Treburi serioase

S-a dus, uhh, ce bine, s-a dus. Ziua asta. Gata, sa nu va mai aud. Am dat şampanie, pişcoturi, tarie, până şi mulţumesc. Acum Our e beat, aţi văzut ce aţi făcut? Ce să mai vorbesc de Vania şi Crina, deja cântă pe lângă… pe lângă ceva. Iar Blue profită de situaţie să o danseze pe sătmăreancă Omu’ unde o fi? S-o fi închis în pivniţe?. Frumos ne şede? 😆 Da, da, a fost o zi normală. Şi, pentru că ospătarul a uitat să-mi aranjeze masa, a fost amendat de patron cu o sticlă de şampanie pe care am băut-o 😀 Na, îmi place când mai uită, mai capăt şi eu 😀 Serios vorbind, a fost o zi normală, până nici mâncatul la restaurant nu mai e aşa o mare scofală. Acolo mâncăm mereu. Una peste alta, tot cam aia, vineri de mi s-o întâmpla o să fie mişto. De nu mi s-o întâmpla stau cu acatistele pe la bisericile bucureştene. Nu vreţi asta, nuuu?!

*
Şi acum hai să vă bag nişte cultură, prea multă beutură 😉
Aş fi vrut să încep în ordinea citirii, dar mă mănâncă şi nu pot.
Vorbeam cu Gyuri acum câteva zile despre Clive Barker şi al său Abarat. Gyuri îmi spunea că nu a citit această poveste fantasy, dar a primit numai recenzii nefavorabile. Ei bine, m-am riscat eu la citit. În primul rând, fie vorba între noi, nu prea e fantasy, are elemente, dar de aici până acolo, e un drum lung. Lucru pe care, într-un fel, îl înţeleg. Barker a scris mai mult horror şi un dark fantasy, din câte ştiu eu. Dar cartea asta s-ar încadra mai bine la un SF-Fantasy, adică o jumătate destul de sinistră.
Să vă dau exemplu. Până atunci să spunem că un copil o citeşte, nu ştiu dacă ar mai dormi chiar bine noaptea. Cântec de leagăn al unui tip pe care eu nu ştiu să-l descriu: „Bebeluş de speriat/ Spune, unde ai plecat?/ Ai fugit printre morminte/ Să te joci cu oseminte./ De sub lespezi tacticos/Ies scheleţii os cu os/Tu cu ei să dănţuieşti/ Cu strigoii să vorbeşti” Influenţa lucrărilor horror se vede. Fără doar şi poate e un dark fantasy şi SF. Nu aş zice că e o carte proastă. E doar un alt stil. Un stil destul de nou. Nu ştiu cât de bine poate prinde la public, oricum, la copii nu prinde sigur. Cel puţin, eu, dacă aş fi copil, cu siguranţă că nu aş duce-o până la capăt. Are prea multă acţiune ciudată. Personajele sunt o combinaţie între SF şi Fantasy, lumea Abarat-ului la fel. Nu e chiar o carte uşor de digerat, dar nici de aruncat. Nici eu nu ştiu cum e de fapt. Ciudată, într-un cuvânt. Şi ca stil al scrierii şi ca povestire. Poate că ar fi mai bine ca autorul să rămână la horror-uri, acum nu tuturor ne ies bine toate.

A doua carte, prima citită la drept vorbind, este „Războaiele Împărăţiei de Purpură”, da, fără legătură. Dar cam pe acolo 😉
Ideea e cam aşa. Henry are o mamă lesbiană şi un tată distrus de situaţie. Viaţa lui e în continuă schimbare încă de când află că mama lui trăieşte cu secretara tatălui, chiar dacă la început pe tată îl crede vinovat de adulter cu aceeaşi secretară. Până aici e banal, normal aproape. O familie cu problemele şi bucuriile ei. Totuşi, viaţa lui Henry devine şi mai ciudată când prinde într-un borcan un elf, fiu de rege, ce vine dintr-o lume paralelă. Pentru cine a văzut Stargate, nu e greu să îşi dea seama cum se plimbă dintr-o lume în alta personajele. Ce nu mi-a plăcut. Elfii erau de două naţii, ai luminii şi ai întunericului. Ăia ai întunericului fac un pact cu demonii pentru a cucerii împărăţia luminii, adică elfii albi. Acţiunea e cam tâmpiţică. Regele moare, elful cu pricina devine rege, etc. Dar lupta în sine e cam tâmpiţică bine, iar de s-ar scăpa de demoni, cred că povestea ar căpăta o oarecare claritate. Dar fie, acum asta este. Oricum, cartea pare promiţătoare. Se merge pe teoria lui Einsten a lumilor paralele. Are elemenetul actual, ceea ce dă foarte bine, explicaţia lumilor e bună. Doar intriga e cam cretină. Dar am aşteptări de la volumul doi.
Normal, recomand „Crimă letală”. Piţi o citeşte non-stop 😉

 

 

Reclame

Am luat tot ce am primit

Hehe, am luat tot ce am primit. Că aşa am fost învăţată să nu refuz nimic. Nu refuz nici ascultarea telefoanelor, deci nu pot refuza ceea ce primesc. Normal, prea v-aţi întins la postuleţul de mai jos, aşa că mai fac şi eu puţină conversaţie.
Am primit două clipuri care mi-au plăcut maxim. Adică m-au nimerit. Pe doamna Mim nu v-o arăt că na, apoi o să faceţi mişto de mine până la adânci bătrâneţi. Adică până la anu’ 😀 Domnul Ciutacu mi-a permis cu această ocazie să aduc o jignire pe blogul lui. Hi, hi, ce bine m-am simţit. Flori şi gânduri bune am primit cu carul. Nu sunt zgârcită, aşa că le doresc tuturor exact ce îmi doresc şi mie, mai puţin să ajungă scriitori, deja ar fi prea mult, iar Vania s-ar sinucide. Flori, da flori, multe flori 😀 Doar v-am spus. Petrecere nu mai spun, am primit si petrecere, acum să vedem dacă o ducem trei zile, dacă nu ne-om îmbăta şi ne-om călca când dansăm.
Fantasy-uri, cu carul. Cum îi stă bine unui scriitoraş de fantasy, dacă nu între fantezii. Şi aici nu vă las să interpretaţi după capul vostru. Mesaje… Hehe, nici nu am reuşit să răspund la toate. Mă rog, până la urmă m-am lăsat păgubaşă. Telefoane… hehe, dar unul singur l-am primit fix la 00. Mamăăă, păi mă uitaşi? Noroc că şi-a amintit Mana de mine 😀
Normal, am fost şi surprinsă. Surpinsă rău. Pentru că vorbeam cu Mana pe mess, la un moment dat ea se dă invizibilă. Eu cred că a ieşit sau i s-a dus netul, ceva pe acolo, ca apoi să mă trezesc şi cu chef şi cu telefon.
Să nu mai zic de Omu’, Vania şi Crina care mă pregătesc de o săptămână, doar Kmi ce a dispărut. Kmiiiiiiiiiiii, La multi aniiii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Şi acum, în ordinea primirii să vă arăt 😀
Vă mulţumesc tuturor pentru urări. Acum pot să mă întorc în lumea mea? 😆

 P.S Ordinea cadourilor e dupa cum a dorit wordpress-ul!

P.S 2 :

În graba spre petrece, ma rog, petrecuţă, am uitat să-mi fur şi cadoul de la Sibilla. Mă rog, mi se cuvine 😀