Cam asta a fost liceul

Azi m-am întâlnit cu cineva. Întâmplător. Şi încă nu am idee cine e. Vă explic pe rând. Eu intram în bar să îmi beau cafeaua, ea, dacă vă vine să credeţi, ieşea. O văd că se întoarce pe vârfuri şi mă aţinteşte. „Prea frumoasă, am dat-o gata”, eu gândesc aşa, despre mine. Normal, v-am spus că sunt de o modestie fenomenală. Ea se întoarce. Dacă nu aş fi fost o doamnă i-aş fi spus „Nu te apropia”. Dar m-am aşezat la masă şi am discutat în şoaptă cu ospătăriţa „o cafea”.
Ea vine, ea cea de la uşa, se postează în faţa mea şi zice:
– Eu te cunosc.
„Aaa, şi nici nu am apărut la TV”.
– Eu nu, zic eu.
– Nu îţi aminteşti de mine?
– Nu, ar trebui?
– Pe clasa a 12 a am venit la voi în clasă.
Am scotocit prin memorie, nimic.
– Tu ai fost singura care s-a purtat frumos cu mine. M-ai dus şi la cafea.
„Wow, ce suflet mare aveam”. Dar, la drept vorbind, eu m-am purtat frumos cu toată lumea. Dar asta nu înseamnă că i-am şi reţinut pe toţi.
– Şi tu m-ai ascultat, continuă ea.
De parcă asta ar fi aşa o minune. Eu mereu am ascultat şi încă ascult. Aşa e viaţa. Ascultăm. Dar câte să reţin şi eu. La mine în liceu lucrurile se petreceau în următorul fel:
Erau ele, fetele rele, fetele cu viaţă sexuală activă. Cele care îmi spuneau:
– Ieri mi-am înşelat prietenul.
Vă daţi seama ce surprinsă eram. Asta se întâmpla cam o dată la două săptămâni. Treaba cu înşelatul. Aşa că eram atât de surprinsă, încât nici nu ştiam ce să zic. Apoi erau cele care alergau după vreunul. Şi care îmi spuneau prin ce traume emoţionale trec. Eu, normal, eram neinteresantă. Ce puteam eu să le spun? „Azi am fost şi am băut o cafea cu Sorin, apoi ne-am plimbat pe centru, după care m-a adus la şcoală”. Că asta era tot. Ele aveau poveşti de viaţă, din alea întortocheate. Până şi cele venite de la ţară aveau o groază de povestit. Ştiţi voi, mai prin porumb, mai prin staţia de autobuz. Eu? Zero. Şi cu toate astea, profesorii tot pe mine mă considerau un pericol public. Explicaţia e simplă. Blocul meu chiar în gardul liceului. Sorin mă aducea la şcoală cu maşia. Vedeţi discrepanţa? Ei bine, secretara, dulce, o sună pe mama să îi spună că eu mă duc la şcoală cu maşina. Mama a zis „aha” şi totul s-a terminat aici.
Eu, personal, am urât tot ceea ce a însemnat liceu. Fetişcanele alea care încercau să pară ce nu sunt, viaţa aia haotică, profesorii feminini 😀  care mă urau din toate puterile. Ce am învăţat eu de la liceu? Că profesorii te pot urî fără motiv, că fetele din clasa ta se gândesc doar la o nouă poziţie sexuală, iar băieţii, săracii, se închină şi în gând. Şi cu toate astea, eu am rămas normală. Nu am vrut nici haine de lux, nici nu m-am vopsit, nici nu m-am machiat. Cu toate astea, cum dracu’ se făcea că tot eu eram aia rea. Ehe. Asta este. Nu mi-am amintit-o pe ea, pentru că nu aveam nici un motiv să o fac.  Mi-a zis cum o cheamă, dar am uitat iar. Şi la final m-am uitat la ea şi am întrebat-o:
– Un autograf?