SUB SEMNUL ĖNIAS – Continuare

Prima parte aici.
Şi s-a născut prima lumină odată cu primele forme inteligente şi atotştiutoare. A apărut lumina din nimic şi era destinată veşniciei într-un Univers căruia nu îi era sortit să cunoască noţinuea de întuneric şi haos. Cea mai frumoasă şi cea mai pură formă de luminare pe care a cunoscut-o Universul. Şi această lumină a fost numită „Nutovi”, sau lumina binefăcătoare. (Nutovi era lumina binefăcătoare iar Ėnias era lumina ce aducea speranţa şi cea pe care misivi o iubeau cel mai mult).
În Nutovi s-au născut şi Primordialii, cei ce au pus la cale naşterea planetelor şi în special a pământului şi a tot ceea ce avea să existe.
……………………………………………………………………………..
Sub semnul primei lumini (Ėnias), au început primele „construcţii”. Mai întâi au creat pământul, gol, îmbrăcat doar cu haina stranie şi maronie plină de praf. Dar pământul era perfect, nu avea nici cea mai mică imperfecţiune, totul era lin şi fără de cusur. Apoi au creat ceea ce a fost numit Ħovi (Cerul) şi acesta născut dintr-o perfecţiune uimitoare şi dintr-un albastru strălucitor. Norii au fost creaţi într-o singură formă, perfectă.
Pioris a construit, mai apoi, un plan pentru a înfrumuseţa pământul, dar şi cerul. La început prin poezie, cântec şi gânduri frumoase, au creat locul celest de unde şi-au putut veghea creaţiile pământeşti, pe urmă fiecare misiv şi-a împărţit bucata de pământ pe care şi-a dorit să o modeleze. Esioinn avea să ia cea mai mică bucată de pământ ce avea să o împartă cu soţia lui Stoom, Lahea. O altă bucată de pământ îi revenea lui Clioris şi numai lui, deoarece Pioris avea încredere în măreţia gândului său. Mariosis împreună cu cea ce-i era destinată, Finniana, aveau să deţină una din cele mai mari bucăţi de pământ pe care aveau să-l construiască după propriile gânduri pline de dragoste.
Kũ şi-a luat propria bucată de pământ asemenea lui Clioris. Îşi promisese sie să creeze acolo ceva nemaivăzut asemănător propriei înfăţişări. Stoom alături de Unia aveau partea lor din globul pământesc, parte căreia trebuia să-i dea formă şi unicitate.
Armida şi Linny s-au încumetat să ia cea din urmă parte din pământ şi să o înfrumuseţeze după propriile gânduri şi cântări.
Esioinn a creat prima poezie ce vorbea despre nemurirea naturii, despre verdele şi albastrul ce aveau să coloreze pământul. A scris versuri îmbietoare ce le-a combinat cu muzica mirifică a Laheei. Pământul, asupra căruia şi-a revărsat poezia melodioasă, a fost cel dintâi care a cunoscut iarba verde şi proaspătă şi râurile cristaline pline de muzica vuietului îmbietor pe care îl deţine orice apă. Prima apă au numit-o Eliva (Îmbietoarea), deoarece misivi nu mai văzuseră o astfel de minune. Era frumoasă iar susurul îi era lin şi, totodată, învolburat.
Pioris l-a slăvit pe Esioinn şi l-a pus la loc de cinste în stânga sa, iar pe Lahea a numit-o muză a câtecului, a versului frumos conturat şi a melodiei pure. Aceştia au fost primii ce şi-au conturat gândurile şi le-au unit cu pământul dând naştere unei poezii.
Pioris a hotărât ca cel dintâi pământ conturat să se numească Anuria. În Anuria avea de gând să le pregăteasca casa primilor născuţi, dar până acolo mai era mult timp. Peste Anuria aveau să domnească Esioinn şi Lahea şi ei aveau să se numească anuri. Şi, Lahea, soţia lui Stoom a cunoscut sufletul curat al lui Esioinn şi a cunoscut frumuseţea iubirii. S-a preschimbat soţia lui Stoom într-o fiinţă paşnică şi iubitoare şi i-a dăruit dragoste lui Esioinn. Vlasios prin înţelepciunea ce i-a dăruit-o cea dintâi lumină s-a ţinut departe de Lahea însă mrejele ei l-au învăluit şi astfel s-a născut Ĥynona (Cea Frumoasă). Ĥynona era cea mai frumoasă creatură şi cea dintâi născută în Anuria. Frumuseţa ei a făcut-o cunoscută, în rândul celor ce aveau să se nască, ca Şirania, astfel o numeau fiinţele pământului.
După succesul lui Esioinn, Clioris a hotărât să îşi modeleze şi el bucata de pământ. Avea sufletul curat şi o deosebită muzicalitate. Astfel a desenat cu degetul văile şi apele. Apele le-a făcut mai deosebite decât cele ale lui Esioinn. Fiecare curgea şi se îmbina cu verdele văilor şi ele s-au numit cascade. Frumuseţea cascadelor i-a surprins atât pe misivi cât şi pe anuri, iar Pioris a plâns de fericire aduncând astfel primele picături de ploaie.
Şi au văzut că ploaia este bună, că răcoreşte pământul, iar iarba creşte mai repede şi mult mai frumoasă. Pioris a plâns, de atunci, de multe ori lăsându-şi sentimentele de fericire să se îmbine cu lacrimile albastre şi să se contopească cu pământul pur. Văzând că asta îi ocupă tot timpul a chemat-o pe Ĥynona la el şi i-a spus:
– Iubeşte ceea ce au creat cei dintâi născuţi dintre misivi, iubeşte şi nu contesta. Priveşte măreţia celor două locuri de pe pământ, deja create, şi plângi astfel încât să le oferi lacrimile dulci de ploaie, ploaie caldă şi binevoitoare. Bucură-te alături de ceilalţi şi lasă-ţi sentimentele să învăluiască creaţia.
Anura s-a supus şi de atunci a învăţat să se bucure de creaţie şi să-şi lase sentimentele să se învăluiască cu natura cea frumos conturată.
Bucurându-se de frumuseţea pe care a creat-o Clioris a numit această parte de pământ, Niorana şi pe cel ce a creat-o şi urmaşii ce aveau să ia naştere i-a numit niorani.
Va continua, dupa ziua de 15 😉

Rezerva din spital

Am sunat la doctor:

– Buna ziua, eu mi-s, gata, am hotarât, te las să mă tai.

– Bine, vorbeşte cu asistenta şi vezi dacă îţi convine.

O cunosc pe asistenta, o tipa grasă, cam snoabă. Îi spusesem să mă sune când are o rezervă de-o singură persoană, cu TV şi baie proprie şi cu posibilitatea de-a mă încuia în ea, nu în baie. Ea m-a sunat, dar nu mi-a dat detalii. Zice:

– Sună-l pe domnul doctor şi spune-i că te operezi, apoi discutăm de condiţii.

Na, eram încântată, avea să-mi spună de rezervă.

– Avem liberă rezerva Monicăi Columbeanu, spune ea mult prea mândră.

– Aaa, păi, nu o vreau pe aia.

– De ce? Are baie cu cadă, sufragerie, dormitor şi bucătărie.

– Nu îmi trebuie living şi bucătărie, zic eu.

– De ce? E reconfortant si costă doar şaizeci de euro pe noapte.

– Duduie, zic eu. Nu vin la hotel, ci la spital. Mă taie şi a doua zi plec acasa, nu cred ca am timp sa stau în living.

Ea face o pauză, dar tot vine cu argumente.

– Uite care e treaba, e mai uşor să îţi primeşti vizitatorii în living şi să le faci un ceai în bucătărie.

„Hotel cu servicii incomplete”.

– Să-şi aducă ceaiul de acasă şi să mă lase în pace, zbier eu. Vreau o rezervă simplă:  pat, televizor şi baie. E greu?

– Fie, bombăne ea. Deci, avem una la etajul patru. E cald rău acolo, dar are aer condiţionat.

– Bună aia, zic eu.

– Dar, aţi vrea să fie cu cabină de duş baia sau cu cadă?

– Nu îmi pasă, dacă are ghiuvetă şi wc, e ok.

– Ba nu, contează. Poate vă faceţi o baie şi trebuie să ştiu cum vă e mai comod.

– De ce să fac baie?

– Ca aşa e igenic.

– Iete scârţ, Vania nu face baie decât la ocazii.

Ea tace o clipă.

– Cine, bloggerul?

– Da, el.

– Îl ştiu, îmi zice încântată. A venit s-o vadă pe Marieta.

Eu râd.

– Ăla e Caius şi ştiu că pute cumplit.

– Nuu, era Vania.

– Taci, mă, că Vania dacă a venit, a venit s-o vadă pe Filomela.

– Nuuu, zice ea. Era rusul şi a zis că vrea să-i zică două vorbe Marietei, dar Marieta e inconştientă.

– Mă rog, nu îmi pasă. Deci am sau nu rezervă?

– Desigur. Dar, dacă o luaţi pe cea de la etajul unu e mai bine, să vă spun de ce.

Deja căscam.

Ea continuă:

– Doctorul trece întâi pe la unu, dacă mă înţelegeţi, până la etajul patru…

– Lasă la patru că nu mă trezesc la şapte sa-l văd pe doctor.

– Da, dar nu aveţi cadă la patru, doar cabină de duş.

Mă enervez.

– Să o ia dracu’ de cadă că nu îmi fac baie. Nu pricepi?

– De ce? zice ea contrariată.

– Pentru că m-am înscris într-o sectă păgână şi aia nu se spală decât pe dinţi.

– Ce scârbos, îmi mărturiseşte ea. Eu nu m-am spălat niciodată pe dinţi.

„Mi se pare firesc”, gândesc eu.

– Am sau nu rezervă? insist.

– Da, dar tot pe aia de la unu v-o dau, pentru cinci euro în plus…

– În fine, s-o ia dracu’. Pe care o fi.

Simt că se înveseleşte.

– Bine, atunci vă aştept mâine. Aaa, staţi aşa, mâine nu sunt aici, o să fie colega mea.

„Doamne ajută”.

– Bine, dar te rog să nu te răzgândeşti.

– Adică?

Îi închid telefonul. Mai bine mă operam acasă. Un cuţit încins la foc şi gata. O rezolvam.