Toată lumea e binevenită

După cum spune şi titlul, toată lumea e binevenită. Eu nu îi interzic decât pe cei care nu ştiu să ducă o polemică civilizată. Pe cei care sunt impertinenţi şi vor cu tot dinadinsul să arate cât sunt ei de deştepţi şi eu de proastă. Se mai întâmplă uneori ca un om nevinovat să intre la spam, aşa cum a intrat şi Cella, Ion Borgo şi Crina. Dar salvez tot ce e de bun simţ, ba chiar şi pe cei cu opinii diferite, atâta timp cât şi le exprimă într-un mod civilizat.
Îmi plac toţi vizitatorii mei şi de o fi să nu vă doresc pe blog, chiar vă spun. Doar aţi văzut că sunt acidă când vreau. Doar aţi văzut că i-am explicat unui domn că l-am băgat la spam pentru că vreau şi pot. Nu am o probelmă în a-i spune omului că nu îl vreau în casa mea virtuală. Nu prea înţeleg eu de ce sunt acuzată acum, dar m-oi lămuri. Încerc să răspund fiecărui vizitator, atâta timp cât sunt acasă şi pot să o fac, atâta cât am timp. Când nu am timp şi se strâng comentariile, mă leg şi eu de ideea principală şi răspund în masă. Ca o idee generală. Am moderarea de partea mea şi dacă nu aş crede că am cei mai buni vizitatori, aş pune-o în aplicare.
Nu cred că am jignit pe nimeni, atâta timp cât nu am fost jignită, iar dacă am făcut-o, îmi cer scuze. Nu sunt genul care să jignească gratuit. E posibil să fi fost interpretată greşit. E foarte posibil. De când „mă râd” cu Vania, am căpătat un anume cinism, dar nu e nici lipsă de respect şi nici nu îmi doresc să jignesc. Dacă am făcut-o, a fost involuntar.
Mie nu prea îmi place să mă justific, dar de data asta o fac pentru că o persoană la care ţin, cred eu că m-a înţeles greşit, iar eu nu înţeleg de ce. Dar asta e valabil pentru toţi. Şi dacă am făcut ceva aiurea puteţi să-mi spuneţi. Nu o să zic că umorul meu nu e mai macabru, că e. Asta sunt. Am uneori tendinţa asta. Aşa cum o am şi în ceea ce scriu. Aşa cum o am şi în viaţă. Până şi la volan le spun pietonilor – în gând, desigur – că de nu se mişcă mai repede, dau, că nu stau după ei. Normal că nu dau, că doar nu am înnebunit. Dar fac şi eu pe brava. Mă mai destind. Aşa sunt şi pe blog. Că doar nu o să vă spun vouă toate problemele mele, mai zic eu, dar nu le percepeţi voi. Mai fac haz de necaz, mai mascat aşa. O mai dau în câte un necrolog, în câte una, alta, dar asta nu înseamnă că nu îmi respect cititorul. Iar de unii chiar m-am ataşat, fie că mi-am dorit, fie că nu.
Şi eu mă simt respinsă după unele bloguri, dar uneori rămân pentru anumiţi comentatori. E o chestie de legătură, habar nu am sau aşa ceva. Alteori mă retrag pur şi simplu.
Chiar voiam să vă vorbesc despre asta, când am deschis calculatorul şi am fost lovită de nişte lucruri pe care nu le înţeleg, pentru că nu ştiu ce am făcut.
Chiar voiam să vă spun că am hotărât să comentez pe mai puţine bloguri, câteva. Nu ştiu dacă e neapărat şi dezintoxicare bloggeristică sau altceva ce nu pot defini în momentul ăsta. Am nevoie de o pauză. Am nevoie să mă gândesc la anumite lucruri. Şi nu, nu m-a influenţat nimeni, căci se va interpreta. Pur şi simplu văd şi eu şi atunci când văd, ţinând cont că s-ar putea să nu văd bine, mă retrag şi mă gândesc. Oricum, voi avea un weekend complicat. Un weekend cu muncă, cu nuntă, cu bătăi de cap. Am să-l rog pe Vania, ca de obicei, atât cât poate, să se îngrijească şi de mine. Şi de nu o mai putea el, poate că am s-o rog şi pe Crina, sau să o roage Vania, să îi dea datele, dacă el nu o avea timp.
Nu e cea mai bună perioadă din existenţa mea, nu e nici cea mai proastă, e cam confuză aş putea spune. E şi aglomerată, de ce să mint. E în fel şi chip. Nici foarte sociabilă nu sunt zilele astea. Abia dacă mă mai aud pe mine. Acum merg mult cu maşina, dar sunt prea stresată să mă pot gândi. Mai opresc uneori şi încerc să mă adun, că parcă nici pe drum nu aş fi şi nici în altă parte. Uneori îmi zic că măcar în trafic să fiu lucidă. Nu de alta, dar nu e cazul să nu fiu.
Lăsând prostiile astea la o parte, că nu interesează pe nimeni 😀 : eşti binevenită, mai mult, îmi eşti mult mai dragă decât ţi-ai putea închipui. Şi nu ştiu ce te-a supărat. Nu am avut ocazia să mă lămuresc. Dacă doreşti mă lămureşti tu, dacă nu, nu. Punctul meu de vedere e ăsta. Nimeni niciodată nu te va da afară de aici, iar dacă altcineva e vinovat pentru supărarea ta, spune-mi şi atât. E treaba mea să rezolv lucrurile pe teritoriul meu. (Şi să corecteze cine o dori, mă doare prea rău capul pentru a-mi mai arde 🙂  ).
 

 

Reclame