Printese

Mă credeţi că scriu? Mă credeţi că nu aveţi ce face. Mă credeţi că e tot mai rea. Cum cine? Starea. Devine din ce în ce mai agitată, tot starea. Devine de la isterică la deplorabilă. Tot starea. Şi Fraã, ca să fie treaba, treabă, are chef de glume. După ce că starea mea era mai proastă şi tot mai proastă. Mă trezesc şi cu Prinţesa, drept la mine pe mess. Îi zic aşa că vrea să rămână anonimă. Priceperea mea de ce, e peste putinţă. Deci nu am insistat. Mi-a zis că mă citeşte şi pe mine, dar îi place blogul Manei şi nu o ajut şi pe ea să-şi facă unul?
Nu prea am gândit, eram nervoasă, am zis da. Fie, îţi fac eu, care e problema. Păi, problema… wordpress. Eu fac, dar el îmi zice ca tot mie îmi aparţine, cu poză cu tot. Îi zic prinţesei să îşi facă ea că o îndrum eu, iar ea nimeri în blogspot. În fine, bine şi acolo. Apoi m-a rugat să o ajut un timp, până se prinde. Am acceptat, că nu prea am treabă, normal. Oricum, drăguţ, ce să zic, Mana a dat startul unei mode în lumea virtuală. Mă aşteptam ca cineva să îşi dorească până la urmă şi un astfel de blog. Desigur, acum fac reclamă, doar am tot umblat prin blogul ăla să mă prind şi eu de ce şi cum şi tot nu m-am prins de toate. Deci jumătate din muncă îmi aparţine, chiar şi poza îmi aparţine 😀 Cel puţin, o jumătate de oră am uitat că sunt nervoasă, dar mi-am revenit repede, nici o grijă.
Reclame

Nemultumiri

De ce mă enervează blogspot? Mă enervează cumplit, pentru că în blogspot, poţi colora oamenii din blogroll. Dacă se poate şi în wordpress, ţinând cont că paştele e aproape, nu îmi spuneţi şi mie cum? Pentru că unii merită coloraţi, să iasă puţin mai mult în evidenţă. Nu de tot, doar puţin. Aşa că mă uit cu jind la blogspot. Desigur, acum nu o să îmi mut blogul nici de nebună. Ce rost ar avea? Că nu mă prea descurc în platforma cu pricina. Dar vreau şi eu să fac ca alţii.
De ce mă enervează ploaia? Nu ştiu, dar de câte ori se înnorează, aş putea la fel de bine să mă şi transform. Mă modific cu totul. Urăsc ploaia şi, culmea, nici chef de somn nu am.
De ce mă enervează aproape tot? Datorită stării mele. Îmi vine să sar de pe un picior pe altul. Cred şi eu, sunt cinci ore continue de pigăleală a textelor. Adică e enervant. Şi Dumnezeu ştie că trebuie să o iau de la capăt ca nu cumva să-mi fi scăpat ceva. Aşa-i normal. Să faci aceeaşi treabă de câteva ori. Rinichii, spatele, nemişcat, nu mai contează. Fără dezamorţire, doar o mică pauză de post pentru blog şi atât. Apoi revenim. Şi revenim, şi revenim.
Ce nemulţumiri mai am azi? Păi tot legate de vreme sunt: ba e nor, ba e soare. Ceea ce nu face bine la gândit, dacă voi credeţi că am puterea de-a o mai face. Deja îmi e somn şi mă doare un rinichi. Ceea ce e cam obişnuit pentru mine la ora asta. Normal, şi somnul şi rinichiul, pentru că treburile astea două se ţin scai una de alta. Nu-i nimic, încă o oră şi plec să plimb maşina, că s-o fi plictisit aşteptându-mă. Apoi voi trece şi pe bloguri. Nu că nu mi-aş fi făcut o idee deja. Dar, pur şi simplu, nu am prea multe de spus azi, poate doar litere într-o formă oarecare.