N-am mai terminat o carte de sase luni

zane-din-magazinul-povestilor_2189-big.jpg 
Nu am mai terminat de scris o carte de şase luni. Vă întrebaţi dacă e mult? E cumplit de mult. Treaba asta cu scenarii, cu nebunii, m-a dat puţin peste cap. Niciodată nu mi-a luat mai mult de trei luni să termin o carte, fie ea cât de groasă. Crima perfectă e încă suspendată. Detectivul Sparow a rămas pe undeva printr-un tunel care duce în sanatoriu, fosta fortăreaţă. Iar regina mea arkudă a rămas pe mare, pe un vas uşor fantomă „Unicornul de argint”; cu un pitic şi un hoţ. Eheee, şi cât mai are de mers biata Fraã, adică regina arkudă, până să găsească toate amuletele puterii. Şi mai e şi Beor care vrea să i le fure, dar după ce le găseşte. Că numai ea le poate găsi, e scris undeva în fruntea ei 😀 Şi mai e şi regele Abiah, care, da, tot aia vrea, să i le fure. Dar mai e şi Min’yara, care o să plece de la elfi pentru a o ajuta. Şi aşa ajungem într-un conflict internaţional de interese.
Vedeţi voi, fiecare are câte un scop la amuletele alea. Amuletele puterii. Fraã vrea să-şi reîntregească poporul. Abiah, nemuritor până acum, cam începe să simtă un junghi în coastă. Aşa că nu vrea să moară şi pentru asta… ştiţi. Beor, normal, le vrea pentru fiica lui care e pe moarte şi nimeni nu găseşte nici un leac pentru suferinţele ei. Iar Fraã îi e un fel de verişoară, dar asta nu mai contează că el s-a însurat cu o elfă, iar copilul lor e următoarea regină. Şi o să vă întrebaţi de ce nu mai face unul. Nu ştiu nici eu, dar cred că Yas, regina elfă, e frigidă, nu mai vrea 😀 Min’yara, salvată de Yas cu mult timp în urmă, fostă regină a zânelor, detronantă pentru că a adăpostit un elf, ar avea şi ea interese la amulete, dar regatul nu o interesează chiar până a călca în picioare dorinţele arkudei. Şi vă daţi seama ce luptă e în biata Min’yara. Yas i-a salvat pielea de câteva ori, iar acum ea pleacă s-o ajute pe arkudă şi pe asta nici nu o cunoaşte. Dar ei nu i se pare corect ca rasa arkudă să dispară de pe faţa pământului.
Mă întrebaţi la ce îi folosesc reginei arkudei piticul şi hoţul. Our, piticul, era cam plictisit de viaţă şi vrea aventură. Oricum era departe de poporul lui, aşa că nu avea ce face. I se luase să fie fierar, iar toporul lui nu mai simţise de ceva timp adrenalina 😀 Hoţul? Slã, salvat de Fraã la un moment dat din mâna unora, se cam îndrăgosteşte de arkudă şi nu prea îi mai vine să plece. În plus, are ocazia să îşi dovedească măiestria în arta de căre vă spusei. Şi na, poate îi iese şi cu regina 😀
Dar când să îi mai iasă că eu nu prea mai am timp de ei să le iasă sau să nu le iasă. Şi oricum, la arkude nu se punea cu cine se mărită. Fete să facă, căci e o societate matriarhală. Deci nu contează că x e hoţ sau criminal. Şi după cum vedeţi, toţi sunt cam în aer. Acum, de bine de rău, arkuda e în siguranţă. Dar ce mă fac cu Sparow pe care l-am lăsat singur într-un tunel? Acolo e belea, căci e pe cale să afle cum a decurs crima perfectă. Care crimă? Dacă înţelegeţi 😀 Şi uite aşa o dăm de colo colo. Căci iar e de modificat la scenariu şi iar ne înnebunim unii pe alţii şi ne doare capul. Iar vremea, vremea mă zăpăceşte. Nu e nici cald, nu e nici frig, nici soare, nici ploaie. Şi apoi mă întrebaţi de ce mă doare capul. Păi vă spusei. Şi acum, ce fac acum? Treabă, cum ce fac? Altă treabă, fără scris, fără citit. Alte chestii, care mă rup total de orice lume a literelor, fie ea tehnică sau imaginativă. Chestii care, cică, trebuie făcute şi ele. Şi în felul ăsta, fata lu’, se mai gândeşte că vrea şi lansare. Una mare, în Bucureşti. De ce o vrea ea aşa, numai Dumnezeu ştie, că aşa i s-a luat de nişte lansări. Dar îi veni o poftă. Şi apoi, cărţile alea, ultimile, nu le-a lansat. Nu prea ştie nici vântul de ele. Doar doi – trei oameni pe acolo. Ele există, da. Şi cel mai rău îmi pare de Seria Regală în sine. Aia trebuie să iasă la suprafaţă, că e bună seria, vă jur că e bună. Mai bună decât Antologiile, Colecţionarul de vise şi ce o mai fi, că le-am uitat titlul 😀
Dar Seria Regală trebuie să continue, că e un fel de Dune, dar mai fantasy decât cartea menţionată. Uneori se leagă, alteori nu se leagă, dar vine următoarea carte care face lumină. De asta îmi place seria asta, pentru că nu trebuie să merg mai departe ca şi cu un roman pe mai multe volume. Nu, pot să mă întorc în timp cu o mie de ani, apoi, în următoarea carte, sar peste două mii de ani. Şi aşa ies poveşti. Multe poveşti. Şi eu ziceam că o să aibă nouă cărţi, dar e posibil să fie mai multe. Vă daţi şi voi seama câte poveşti pot fi spuse. Şi aici vorbesc doar de Nutovi, adică al doilea pământ al zeilor. Căci primul, sub semnul Enias, încă nu a fost abordat. Căci să vedeţi ce războaie erau acolo, din alea devărate. Doar abia ce fuseseră create rasele, iar Iuddar, zeu rău, îşi băga coada. Şi, normal, mai e şi povestea facerii, mitologia în sine, aia cu toţi zeii, cum au creat ei, cum s-au certat. Cum s-au înnebunit unii pe alţii şi cum au luptat pentru dragostea creaturilor pe care le-au zămislit. Poveşti sunt multe, şi, probabil, o să mor spunându-le. Căci încă mai există în capul meu planuri, idei şi tot ceea ce trebuie, dar mai daţi-mi voi puţin timp de la voi. Şi atunci o rezolvăm şi pe asta. Da, cei care îmi suneţi mai mult decât dragi, le veţi primi. Mai ales dacă vă plac. Eu nu sunt genul care vrea să facă avere de pe urma cărţilor, îmi place să le ofer, pentru că ele îmi sunt prietene. Iar dacă mie îmi sunt prietene, pot deveni şi prietenele voastre. Cărţile sunt prietenele oamenilor, aşa am învăţat eu la şcoală 😀