Interviu cu o zana

Cu elfi am mai vorbit, i-am cunoscut în fel şi chip, cu bune şi rele. Gnomi? Câţiva, mai acătării, căci ei sunt cam impulsivi, cam nervoşi din fire. Cam altfel. Elpizi, cunoscuţi şi ca făpturi întunecate, o, da. Multe interviuri, multe vorbe, multe gânduri. Iar ei, în întunecarea lor, sunt chiar luminoşi. Poate prea serioşi. Viaţa lor e în alb şi negru, fără nuanţe. Ei ştiu exact ce sunt şi cine sunt, dar nimeni altcineva nu îi va înţelege vreodată. Vrăjitoare? Prea multe, de prea multe soiuri, de prea multe feluri, de prea multe culori. Magicieni ai gândurilor? Da, şi din ăştia. Ce sunt ăştia? În altă poveste.
Şi apoi zânele. Ce vă închipuiaţi voi? Credeaţi că ele sunt fiinţe mici, fragile şi cu aripioare? Nuu, sunt fiinţe ca noi: înalte, frumoase şi da, cu aripi. Poate puţin mai sensibile, dar destul de reticiente şi de agresive atunci când se simt ameninţate.
Şi da, m-am întâlnit cu o zână. Doar ştiţi că sunt avidă după interviuri. Ştiţi, cine nu ştie? Doar mi-au dat oamenii de la revistă posibilitatea de-a publica. „Ai interviu?”, „Normal”; „Atunci publică că oricum nu scăpăm de tine”. Şi când m-am întâlnit cu zâna, ce credeţi?, i-am luat un interviu.

INTERVIU CU O ZÂNĂ

(Atenţie, interviul a se citi pe melodie. Îi mulţumim Cellei pentru youtube)

Eu: Zânele, se spune, că sunt doar poveşti. Care e realitatea voastră?

Zâna: Realitatea nu e pentru zâne, noi trăim în lumi colorate. Fiecare zână trăieşte în culoarea ei.

Eu: Ce fel de politică adoptă zânele?

Zâna: Nu pe a lui Băsescu, asta e clar. Dar cum noi nu ne subordonăm regulilor umane, să zicem că avem o politică monarhală. Mă rog, e ceva monarhie îmbinată cu ceva comunism. Că învăţăm numai ce e rău de la voi, de aia nu ne mai dezvoltăm.

Eu: Viaţa unei zâne a mai lungă decât a unui om, ceea ce presupune că o zână are timp să facă mai multe schimbări.

Zâna: Păi da, că de lungimea vieţii depinde omul. Asta s-o crezi tu. Nu vezi? Pentru voi tot ceea ce contează e banul şi puterea. Nu prea aveţi suflet. Şi dacă îl aveţi îl ţineţi prizonier. Să nu cumva, Doamne fereşte, să se descopere că puteţi avea şi sentimente. Dar voi sunteţi materialişti şi oricât aţi trăi, tot bani pe pâine aţi visa.

Eu: Dar voi nu aveţi nevoie de bani?

Zâna: Noi nu avem nevoie decât de aripi, aşa cum voi aţi avea nevoie de suflet. Dacă aripile ne rămân tinere, atunci, şi noi suntem fericite.

Eu: Cam cât trăieşte o zână?

Zâna: O zână trăieşte atâta timp cât e fericită. Atunci când zânele sunt triste, mor.

Eu: Ce părere ai despre viaţă?

Zâna: Viaţa nu e un dar, să ştii de la mine, viaţa e un drept. Şi ai dreptul să îţi protejezi acest drept. Dar ce ştiţi voi oamenii despre asta?

Eu: Spune-ne tu, învaţă-ne.

Zâna: Câţi nu au încercat să vă explice? Elfii au povestit secole la rând, iar oamenii au preferat să îi închidă în cutiuţa uitării. Oricum nu aţi înţelege, pentru că nu e în natura voastră. Priviţi în jurul vostru şi o să vedeţi că nu sunteţi capabili să vedeţi rozul, voi vedeţi doar bezna. Iar lumina, automat, vine în acelaşi timp cu banul.

Eu: Dar nu sunt toţi oamenii aşa.

Zâna: Sigur că nu, aşa spuneţi toţi. Convinge-mă! (Da clik)