice povestea.
Da, da, da. Muncesc. Muncă cu capul, oricum nu aş şti să fac altfel de muncă. Lupt. De aia nu mai sunt. Mă evapor în interiorul meu. Îmi zidesc gândurile exterioare şi le las doar pe cele interioare. Mai mult sau mai puţin, e ca într-o poveste. Nu creez eu povestea, eu doar îi dau viaţă. E dificil de înţeles. Ştiu.
Şi, da. Muncesc. Dispar, apar. De obicei, termin pe la unu-două noaptea. Că orice aş face, tot pe la trei ajung să mă culc. E gravă treaba. Trebuie să gândesc comercial, iar eu habar nu. Dacă aş fi putut gândi comercial, aş fi scris cărţi comerciale şi m-aş fi vândut singură. Eu gândesc după suflet. Mă învârt în jurul sufletului ca un titrez. Şi acum, acum sunt nevoită să fiu comercială, în gândire. Ce fac? Zidesc gândurile care se împletesc cu sufletul. Tot nu îmi prea iese, dar mă chinui. Muncesc. Îmi dau silinţa. Las sângele să curgă din degete, dar şi din creier. E un proces de gândire îndelungată. De aceea veghem cu rândul, că de acolo pornisem.
Isabelle veghează ca eu să am linişte. Şi atunci când îi mai răspund la câte un mail ţipă „Pune mâna şi scrie”. „Ups”, zic eu 😀 Cu scrisul nu ar fi o problemă, cu comercialul mă omor eu. Aşa că am nevoie de un răgaz. Răgaz de gândire. Răgaz de disperare. Nu ştiu. Dar acum simt că trebuie să stai singură, să mă dau cu capul de pereţi şi să gândesc. Eventual să mă duc la şcoală şi să încerc să ies din nebunia asta. Încerc să obţin totul, linişte, idee, comercial, viaţă. De aia tac. Pentru că nu mai ştiu ce să zic. Sunt într-un proces de transformare. Cred că sunt perioade în viaţă în care ne regăsim, ne retransformăm. Eu sunt în unul din momentele alea. În momentul în care nu pot vorbi, nu pot gândi, nu pot vedea mai departe de mâna mea. Mai exist pe undeva, dar momentan nu ştiu pe unde. Sttt, trebuie să mă concentrez. Nu ştiu exact pe ce, dar asta nu înseamnă că nu o fac. Am un termen… nu… am chiar două. Trebuie să le duc la bun sfârşit. De obicei mă ţin de cuvânt. Nu vreau să dau acum cu băţul în baltă. Dar am nevoie să mă cunosc, comercială, înainte de-a putea face asta. Să mă văd. Sunt în dilemă.
Şi rândul, normal. Rândul cu veghea. Isabelle veghează la liniştea mea, iar eu veghez la somnul ei şi al întregului palat. Merlin nu doarme. Nu ştie cum. E stresat.

10 comentarii la “Veghem cu randul

  1. ţese,ţese-n ascunsa crisalidă
    vom fi p-aici cînd s-or „naşte” fluturii minunaţi
    spor la minunata treabă,nu eşti singură 😀
    SUNTEM ŞI NOI PE-ACOLO…
    liniştiţi , păşim pe vîrfui
    Şiiiittttt….aici se-mpletesc gînduri,culori,vise…vorbe
    fluturi 😀 😀 😀

  2. Draga Oana mi-ai redat speranta ca tinerii mai au si altfel de trairi si idealuri.
    Sunt tot inginer, dintr-o generatie mai veche care a trecut prin multe dar nu am pierdut niciodata din vedere adevaratele valori ale vietii.
    Mi-am permis sa adaug in blogul meu atipic linkul blogului tau, sper sa nu te superi. Mult succes in viata si in toata activitatea ta.

  3. Merlin e stresat aiurea. Înlocuieşte termenul „comercial” care ţi-a intrat precum cuiul drept în cerebel cu, să zicem, „obişnuit” – „banal” – „stradal”. Că la urma urmei tot ce s-a scris, cântat, vorbit, pictat, desenat, gândit etc tot din viaţă este inspirat.
    Uite-l pe Degas, asta-i primul care îmi vine în minte.

    Aaaa, da şi pe Aivazovsky: se zice că nu a văzut marea în viaţa lui. Şi ce, l-a oprit careva să o picteze? Nu.

    Mai deschide ochiul şi priveşte strada şi oamenii. Că şi vecinul de la 2 poate să te inspire. Dacă înţelegi ce vreau să zic …

    P.S. Nu am uitat că sunt 2 termene. Da’ e bine să faci ordine. Mai întâi primul. După aia al doilea. Ordine, da? Bine.

  4. Pot eu sa zic, nu? Doar ai grija de mine. Bine ca mi-ai dat de ascultat, aveam nevoie de ceva relaxant. Merci, merci si SCRIU! Nu ma bate 😀

  5. Bă: cum să te bat? Nu ţi-am zis şi chestia aia cu … pauzele ?
    De la profu’ meu de mate’ o ştiu: zicea omu’: lucrezi, lucrezi şi la un moment dat de blochezi. Nu mai iese nimic. Ei, atunci se impune o pauză de 10 minute. Te întorci şi observi că soluţia era de gâgă. Aşa că: daia ţi-am dat o pauză. De limpezire …

  6. Bravo, acum imi spui de pauza 🙂 ? Pai nu e corect 😀 Data viitoare sa imi spui tot, stii ca eu am doar un neuron. 😀

  7. Cum nu ţi-am zis? Pauzele lungi şi dese …
    😀

    P.S. Vezi că te-am păcălit. Ne-am „făcut” de desene animate la Castel. La figurat, evident …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s