Cu nervii intinsi…

Aşa se întâmplă şi la casele mari. Să zicem că există omul 1 şi omul 2 şi omul 3, eu fiind omul 4. Omul 1 trebuie să colaboreze cu omul 4. Omul 2, prin natura muncii lui, trebuie să nu îi convină. Iar omul 3, trebuie să tragă de ceilalţi. Dar atunci când vine omul 1 pe ultima sută de metri şi îi dă de muncă omului 4, iar omul 4 scrie ca disperatul să termine, automat, treaba nu iese tocmai cum ai plănuit-o. Aşa că vine omul 2 şi te demontează, pe drept, pe nedrept, nici măcar nu mai contează că deja omului 4 i-au sărit toţi nervii şi aruncă cu toate de pământ.
Dacă omul 4 e în stare să scrie 33 de pagini într-o zi, că na, i se pare normal ca omul 2 să le citească tot într-o zi. Nu că ar fi chiar normal, dar nu poate nimeni să îl ducă pe omul 1 pe drumul cel bun. Şi de aici, o întreagă evoluţie a nervilor. Habar nu am dacă eu sunt de vină, dar una e sa ai măcar două zile la dispoziţie să te manifeşti în marea lucrare şi alta să ai o singură zi. Disperare? Da, am ajuns la disperare. Disperare de ce? Eu pot fi rapidă, dar nu atât de rapidă. Am şi eu zile în care nu gândesc deloc, iar treaba aia cu comercialul mă omoară de vreo două ori. Nici experienţă nu am, că nu am. Dar să fiu pusă la zid degeaba, nu accept. Pentru că am făcut mai mult decât ar fi făcut altul într-o singură zi, iar eu nu vreau să îmi asum responsabilităţi pe nimic.
De obicei sunt calmă, chiar mai calmă decât aş vrea. Dar acum mi-a ajuns până peste cap. Am nervii întinşi la maxim. Ce fac eu? Aştept. Aştept şi aştept şi, când ajunge în sfârşit, îmi dau seama că trebuie să trimit azi. Şi atunci, cu tot calmul din mine, mă apuc de treabă. Nu iese ea perfectă, dar indicaţiile nu îmi aparţin. Aşa că nu vreau să fiu frecată la cap. Şi da, nu mai scriu, uite aşa. Mi-au sărit toţi nervii. Nu mai scriu, nu mai vreau. Ce o să-mi facă? E suficient că suntem mereu pe ultima sută de metrii, de ce să mă mai dau şi cu capul de pereţi? De parcă aş nutri eu vreo vină ascunsă. Şi da, sunt cu nervii la pământ. Nu  vreau să aud un cuvânt. Aşa că mă duc în lume până mi se restabileşte echilibrul psihic. Nu sunt vreun djinn, care să facă minuni în cinci secunde. Asta este, nu sunt. Nici Merlin în totalitate nu mai sunt. Sunt om, pentru Dumnezeu. Cum alţii au pretenţii, am şi eu. Cum alţii pot, cred că pot şi eu. Dacă lor nu le pasă, de ce îmi pasă mie şi mă dau cu capul de pereţi? Uite aşa, stau cu mâinile în sân. Să vedem, e bine? O fi, cel puţin aşa ar trebui. Da, suntem buni la datul din gură, dar nu şi la făcutul practic. Deci, DA.

9 comentarii la “Cu nervii intinsi…

  1. Le-am spus doar atat : mai voi de sunteti sefi , sefuti sau fututi , lasati-mi sora, ca stie ce face iar eu nu stiu ce va fac.
    Oana iesi in mijlocul naturii si asculta cum seva incepe sa susure .

  2. Daca oamenii fac parte din cioporul ceva mai extins al unuia cu barba, (sa zicem ca il cheama Pirvu) sint foarte neseriosi si obraznici. Ca sa nu zic tupeisti, ca ar putea sa o ia ca pe un compliment. Eu am renuntat la o colaborare cu ei doar din acest motiv: oi fi eu un neserios cu plete si care nu si-a mai ingrijit blogul de ceva vreme, dar in plan profesional nu prea imi place sa isi bata nimeni joc de munca mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s