Si elfii au suflet? Sau numai ei?

fantasy14.jpg

Trecut-au anii peste ea ca o ninsoare lină. Era doar ea, singură şi tristă, în lumea îngheţată a Morţii, Doamna Albă sau Alnwë aşa cum era numită. Şi care era păcatul ei? Crezuse prea mult în oameni.
Să vă explic:
Atunci când elfii evadează din singurul lăcaş pe care îl cunosc: pădurile înverzite, chipurile reci şi serioase, făurirea armelor şi cântul războiului; o fac pentru că inima lor e altfel. E mai umană. Vedeţi voi, voi toţi cei ce citiţi, elfii sunt mult prea serioşi de felul lor. Nu prea ştiu a glumi şi orice le-ai spune, trebuie să aibă sens. Altfel, elful, nu te ia în serios. Dar când Yarruna a fugit de lângă ei, sufletul îi era atât de cald, că nu mai suporta răceala semenilor. Şi unde a ajuns? Aruncată într-o mare de oameni ce păreau a avea suflet.
Cum a început povestea ei? E simplu.
A cunoscut mulţi oameni, pe unii i-a plăcut, pe alţii nu. Ea dăruia şi dăruia, tot suflet, că nu avea alte lucruri de oferit. Avea doar suflet. Averea ei rămăsese ascunsă pe teritoriul elfilor şi oricum, sufletul nu poate fi cumpărat. Şi după ce oamenii au trădat-o şi au trădat-o, ea a cunoscut-o pe ea, regina viselor. Regina, blândă, fragilă cu chip de înger şi gând de suspin. Iar elfa, a cărei inima abia se descreţise după atâta suferinţă, a îndrăgit-o pe loc. Şi-a zis: „Ea e regina sufletului meu, în ea mă încred ca într-o soră şi ca într-o mamă”. Trecut-au zile câteva. Nu multe, nu chiar multe. Iar între ele domnea o linişte plăcută, un sentiment de înţelegere reciprocă. Un gând, abia, de mai străbătea limitele inimilor lor. Şi care limite? Nu erau limite. Şi elfa, în fericirea ei, a uitat că şi regina viselor, în nemurirea ei, era tot om. Şi-atunci când cavalerul întunecat s-a întors dintre cei mulţi, elfa aprig a simţit mânia asupra ei. Şi nici mânie nu era. Poate, mai degrabă, o ironie fină. O schimbare, nu bruscă, fragilă dar evidentă. Ceva s-a spart. Şi dintr-o dată, regina, era prea sus, prea mândră şi prea mare, pentru ca elfa s-o mai poată ajunge.
Şi mă întrebaţi ce e cu gerul şi cu Alnwë, vă spun, nu vă grăbiţi aşa. Povestea e mult mai lungă. Peripeţii? O mie. Sentimente? Păi ar fi trebuit să vă daţi seama deja. Au fost de toate. Şi suferinţe, da, păi cum? Fără? Nu, nu se poate, ce poveste ar mai fi asta. Fără sentimente, peripeţii şi suferinţe? Nu ar mai fi. Alnwë nu a corborât din prima, din regatul ei sumbru, nu, asta s-a întâmplat după Merlin. Ah, ce implicaţie are Merlin? Nu una prea serioasă. Doar că Merlin, trecând pe drum, o vede pe elfă cu lacrimi în ochi. Şi o întreabă:
– Elfă, dragă, eu sunt bătrân şi auzul nu îmi mai e bun, dar ochii încă mai pot zări lacrimile tale. Oare ce-l face pe un elf să plângă cu atâta uşurinţă?
Iar ea, cu ochii verzi, ce-i ridică spre el, printre suspine, spuse:
– Oare toţi oamenii sunt la fel? Fără inimă. Oare ei nu se gândesc că rănesc acolo unde nu ar trebui s-o facă, drept în inimă?
Merlin, ţinându-se în baston, cu grijă, se aşeză lângă ea. La început, cu teamă, îi mângâie părul negru. Cu glasul tremurând el îi vorbi:
– De oameni am avut parte toată viaţa mea. Unii sunt buni, alţii sunt răi. Important este să îi privim în ochi ca să le cunoaştem firea. Iar pe alţii, oricât de mult am vrea să îi cunoaştem, oricât ne-am zbate, nu reuşim. Nu trebuie judecaţi, ei funcţionează după alte legi ale sufletului.
Atunci, Alnwë, simţi o durere în inimă şi îşi spuse sie: „ Elfa trebuie să aibă suflet de gheaţă, altfel lumea se va duce de râpă”. Atunci decise Moarte că locul Yarrunei e pe tărâmul de gheaţă. Iar gheaţa avea menirea de-ai răci sufletul.
Concluzia? Omul e cum e, bun sau rau, sincer sau nu, înţelegător sau neînţelegător. Dar un elf, întotdeauna, orice s-ar întâmpla, nu are voie să se umanizeze. Celelalate concluzii, dacă e cazul, le trageţi voi. Eu am vorbit cu Alnwë şi mi-a povestit. Asta e singura concluzie pe care am putut s-o trag. Poate pentru voi povestea e mai clară. Cine ştie?

43 comentarii la “Si elfii au suflet? Sau numai ei?

  1. probabil oamenii fara suflet din ultima vreme m-au intalnit si pe mine… mi se spune des: „of, mi-ai mancat sufletul”… si ficatii as putea adauga :)) asa ca, zambeste, maine poate fi mai rau…
    miau miau…

  2. Laura,
    io cred că Oana a întîlnit nişte oameni cu suflete,din cînd în cînd … 😦
    la fără frecvenţă … sau aparente
    da’suflete şi ălea … săracele,
    mie mi-e milă de orice Om care are un handicap,de orice fel …
    dar cred că handicapurile sufleteşi sunt cele mai grave
    pentru ele nu mai poţi spera că oamenii de ştiinţă vor descoperi … ceva 😦

  3. Laura, Cella, pe aproape, ma simt doar putin ranita. Doar putin, imi mai aduc aminte si ma mai supar, apoi imi mai trece. Probabil ca Cella are dreptate aici, si cred ca am, in momentul de fata, un handicap emotional. Cred. Dar sa zambim, vorba pisoiului, pana maine ma e, cine stie, poate va rasari si soarele. Pana una alta luati-o drept o poveste de viata, fara legatura cu mine 😀

  4. Oana,ai ce ai tu cu elfii,acei spiridusi din padaurile hiperboreene,unde curentii calzi fac ca sufletul acestora sa fie ,asa cum zici,mai uman!Da mai uman,ca sufletul uman,ca referinta ,este tot mai rece.Spuneam amandoi ca ne retraim copilaria si chiar maturitatea prin povesti.Citesc”Sarama” incet alternativ cu sotia si crede-ma ca nu stiu ce sa spun.Seamana cu o poveste,dar nu-i poveste.Seamana cu un roman ,oarecum de actiune,nu-i roman.Este totusi ,dupa intindere o poveste,extraordinar de frumos scrisa,cu personaje pe care le recunosti si daca nu le-ai intalnit niciodata,cu un subiect asemanator unor povesti,dat nu se aseamana cu nici unul.Si totusi ii roman.As spune,dupa cat am citit,ca-i o feerie scrisa atat pentru cei mici cat mai ales pentru cei mari.Scrii foarte bine ,sensibil si extrem de frumos.Exprimi imagini de poveste neimaginabile si foarte placut expuse,usor de citit.Am zis!tata Borgo.
    Off topic: Succesuri la condus!Gresesc si presedintii dar’mite noi muritorii de rand!:)

  5. Cella, ai dreptate intr-un fel… Dar ma gandesc eu asa in lumea mea plina de ingeri ca suntem buni la radacina aripilor si apoi poate nu stiinta ne va aduce leacul, ci iubirea… 🙂

  6. 😀 Ion Borgo, tati, esti fenomenal, m-ai facut sa zambesc. Multumes pentru aprecieri, intotdeauna conteaza aprecierile prietenilor adevarati. Iti multumesc din toata inima!

  7. Oana,crede-ma trebuie sa zambesti nu numai pentru ce am spus ci mai ales pentru tine.Un zambet,un ras sanatos este cel mai bun antistres.Stiu eu ce stiu,se numeste rasoterapie.Hai,acum razi:)Si da’le draccului toate micimile zilnice.Auzi,”Zambesc”.Ce-i asta ?Razi cu pofta de tot ce te face sa razi.:) Iarasi am zis! tata Borgo.

  8. Hmm, cine a zis ceva de tine? A? 😀 Tie ti se pare, ai pareri, vrei tu sa ne induci in eroare, dar cine stie cunoaste 😀

  9. Dl.V ,sunteţi cel mai OH om
    eu vă tot fac curte de-un secol,
    cînd o să vă prindeţi … ? 😉
    offffffff …
    că eu am ochi maro,nu se deoache ca şi cu ăia verzi
    da-i drept,nu-s la fel de frumoşi 😀

  10. Două. Bun. Mai ai trei şi eşti vice.
    Da’ de ce scrieţi mă, anumite cuvinte cu albastru?
    Că mă enervaţi.

  11. Poate nu elful trebuie sa se umanizeze, ci omul sa se… elfizeze? 😀 Povestea e clara in masura in care am mai trait si noi si-am mai vazut (poate inca nu suficient, poate nu tot ceea ce exista) diferite suflete, sau le-am cautat in zadar…

  12. Ca de data asta n-a luat foc bucataria, Isabelle? 😛 Ma amageste toata lumea cu ceva dulce in seara asta si nimeni nu-mi da nimic…

  13. Omul este exact aşa cum vrea el să fie. Cum alege să fie. Chestie de liber arbitru.
    O zi de doar 23 de ore totuşi înseamnă ceva. Înseamnă.
    Cu o zi-două înainte.
    Cu o zi-două înainte aveam un pumnal înfipt în inimă. Am văzut un film din care am învăţat că nu e bine să scoţi pumnalul, că iese tot sângele.
    Am plecat la “luptă” cu pumnalul pe post de dop, într-o luptă nedreaptă, care nici măcar nu era a mea.
    Dar fără aliaţi nu se rezolvă nimic pe lumea asta. Nimic bun, adică. Sunt şi aliaţi în rău, dar nu mă priveşte acum. Le voi acorda timp când voi considera eu.
    Am luptat, am învins.
    Apoi am plâns, pentru prieteni răniţi şi pentru prieteni care rănesc.
    Pentru prietenii răniţi am plâns 23 de ore.
    Când să plâng pentru prietenii care rănesc s-a terminat ziua.
    Şi dacă s-a terminat, am luat o gură de aer curat şi m-am culcat.
    Şi l-am visat pe domnul Pruteanu care a venit la mine să-şi asculte melodia preferată. Aceea, NU REGRET NIMIC. Şi era tare fericit.
    Ce vrei tu, Isabelle Lorelai, să te faci după ce mori?
    Eu vreau să mă fac înger.
    Voi ce vreţi să vă faceţi?
    Iar domnul Paler mă întreabă: ai înţeles? … AVEM TIMP
    Avem timp pentru toate.
    Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
    sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou …

  14. Unchiu’ Vania a înţeles, Merline. Că nu degeaba te iubeşte ca pe copilul lui. De asta de protejează, Merline.

    Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
    – Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile de viaţă, pe care ai dori să le învete copiii Tăi?
    – Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece …
    Cum spunea domnul Paler în acel Interviu …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s