Sunt isterica. Si leapsa :)

Nu v-am povestit niciodată, mare lucru, că v-am mai spus în rest, despre restaurantul de lângă casă. Ei, unii îl mai cunosc. Unii care au mai intrat şi pe aici 🙂 . Şi, dacă tot suntem aici, mai întâi, fără să fac reclamă, că eu nu fac reclamă, doar fac puţină reclamă 😀 , vă spun să cumpăraţi JN (http://www.jurnalul.ro/) ca nu imi merg niste treburi }de luni, nu de alta, dar are cel mai beton editorial. De unde ştiu? Doar nu aţi uitat că sunt Merlin, nu? Şi dacă aţi uitat, vă reamintesc eu acum. Chiar merită.
Revenim la restaurantul de lângă casă. De obicei, când mă duc acolo, şi o fac des, sunt în aşteptare. Fiind lângă casă, logic, doar mă dau jos din pat şi, hop, în restaurant. Simplu ca bună ziua până aici, nu? Sunt patru ani de când, aproape zi de zi, calc pragul acestui loc. Patru ani în care am ajuns să cunosc de la patron la omul de serviciu. Deja suntem ca o familie. Bun. Unul dintre ospătari, profesor. Fost. Tânăr. Îi place aici pentru câştig. Ce rost are să-şi mai bată capul? Corect. Banul iese, nu e de condamnat. El mereu îşi ia cărţi când e în tură. Normal, dacă e liber citeşte. Când ajung eu, în aşteptare, mă întreabă: „Ca de obicei?”, „Sigur”. Ce înseamnă ca de obicei? Aştepti pe cineva? Da. Vrei cafea cu trei de zahăr, lungă şi cu lapte? Da. Îţi aduc o carte? Da. Îţi aduc caietul şi pixul? Da. Omul îmi dă să citesc până vine X-ul, de obicei. Iar eu, conştiincioasă, mai găsesc câte ceva de notat, aşa că vine şi pixul şi caietul. Am totul la îndemnână. Chiar şi linişte.
Azi, tot în aşteptare, omul vine cu o carte. De data asta, inedită ţinând cont de ce mi-a tot dat să citesc. Jean- Noel Kapferer – Zvonurile. Nu prea sunt eu o cititoare înrăită de psihologie şi asta o să intre în leapşa motanului (http://valentin-ionescu.blogspot.com/), vedeţi voi, imediat. Nu citesc, nu că nu aş înţelege, ci mă oftic că nu pot aplica. Iar revenim la teorie şi practică aici.
Şi iată ce îmi notez eu. Nu de alta, dar cu zvonurile am înţeles care e treaba. În schimb, m-am regăsit în câteva citate, şi alea luate pe fugă.
„Deşi fenomenele isterice au atras atenţia din Antichitate (şi e o carte cu zvonuri), abia în 1682 Th. Willis a reunit sub acest nume manifestările similare. În Evul Mediu, manifestările isterice erau atribuire posedării demonice, iar în secolul al XIX- lea dezmăţului sexual. Simptomele isterice au fost minuţios descrise de medicul francez Jean-Martin Charcot. În prezent, se acceptă existenţa mai multor tipuri de isterie (agoasă, apărare, conversie, cultură, etenţie, istorie colectivă, hipnotică şi traumatică) şi se vorbeşte despre tipul de personalitate isteric, distinctiv prin înclinaţia spre minciună, mergând până la mitocănie, dorinţa patologică de a-şi pune în evidenţă propria persoană, tendinţa de a lua decizii fără evaluarea atentă a tuturor argumentelor şi consecinţelor. Norbert Sillamy îi descrie pe isterici astfel: „sunt indivizi emotivi şi sensibili, cu imaginaţie debordantă, sugestionabili, plastici, care vor întotdeauna să placă şi să seducă”. Persoanele aparţinând tipului isteric, datorită sugestibilităţii lor şi diminuării abilităţilor critice, sunt predispuse spre zvon în condiţiile de masă. În concepţia lui Orrin E. Klapp despre isteria colectivă, zvonul are un statut dublu de mecanisme de producere şi de manifestare a isteriei de masă. „Zvonul este mecanismul prin care apare isteria de masă, deoarece zvonul poate excita participanţii la schimbare.””
Bun, până aici am stabilit, anumite puncte îmi corespund, sunt isterică. Normal, am scris mai mult, dar nu vă înnebunesc acum de cap. Şi, a mai fost ceva care mi-a plăcut:
Pentru un inginer, tehnician, ziarist, această lipsă de control (la zvonuri ne referim acum) evocă spectrul unei defecţiuni a fiabilităţii informaţiei, defecţiune ce trebuie eliminată. Pentru omul politic, pentru cetăţean, lipsa controlului înseamnă lipsa cenzurii, dezvăluirea secretului şi accesul la o realitate ascunsă. Zvonul trebuie aşadar păstrat”.
Bun, până aici suntem toţi lămuriţi, dacă nu, nu.
Acum, să mai doborâm o leapşă.
Trebuie să spun opt lucruri despre mine.
Greu.
1 Sunt isterică, tocmai am aflat şi tocmai v-am spus şi vouă. Cu dovezi, cum altfel?
2 Uneori nu ştiu să iau decizii importante. Aşa că le pasez la alţii.
3 Sunt aiurită.
4 Sunt uitucă
5 Uneori gândesc prea mult, şi nu neapărat şi bine. Ceea ce îmi dă stări diferite.
6 Nu prea mă cunosc pe mine, aşa că ce pretenţii aveţi?
7 Ca stare de spirit, mă îndrăgostesc repede de oameni. Deci nu e vorba de dragostea aia la care vă gândiţi voi.
8 Sunt cam dramatică.
Bun, pisoi, am omorât-o 😀 Leapşa.
Asupra primului subiect, voi reveni, cu citate. Păi cum?