Mai am si treaba

Iar sunt limitată în timp şi spaţiu. Între un drum cu maşina şi un drum cu piciorul există scrisul, nu scrisul de plăcere, ci cel de trebuinţă. Mă mai trezesc şi gândindu-mă aiurea, neştiind unde sunt şi în ce parte mă îndrept, cu piciorul pe acceleraţie. Noroc că îi mai văd pe pietoni, că maşinile cred că nu mai contează. Am fugit repede de pe un blog pe altul, fără să am ceva anume de spus sau, cel puţin, am fost prea grăbită ca să am şi o idee tocmai bună de pus în aplicare. Mă gândesc doar la asta: două articole trăznite. Cât de trăznite. Desigur, nu reale, cum ar fi horrorscop-ul, habar nu am ce ar trebui să scriu. Habar nu am cum ar trebui să scriu. Apoi mai e machetarea şi învăţatul în sine. Mă disperă nişte grupuri de fonturi, dracu’ să le pieptene, să scrie şi ei cu Times New Roman şi să nu mă mai bată la cap.

Săptămâna trecută am ajuns şi eu din greşeală la un examen. Un lucru am învăţat în facultatea asta, când nu ai idee, aberezi cu stil. Şi a mers, am luat opt şi joi sunt aşteptată la mărire, măcar acum ştiu despre ce e vorba. Ca la nebuni, desigur. De ăla de luni ştiu, deci nu mă ia prin surprindere. Nu de data asta. Mai bine aşa. Oricum, am înnebunit. Începe nebunia. Din examene mă opresc direct la năşit, că aşa parcă îmi e scris, să am cel puţin un năşit pe an, mi se mai întâmplă să am şi două. Hehe, dar să vedeţi când am şi botez şi nuntă în aceeaşi zi. La botez mă amuz că sunt responsabilă de Crezul copilului, dar la cununie nu mai e nimic nou ştiu deja tot procedeul. La botez nu e la toţi preoţii la fel. A, dar şi cununie religioasă deosebită am prins când am fost naşă la Vâlcea. Diferit de Piteşti, cu toate că suntem aproape. A trebuit, bietul preot, să îmi spună fiecare pas, pentru că era altfel. Acum sunt curioasă cum o să fie la Bran. La Bacău am asistat doar la cununia civilă, diferită faţă de cununiile din Piteşti care durează două minute. Acolo a durat un sfert de oră. Cel care mi-a cununat finii avea discurs preoţesc, ceea ce m-a minunat şi m-a surprins plăcut pentru că nu am mai văzut aşa ceva de când mama m-a făcut. A fost frumos, înduioşător, mai rar aşa ceva. În Piteşti te expediază repede, nu au chef de tine, nu îţi explică nimeni că viaţa în doi nu e chiar raiul pe pământ. Din astea.

După năşit, direct la Bulgari. Una după alta, aşa să fie. Să nu mai pot abera pe blog. Sper doar să fie soare, am început să urăsc ploaia. Mă rog, o iubesc când vreau să spăl maşina, că nu e nici dracu’ la spălătorie.

Mai vine şi Xreder cu cereri precum: „pot lua maşina ta azi?”. Ntzzz, de ce? E a mea. Eu o bibilesc, am grijă să fie frumoasă, mereu gata de drum, să nu ne facem de râs în trafic. Mai bine râde maşina mea de celelalte, nu ele de noi. Una peste alta, luni vor pleca şi cărţile spre destinatarii lor. Nu, nu am uitat, doar că nu am avut timp şi nu am vrut să fac iar o nefăcută cum am făcut cu elfa roşcată. Aşa că azi le-am scris frumos, mi-am scos adresele şi i le-am înmânat personei responsabile de trimis colete. Mai am de făcut un drum şi apoi mă apuc de scris articole trăznite. Cât de trăznite îmi vor ieşi, Dumnezeu cu mila. Mai trebuie să învăţ şi răhăţelul ăla de program până luni. Ce? Nu se vede că am treabă? Uşor credeţi că îmi este cu gânditul în trafic, gânditul acasă şi la şcoală? Nu, nu îmi este. Că doar şi Crina a zis că nu mai poate gândi, acum de ce aş fi eu mai cu moţ? Nu sunt.

Şi aţi văzut cum este, când nu ai timp să le scrii pe ale tale, atunci parcă le-ai scrie mai cu foc. Când ai timp, nu ai nici un chef de ele. Ziceţi voi dacă lumea asta e dreaptă 😀 În plus mă omoară şi vremea asta. Îmi e somn mai tot timpul, parcă aş fi zombi. După drumul ăla să lucrez sau să dorm? Eh, lasă, văd eu la timpul potrivit.

Acum vă las, şi aşa am vorbit cam mult. Experienţele din trafic cu altă ocazie, astăzi nu am chef de ele. Mă rog, azi nici nu am avut, dar au rămas din urmă. Normal, sunt începător, totul mi se pare surprinzător, dar mai surprinzător e că eu nu-mi cunosc oraşul şi în cea mai complicată intersecţie din oraş, ăia tot schimbă semnele. Azi cedezi, mâine ai prioritate. De ce nu s-or hotărî odată? Că prea îmi complică viaţa cu treaba asta.

Bine, tac! 😀