Paste fericit!

Inainte de Paste

Ar trebui să vă vorbesc despre Vinerea Mare, despre Paşte. Dar pur şi simplu, nu vreau. Toată lumea numai despre asta vorbeşte. Eu nu. Eu vorbesc despre personaje. Fiind vinerea mare, merită şi ele puţină atenţie. Păi nu?

Fantasy-urile şi personajele lor sunt alese. Dar eu nu vorbesc despre orice personaj, ci despre ale mele (Normal, mâine va fi cu ouă roşii).

Seria Regală, complicată serie, cu multe răsturnări de situaţii. Cu elfi deosebiţi. Deosebiţi prin modul de-a acţiona. În fine, în majoritatea lor, elfii, nu sunt genul care să se implice în problemele altora şi atunci când o fac, o fac pe datorie. Adică ceilalţi le rămân datori. Normal, e şi cazul în care nu au de ales şi sunt nevoiţi să se alieze împotriva vreunui duşman. Seria Regală se petrece cu mult timp înaintea Şaramei. Că eu le scriu de la coadă la cap, aşa îmi place mie. Nu e o treabă tocmai uşoară să fi elf în lumea aia a lor. Mai ales când eşti vânat şi considerat duşmanul oricărei mişcări vii. Desigur, elfii profită de magia şi viaţa extrem de lungă, pentru a gândi. Nu fac ei lucruri nesăbuite. Asta dacă nu o luăm în considerare pe regina lor, Yassuna, care învaţă mai repede decât ar trebui cum e să fii elf. Cu toate că a fost crescută printre oameni, se dezumanizează destul de repede. Răceala caracteristică poporului, pune stăpânire pe ea. Dar şi nesăbuinţa tinereţii. Multe războaie se vor porni din pricina ei, iar multe dintre ele nu vor fi tocmai în favoarea binelui.

 

În lumea fantastică, elfii şi piticii sunt duşmani declaraţi. Asta până când una din naţii are probleme. Se ajută, normal, dar asta nu înseamnă că se şi plac. Piticii, sunt sarcastici prin felul lor. Ei bine, ei sunt o combinaţie între un pitic şi un viking. Luptă cu bardele şi sunt despărţiţi în clanuri. De secole bune, ca şi în cazul arkuzilor, conduce un singur clan, şi nu vă spun ce încăierări între pitici ieşeau la desemnarea noului rege. Ỗrr, unul dintre piticii ce pleacă în misiunea oului de demon, ajunge rege. După ani, când toţi piticii din misiunea respectivă mor, rămâne doar unul singur, Sod, din alt clan, iar el e următorul desemnat la putere. Our, piticul de ieri, e moştenitorul direct al lui Ỗrr, mă rog, singurul în viaţă. Dar când află că trebuie să devină rege, îşi ia tălpăşiţa (piticii au 1.40, 1.50, înălţime, diferiţi de cei din Şarama care erau cu adevărat mici, sunt roşcaţi în marea majoritate, prea puţini blonzi, ar semăna prea mult cu vikingii). Trebuie să înţelegeţi că piticilor le plac încăierările, iar un rege nu prea se încaieră, aşa că Our preferă să fugă dincolo de Mnemess (hotar între regate), pentru a-şi încerca norocul. Nici asta nefiind tocmai ok, ţinând cont că piticilor le place să stea sub munţi, să sape tunele şi să nu se despartă unii de ceilalţi.

Our este un personaj aparte: sarcastic, rece, dar şi îngăduitor. Puţin diferit de ceilalţi pitici. Dar, nu vă închipuiţi că ajută pe cineva dintr-o prea mare mărinimie, nu. El ajută atâta timp cât e sigur că va avea parte de bătaie.

Cu toate că cea de-a treia carte din serie se numeşte „Regina arkudă şi amuletele puterii”, Our este unul dintre personajele cheie. Sunt înnebunită după piticii ăştia. Uneori îmi plac mai mult decât elfii, a căror seriozitate nu te lasă să te destinzi.

Ţinând cont că sunt pe fugă, ajunge pentru astăzi. Continuăm şi după Paşte, că n-or fi intrat toate zilele în sac.