Asa a inceput…

Dacă uităm suntem obligaţi să ne şi amintim. Sunt fărâme. Sunt gânduri. Sunt nori. Sunt poveşti?

Când o poveste se termină, începe alta? Nu, pentru că o poveste nu se termină niciodată. Suntem ataşaţi de propriile poveşti. De propriile griji, de propriile fiinţe. Dar aşa a fost mereu. Vreţi să vă asiguraţi?

Când a început povestea Şaramei? Atunci când zeii încă le mai zâmbeau oamenilor. Atunci când zeii, încă mai coborau printre ei, îmbrăcaţi în prinţi sau cerşetori. Dar înainte de asta, ce a fost? Au fost reginele, ele două, apoi elfa, apoi arkuda, zâna şi tot aşa. Dar înainte? Ce a fost înainte? Au fost zeii. Au fost create rasele. Au fost create pământurile şi s-au rostit toate blestemele. Ca de obicei a rămas şi un strop de speranţă. Nu a Pandorei. A Uniei.

Câţi zei au fost? Câte creaţii? Câte blesteme? Doar nu vă aşteptaţi să le ştiu eu pe toate, nu?

Uneori le intuiesc. Alteori îmi sunt şoptite. Dar un lucru e clar. Nu uităm. Undeva în conştiinţa noastră, poveştile se întipăresc. Nu, nu mă întrebaţi. Nu ştiu. Nu pot şti şi nu pot spune. Adică, chiar de aş şti, ce aş putea să spun? Mai nimic, asta e clar. Nu aş putea spune mai nimic. Cu zeii nu m-am luptat încă. Dar le va veni şi lor vremea. Căci nici acolo, la ei, nu e tocmai soare.

Am început cu „Stăpânul” ca să mă opresc spăşită pe „Legendele întunericului”:

MEMORIILE ÎNTUNERICULUI
 
Când cele nouă cărţi ale întunericului s-au unit, lumina s-a ivit. Atunci a fost creat pământul. Înainte de lumină s-a născut întunericul cu demonii şi creaturile sale. Au existat nouă etape ale dezvoltării întunericeşti. Fiecare a fost scrisă în câte o carte. Pentru ca lumina să nu dăinuie niciodată, cele nouă cărţi, au fost aruncate în Univers. După secole de căutări s-au unit şi lumina a ieşit la iveală. O nouă rasă s-a născut din particulele luminoase, prima rasă ce a cunoscut cărţile întunericului: omul.
 
Cartea I
Chaosul
 
Universul nu exista, cel puţin nu aşa cum este perceput astăzi. Existau particule întunecate ce nu puteau fi unite, deoarece unirea lor nu era posibilă nu exista nimic material. Universul era un chaos, nu existau fiinţe sau alte forme, particule, de diverse forme şi culori, erau împrăştiate. Nu exista cer sau pământ, doar neant. Din chaos s-a născut prima carte scrisă de spirtele nemateriale. Prima carte a chosului nu era, nici ea, palpabilă, exista doar în gândurile particulelor ce se numeau spirite.
După milioane de ani câteva particule s-au unit, astfel s-a născut prima fiinţă a chosului, zeul Haos. Acesta nu cunoştea altceva decât întunericul şi frigul, a crezut că asta înseamnă viaţă şi astfel a unit alte particule dând naştere altor creaturi şi altor forme fără înţeles.
Exista doar o formă de gravitaţie ce îi făcea să plutească în imensitatea întunecată. Haosul a decis să descopere secretul particulelor, astfel încât să construiască Universul. A descoperi că exista o formă de Univers încă nedefintă. El a fost cel dintâi care i-a oferit o formă, cel puţin în imaginaţia sa. Pe urmă a descoperit că nu există o noţiune a timpului. A învăţat cuvântul „timp” dar nu ştia cum să-l utilizeze. Câteva secole a încercat să găsească o definiţie a timpului. Atunci a văzut că s-au unit câteva particule terestre, astfel s-a format, în acel abis, pământul.” – Normal, chaos nu e corect, dar e o portiţă pentru scriitură, vă explic altă dată.

 

Apoi au fost zeii. Legendele întunecate, de fapt, s-au desfăşurat mult după ce zeii creaseră toate cele şi îşi împărţiseră blestemele. Până şi regele Haos a înţeles într-un final. Şi zeii?

CAPITOLUL I

SUB SEMNUL ĖNIAS

 

 

1. ZEITĂŢI

 

Fragmente:

 

Şi s-a născut prima lumină odată cu primele forme inteligente şi atotştiutoare. A apărut lumina din nimic şi era destinată veşniciei într-un Univers căruia nu îi era sortit să cunoască noţinuea de întuneric şi haos. Cea mai frumoasă şi cea mai pură formă de luminare pe care a cunoscut-o Universul. Şi această lumină a fost numită „Nutovi”, sau lumina binefăcătoare. (Nutovi era lumina binefăcătoare, iar Ėnias (soarele) era lumina ce aducea speranţa şi cea pe care misivi o iubeau cel mai mult).

În Nutovi s-au născut şi Primordialii, cei ce au pus la cale naşterea planetelor şi în special a pământului şi a tot ceea ce avea să existe.

Primordialii (zeii), s-au numit misivi deoarece aveau suflete de îngeri, iar numele era cel mai aproape de sufletul lor curat.

Cel mai mare dintre misivi se numea Pioris ( Cel Luminat), nici unul dintre ei nu aveau forme fizice şi erau simple gânduri ce inundau Universul într-o cunoaştere absolută şi într-o ştiinţă nemăsurată ce s-a  pierdut în timp ce creaturile pământului au evoluat.” – Şi-au construit trupuri –.

……………………………………………………………………………

 

“La început au existat doisprezece zei, cei ce au încercat să creeze o lume perfectă fără de cusur. Cel mai temut era Pioris sau Cel Luminat, unii îl mai numeau şi Tatăl Luminii sau Tatăl Absolut. Pioris era un zeu gânditor, nu făcea nimic altceva decât să planifice ceea ce va însemna Lumea. Al doilea zeu ca importanţă era fiul Celui Luminat, nu era fiul său din sânge, ci îl considera ca atare deoarece era mult mai aproape de gândirea sa. Zeul se numea Clioris (Cel Inimos) şi datorită poeziei sale şi a sufletului curat a văzut în lumină ceea ce nu văzuse nimeni şi anume: fericirea.

Un alt zeu, ce preferase să adopte o înfăţişare bătrânicioasă redată de o barbă nearanjată era Esioinn (Cel Bătrân). Esioinn, era numit de anumite rase Vlasios (Înţeleptul) sau, de altele, Elionar ( Cunoscătorul). Acesta „cântărea” fiecare vorbă şi, întotdeuna, căuta să aplice metoda cea mai folositoare.

Mariosis ( Umflatul), zeul cel mai gras dintre toţi. Spunea că acel trup îi dă o înfăţişare de persoană calmă şi calculată, aşa cum îi era şi firea. Acesta prin simplul fapt că admira orice este frumos dădea naştere unor lucrui uimitoare. Unele specii îl numeau Mae (Bunul).

Cel ce şi-a ales cea mai distinsă înfăţişare, frumos, înalt şi foarte elevat prin mişcări şi gesturi se numea, Kũ. Kũ, sunetul, avea mai multe înţelesuri, unii îi spuneau Vanitosul iar alţii Iubitorul de sine. Singurul lucru pe care şi-l doarea era să creeze rase cât mai frumoase şi cât mai elevate.

Cel din urmă zeu este Stoom (Vijelie). Tot timpul era arţăgos, dar îi iubea pe cei alături de care trăia. Era mult prea spontan şi deranja întotdeuna dar avea o inimă minunată şi o carmă mistică.”

…………………………………………………………………………………….

“Următorii şase zei sunt de fapt zeiţele. Două dintre ele au adoptat trupuri şi figuri gemene deoarece se considerau egale atât în gândire cât şi trupeşte. Una era Unia, considerată soţia lui Pioris şi cea mai mare dintre misive, cea de-a doua era Armida, considerată a fi cea mai înţeleaptă. După prima lumină creaturile ce au luat naştere le-au numit: Ũrona ( Invincibila) şi Źiareť ( Înţeleapta). Cele două erau foarte unite şi tot timpul erau de nedespărţit ceea ce a dus la ideea că sunt căsătorite între ele sau că îşi iubesc atât de mult chipurile încât sunt nevoite să se priviească permanent prin prisma celeilalte.

Soţia lui Clioris era Viara sau Ǘiara ( Luptătoarea). Cei ce s-au născut sub semnul primei lumini o iubeau şi o respectau considerând-o a fi cea ce apăra natura, însă, cei născuţi sub a doua lumină, o cunoşteau drept cea mai războinică zeiţă ce a existat vreodată.

Finniana, cea ce l-a însoţit la braţ pe Mariosis, şi-a ales un chip plinuţ asemenea celui al zeului, pentru a se putea bucura împreună de corpurile lor. Aceasta era blândă şi iubitoare, iubea chiar şi întunericul ce încă nu îl cunoscuse şi viaţa ce încă nu apăruse.

Cea mai descurcăreaţă zeiţă şi cea ce ţinea în frâu timpul ce la început s-a scurs prea încet era Linny (Timpul). Aceasta avea diverse înfăţişări şi nu putea fi recunoscută niciodată, apărea şi dispărea ca din senin, dădea sau lua viaţa în funcţie de cum dorea să mânuiască timpul.

Cea din urmă zeiţă îi era soţia lui Stoom, Lahea sau Łő (Nimicitoarea), căci, tot ceea ce încercau ceilalţi să creeze ea distrugea, fără să îşi dorească. Însă, puterea gândului său şi a iubirii ce o purta în suflet era aşa de mare încât nu îşi putea stăpâni admiraţia nimicitoare.”

……………………………………………………………………………

Cu răbdare le vom şti pe toate.

 

34 comentarii la “Asa a inceput…

  1. Ieri mi-a zâmbit o zeiţă, dar, cum eram mache, am acuzat-o de comportament indecent. Ulterior, am regretat, dar nu se mai putea face nimic, zeiţa fiind condusă la Secţie de către domnul plutonier-major Onici. Către seară, era cu maiorul Biriboacă în Mioritic.

  2. Stai, stai, nu mă grăbi aşa, că n-am prins esenţa! Ai răbdare, o iau (mintenaş!) de la capăt…Ufffffffff! 😀

  3. Minunata toata povestea, si totul s-a intamplat in ziua a Saptea, intr-o Duminica , cand Domnu’Zeu se odihnea poposind pe o stea, cantand din armonica (flautul scoatea sunete false) . 🙂

  4. Sukarit, esenta-i simpla: Asa au inceput povestile, pe baza lor. Aaa, tot nu stiu a explica? Mai dorm o ora si iti spun dupa 😀

  5. Omu’, mama, Domnu’ Zeu, in cazul asta, nu e un zeu de ziua a saptea si nici un prea bun creator. Din pacate, Pioris rateaza toate creatiile. Desigur, creatiile zeilor tin ceva ani, ceva timp. La noi e mai dificil 🙂

  6. Acum că citesc fragmente, fac moarte de om pentru Şarama. O vreau. Clar!? Zeul fie buni şi să mi-o trimită 🙂 Mă speriasem de numărul de pagini, dar sună foarte interesting 🙂

  7. Daca tot faci moarte de om, incepi cu Vania, asa mi-o lasa pisica in pace 😀 Dar astea nu is fragmente din Saorma, astea isi vai mama mea, incepute acum 6 ani si terminate neam =))

  8. …of, asa ma regasesc in Lahea…. tare as dori sa-i ascult tic-tacul inimii si sa-i mangai tresaririle sufletului, ma inspira la asa de multe…. eh….

  9. Termina-le atunci (fragmentele), ti-ai asigurat deja cativa cititori. Io is printre ei 🙂

    Ma duc sa-l strang pe rus de gat ca prea streseaza bietul animal 🙂

  10. Mai bine sa vorbiti! Ce? Eu, daca tac, ma aleg cu vreo lauda?
    Si mi-ar placea sa duci la final lucrarea, dar le-oi duce tu pe toate, incet-incet…cum ai si spus: „Cu rabdare le vom sti pe toate”…si, nu-i asa? tot cu rabdare le si facem pe toate 🙂

  11. Fiind 12 zei care au guvernat perfect, astept cu rabdare sa apara si un al 13-lea care sa straluceasca in „haosul hazardului”. 😆

  12. Mai, zeii s-au inmultit, au facut si ei copii. Va spun eu si de aia, ca vreo suta de pagini, spre disperarea rusului, tot le am 😆

  13. Oana,pentru mine tu esti o permanenta surpriza.Imaginea cosmogonica in proza fantasy,cred edu ca este ceea ce tu ai admirat cel mai mult in poezia Eminesciana ,geniul luceafarului.:)

  14. P.S.Eu asa am inteles:Chaos este exprimarea Haos-ului in poezia eminesciana.Sensul cosmic al geniului:)

  15. Tata Borgo, uneori imi vine sa te dau disparut. 🙂 Ai inteles foarte bine, de aia imi place sa te am in preajma.

  16. minunata poveste, tu vrei sa nu mai dorm la noapte…ufff! sensul cosmic al geniului…dar mai e si geniul cosmic al sensului existentei umane! …inconjurata de divinitatea nevazuta..;-)

  17. Oana,
    Nu ma da disparut ca nu scapi usor de mine,dar cum eu ma misc mai greu(fac agricultura in gradina si gradina-i mare,de,hoby)vin numai cand chiar mi se face dor,Acum ma alint.Pa.tataBorgo.

  18. Buna Oana, este o tema deosebita… te felicit pentru ca ai abordat un subiect atat de sensibil
    Cine suntem ramane un mister iar aceasta intrebare este ignorata de ignoranti….

  19. Pingback: SUB SEMNUL ĖNIAS - Continuare « Oana Stoica Mujea

  20. Pingback: Jumătăţi de măsură « Oana Stoica Mujea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s