Drumuri diferite

Vania mergea alene prin pădure. Orice îi ieşea în cale era o adevărată minune. De când zâna îl scăpase din închisoarea de bambus, umblase în stânga şi-n dreapta fără nici un gând de-a scăpa. O căuta pe Laura, fata care se chinuia să le croiască fraţilor ei cămăşi de urzici, pentru a-i îndepărta de blestem. În schimb dăduse doar peste Omu’.
– Ce te tot umbli pe aici? întrebă Omu’ arţăgos.
– Da’ ţie ce-ţi pasă?
– Nu ştii că-n pădurea asta nu e loc decât pentru un singur vrăjitor?
Vania se trase de mustăţi.
– Şi ţi se păru ţie că aşa avea eu de gând să rămân în amărâta asta de pădure.
– Toţi vrăjitorii îşi doresc să locuiască aici.
– Nişte idioţi, bombăni Vania şi porni mai departe pe drumul său.
 
*
După ce auzi elfa cum l-a întâlnit Omu’ pe Vania, îşi dădu seama că ceva nu e în regulă.
– Ai fi bun să ne duci unde l-ai văzut ultima oară?
Omu’ se strâmbă.
– Nu, mulţumesc! Mie mi se rupe pe unde se plimbă vrăjitorul vostru. Atâta timp cât are de gând să plece sau… să moară.
Our puse mâna pe toporişcă.
– Dacă nu îl găsim, nici dracu’ nu te mai scapă de el. Iar de luptă dreaptă… hmm… nu ai şanse de câştig.
– Şi cine vorbea de luptă dreaptă? se răţoi vrăjitorul.
– Las-o baltă, îi şopti elfa. Numai nebuni în pădurea asta.
– Da, bombăni Our. Noroc că sunt eu aici.
Crina nu-l băgă în seamă, altfel iar l-ar fi durut capul pe pitic.
– Mişcă caii ăia, i se adresa elfa lui Agriph, să ne punem în mişcare. Nu avem timp de pierdut.
Agriph se îmbujora de fiecare dată când elfa i se adresa.
– Da, domniţă, elfă, stăpână…
– Tâmpitule, îl bombăni Crina. Vrei să te mişti?
Agriph îşi veni în fire şi îşi puse mica armată în mişcare.
– Încotro?, o întrebă piticul pe elfă.
– Încotro vedem cu ochii.
– Ochii mei nu…
Dar preferă să tacă văzând privirea rece a elfei.
 
*
Plecaseră. Omu’ răsuflă uşurat.
– Poţi să ieşi din ascunzătoare.
Laura ieşi cu un braţ plin de urzici.
– Cât urăsc piticii…
– Şi ei pe tine, bombăni Omu’.
Laurei nici că-i păsa de sentimentele piticilor vis-a-vis de ea.
– Şi acum?
– Şi acum mergem la Vania.
– Dar ai promis…, încercă ea să se plângă.
– Credulă, bombăni vrăjitorul.

 

Reclame

Probleme unineuronale

 

Foto: Alex Mazilu

 

Nu am dispărut, doar că sunt cam înghesuită.

Mai întâi, a venit cadoul promis. Laptopul. El, cu toate facilităţile lui de laptop. Cu tastele pe care le ştiu deja, dar scrollul mă scoate din sărite. Cu chiţibuşurile astea ale lui. Cu intrare pe amprentă – ciudată e treaba asta – şi cu instalarea de rigoare. Încă mai sunt de instalat nimicurile: imprimanta, de exemplu. Plus că mereu îmi cere să îl restartez, până îşi face el toate update-urile. Laptopul ăsta are prea multe funcţii pentru singurul meu neuron. Are prea multe şi pentru un neuron multiplu, dar pentru unul. Oricum, cât de cât e gata şi pregătit de luptă. Mai trebuit făcut transferul anumitor documente de pe unul pe altul şi cred că e funcţional în întregime.

Dar, asta e nimic pe lângă faptul că am de scris două articole trăznite şi de făcut două pagini de ziar în adobe page maker, până luni. Tot până luni trebuie să învăţ şi cursurile să dau examenul. Deci e grav, grav bine. Tot până luni ar trebui să fac şi scenariul, să plec şi din lumea [asta] şi toate alea…

Nici nu am timp să postez prostia asta, aşa că am să-l rog repede pe Vania, trebuie să mă întâlnesc cu un italian. Shit…. Update later. 

Later: Multumesc domnule V!