Una, alta…

Mă gândeam că e duminică, aşa că e zi de cumpărături şi spălat maşina cu propriile mâini, în propriul ei interior. Mă gândeam că nu am chef să comunic nimic important, sper doar să-i treacă durerea de dinţi lui Vania, dacă nu să apeleze la un dentist. Colac peste pupăză, pisica vecinei mele e bolnavă, aşa că Xreder va presta injecţii. Mă rog, a fost greu, cu sentiment. „Dacă era pisica ta?, dacă nu avea cine? Dacă, dacă, dacă…”. Aşa l-am convins că pisoiul trebuie înţepeat. Mă rog, i-am spus că seamănă cu al nostru, că e botezat după al nostru. Ce mai, e finul lui Piţi.
Până una alta, mă bucur că s-a întors Mândra. I-am simţit lipsa, mai ales pe 20. Mă aşteptam să ne serbăm împreună, dar o iert, la câtă treabă a avut… Hehe, nu aş fi vrut să fiu în pielea ei.
Acum e cam târziu, la orele astea din noapte eu tot mănânc, nu am idee de ce. M-am obişnuit aşa. Să bag noaptea în mine.
Aventuri cu maşina, da, am mai avut, dar nu le pot face publice. Mă rog, fie, era să mă opresc în o altă maşină 😀 Da, noroc că era tot fiat doblo şi aceeaşi culoare, adică nu era mare pagubă. Dar iată că, totuşi, nu a fost să fie. Normal că am slăbit trei kilograme instantaneu. Păi ce crede Radu că eu chiar vreau să omor pietonii? Nuuu, eu urmăsesc maşinile 😀 Pietonii, vorba lui Horia, doar dacă îmi sunt antipatici. Altfel, treaba lor. Doar pe trecere să fie că altfel nu răspund de faptele mele. Apropo, să le spună cineva că se trece pe chestia cu dungi albe, nu pe unde le răsare lor. Ar fi mai bine şi pentru mine şi pentru ei. Că legea îmi permite să dau. Mai grav e cu copiii. Am văzut negru în faţa ochilor când unui puşti de vreo patru ani i-a scăpat mingea în faţa maşinii, noroc că eram doar în a doua. Normal, puştiul a sărit după minge. Aproape că mi s-a făcut rău. Nici nu am fost în stare să ţip la el. Nu prea înţeleg cum dracu’ unii părinţi îşi lasă copiii nesupravegheaţi în mijlocul străzii. Mai avem şi noi parcuri, una, alta. Nu e nevoie să îi lase în drum. Sau, dacă tot îi lasă, măcar să îi supravegheze. Dacă venea unul cu o sută la oră? Mai avea ăla timp să frâneze? Nu, nu mai avea. Eu aveam doar patruzeci, că abia mă pornisem. Dar şi aşa mi s-a făcut rău. Nu pot pricepe inconştineţa părinţilor. Ei chiar cred că puiului lor nu i se poate întâmpla nimic? Inconştienţi, vă spun eu. Ar trebui să îi mai educăm pe unii dintre părinţi.
În rest?, păi nimic cu adevărat interesant. Acum ies aproape zilnic cu maşina şi mă duc unde am treabă. Nu îmi mai e aşa frică. Ba chiar mai şi uit că sunt la volan cu gândul la ale mele. Bine, mai uit eu să dau şi prioritate, dar să nu mai spuneţi 😀 Şi uite aşa, eu care ziceam că nu o să mă urc în viaţa mea la volan, m-am urcat. Ce înseamnă încrederea în propria persoană.
De Our nu am chef la ora asta. Poveşti am tot spus, iar luni am examen, nu îmi mai arde de scris. Normal, încă trebuie să fac două articole trăznite. Normal că nu le-am făcut. La ce e bună ultima sută de metri? Vă spun eu, aşa se iau notele mari, pe ultima sută de metri. Păi cum altfel?
Mă întrebaţi ce s-a întâmplat. Eu care eram cu învăţatul în braţe. S-a întâmplat că am avut şi altă treabă. Da, tot aia Pro 😉 Iar acum tot aştept să îmi vină treaba. Bine măcar că vin banii, cu sau fără treabă. Asta îmi place mie la ei. Mai am şi altele, nu numai asta. Dar şi alea sunt cu nevoie strictă, nimic care să mă ţină legată de un program strict. Habar nu am dacă e bine sau e rău. În general, zic eu, e bine. Nu sunt genul care interacţionează şi nici genul căruia îi place să fie băgat în seamă. Sunt cam nesuferită, de aia şi vorbesc cu puţini oameni, presupun, la fel de nesuferiţi ca mine. Presupun, nu pot fi sigură.
Concluzia mea e că suntem oameni, fiecare în felul nostru. Mai umani sau mai puţin umani, depinde. Eu nu fac analiză pe fapte acum. Dumnezeu ştie mai bine cum e fiecare în parte. Că doar nu credeţi că mă cunosc suficient pe mine pentru a-mi da cu părerea.
Gata, până luni să nu vă aud că vreţi elfi, pitici sau vrăjitori. Nu avem şi gata. Îngheţata o dă Cella, dar presupun că mi-o va fura Ioana. Cella, două, să fie 😉