Bilant de blog. Deci da!

Şi îmi susţin afirmaţia, dacă aş fi mama Omidă mi-ar fi ciudă pe mine.
Mă gândeam să scriu despre viaţa virtuală, despre comunitatea virtuală, despre, despre. Normal, Corina mi-o ia înainte 😀 Desigur, asta nu înseamnă că nu mai pot scrie eu. Dar, ţinând cont că în curând vom sărbători un blog cu vorbe grele, după ce am sărbătorit şi o emisiune cu aceleaşi vorbe, m-am gândit să îmi fac un bilanţ. Al meu, ho, nu al greilor. Normal, profit şi eu de orice ocazie să mai fac câte un bilanţ.
La ce mi-a folosit şi la ce nu mi-a folosit această pagină virtuală. Ehe, câte sunt de spus.
De folosit mi-a folosit. Primesc mailuri de la oameni inteligenţi, mă rog, nu numai, mai sunt şi uscăciuni, dar cine le mai bagă în seamă?
Mai întâi să îi facem bilanţul pozitiv.
Am descoperit că am fani. Pozitiv, desigur. Pentru că sunt oameni în etate cu bun simţ, care sunt în stare să aducă argumente atunci când nu sunt de acord cu mine. Unii mă sună, dar la faza asta nu m-am prins. Sunt oameni cărora nu le-am dat numărul şi, una peste alta, nici cunoştinţe comune nu avem. Deci da!
Am descoperit că există oameni care îmi citesc blogul, dar nu comentează. Cu ocazia asta: Alina, poate îmi spui şi cum ţi s-a părut cartea, tot pe mail 🙂 . Deci da!
Am obţinut un job Pro Media. Deci da! (tot datorită blogului).
Am cunoscut obştea împărătească (Împărăteasă, Moştenitor, Împărat). Deci da!
Sunt foarte mândră că îl cunosc pe Ion Borgovan. Foarte. Deci da!
Sunt la fel de mândră că îl cunosc pe Vania. Deci da!
Sunt şi mai mândră că sunt oameni care mă plac fără să mă cunoască. Corina, la ea mă refer. Deci da!
Să nu vă spun cât de mândră sunt de Omu’, care mereu a avut o vorbă bună pentru mine când nu eram în apele mele. Mereu îmi trimite câte un mail când simte că sunt supărată. Vă mai spun? Deci da!
Am cunoscut tineri care mi-au dat speranţă, iar ei m-au acceptat, chiar şi mai babă: Ştefan, Pisoi, Laura, Kmi. Şi cu Pisoiul am şi polemici din alea grele pe mess, dar asta nu înseamnă că ne culcăm supăraţi. Deci da!
Am ajuns să o cunosc pe Maria Barbu, într-un sens pe care nu o să-l explic, dar e genială. Deci da! Am putut să o citesc pe Gabriela. Deci da!
Au fost oameni, au rămas, s-au dus şi au venit. Deci da!
Pe Cella nu o las pe urmă, din contră, o trec la special. Pentru că Cella e genul de om cu care poţi avea polemici şi a te culca liniştit ştiind că a doua zi ai trecut peste. În plus, în Cella, am descoperit şi o cititoare a mea. Aici nu e numai DECI DA, aici e ceva mai mult, pentru că am ajuns să mă înţeleagă prin intermediul personajelor mele, iar personajele sunt eu. Ciudată exprimare. Deci da!
Am creat legături, am stricat legături, dar oamenii care încă mai sunt aici, sunt pentru că m-au înţeles şi cu bune şi cu rele. Şi Dumnezeu ştie că nu sunt numai bune, dar nimeni nu le are doar pe alea perfecte. Sunt oameni care m-au înţeles sau nu, dar nu au încercat să mă judece. Mi-au respectat deciziile şi pentru asta le dau un DECI DA!
E bine, e frumos, să cunoşti oameni. E absolut fabulos, mai greu e să-i accepţi cu bune şi rele. Dar prin blog cunoşti oameni, faci conversaţie, auzi alte idei, alte concepţii, le accepţi sau nu, dar şi din asta se poate învăţa.
Am zis eu că e şi asta o viaţă, una virtuală, dar e. Are şi viaţa asta bune şi rele. Şi nu mamă, nu mă omoară, stai liniştită 😀
Lucruri bune sunt, asta e clar. Desigur. Sunt bune, dar sunt şi rele.
Ce mi se pare cel mai rău? Cel mai rău mi se pare că am început să trăim mai mult în realitatea blogului decât în realitatea realităţii.
În rest, despre blog, numai de bine. Unii încearcă să fie artişti, alţii ziarişti, fiecare ce îi trece prin cap. Tocmai de asta e bun. Sunt bune, pentru diversitatea lor.
Şi îmi cer scuze faţă de cei omişi. Nu e deliberat.
 
Later edit:
Iote, vedeţi, v-am zis eu, cum să-l uit tocmai pe Arhi, cel care mi-a sărit în ajutor când aveam nevoie de a-mi muta hostingul. V-am zis ca uit, voi nu si nu, că mă laud. Nu mă laud, chiar uit. Iar lui Arhi trebuie să îi mulţumesc, iar şi iar (că eu sunt sucită şi m-am răzgândit, asta e altă poveste) . Şi mai mult Arhi, au venit. Deci, dacă nu te superi, să îmi dai adresa ta, din nou, pe mail, că o pierd pe mess. Nu e o datorie, asta e o plăcere. Ce, nu înţelegeţi? Nu-i bai, ştim noi 😉
 
Reclame