E vremea necromanţilor…

Da, nici dacă aş fi ales să citesc două cărţi cu necromanţi, nu cred că le găseam. Ideea e că mi s-au oferit zece minute pentru a alege câte cărţi pot. Aşa că le-am ales, la întâmplare, fără să le studiez. Doar cât mi-am aruncat privirea pe ele şi am descoperit că nu le am, atâta doar. Până şi cititul lor a fost la întâmplare. Aşa a fost să fie. Mă rog, acum nu pot spune că nu mi-au plăcut, dar totuşi, coincidenţa asta pare cumva horror. Da, prima carte e un horror, oricât ar încerca cei de la Tritonic să mă ameţească că are elemente fantasy, nţ, nu le are. Să fim puţin serioşi. Vampirii şi necromanţii nu prea au de-aface cu genul, dar mă voi contrazice imediat de una singură. Bine că pot să o fac şi pe asta.
Cum spuneam. Prima carte din grămadă – şi doar pentru că era cea de deasupra – a fost „Circul Damnaţilor”. Logic, abia în timp ce o citeam m-am prins că face parte dintr-o serie: Anita Black, dar eu de unde să ştiu, că nu zice niciunde: prima carte din serie, I, unu, etc. Adică, chiar nu aveam cum. Serios, decât dacă stăteam să o studiez şi nici aşa, că dacă nu zice niciunde, cum? Să zicem că e o scăpare. Oricum, eu am citit ultima carte apărută din serie. De parcă mai contează.
 
Ce mi-a inspirat cartea asta. Hehe, vă aduceţi aminte de „Vampirii sudului?” O serie. Da, şi aia. Ei bine, e cam aceeaşi carte, doar că meseria eroinei principale e aceea de-a scoate morţii din mormânt pentru câteva minute. Atâtea cât era suficient să lase un testament, să spună unde au ascuns ceva sau cine i-a ucis. Din astea. Ei bine, ea era şi „Călăul” vampirilor. Normal, da, ca şi în Vampirii sudului, oamenii şi vampirii aveau drepturi egale – vezi să nu. Aşa că ea executa vampiri în mod legal, cu ordin judecătoresc. Căcănăria naibii, ce mai. Stăpânul oraşului o însemnează. Dacă i-ar fi făcut patru semne, atunci ea ar fi devenit slujitorul lui uman. Un fel de n-ar mai fi în cazul ei, doar că era protejata lui. Ea nu şi nu, dar în gând „o, da, te rog”. Pe lângă jocul ăsta erotic fără nici un sens, cartea e salvată totuşi de dinamica ei. De acţiune. Are aproape patru sute de pagini, iar eu am citit-o în trei ore. Tocmai pentru că este foarte alertă acţiunea. Cum am spus eu şi la Vampirii sudului, e incitantă chestia asta dintre vampiri şi oameni, actul erotic în sine, dar e prea previzibil şi devine plictisitor. Anne Rice a fumat-o prima, deci… mda. Măcar eroina din Vampirii sudului îi duce şi în pat. Asta vrea, dar nu se lasă. O zăpăceală întreagă, care, sincer, nu m-a coptat deloc. Noroc cu acţiunea poliţistă. Da, aventura merită, dar, totuşi, e o carte de mâna a doua. Se citeşte repede, ceea ce reprezintă un avantaj, pentru că oricine are şansa de-a o duce la capăt. Dar să mai scăpăm de tutunul ăla vechi, să ne cumpărăm şi noi câte un trabuc, că mi s-a luat să fumez aceleaşi chestii. Măcar de l-ar fi ucis în cele din urmă pe Stăpânul Oraşului şi tot aş fi fost mai împăcată cu autoarea. Mă rog, întrebarea mea e: de ce toate femeile scriu cărţi despre vampiri sexy şi despre o muritoare neajutorată care se îndrăgosteşte de ei? Să fie oare o dorinţă ascunsă? Asta să îmi spuneţi voi. Eu nu mai am răbdare să cercetez.
A doua carte, da? Tot cu o necromantă. Măi, dar rele mai sunt femeile astea 😀 „Sabriel”, primul volum din trilogia „Vechiul regat”. A început al dracului de bine. Un tată care îşi salvează fiica, trecând râul morţilor şi ajungând la prima poartă prin care intră sufletul. Îi ia sufletul şi îl pune la locul lui în trupul mic şi firav. Primul capitol, m-a speriat rău. După optisprezece ani, fata este la şcoală, unde învaţă şi magie. Îmi zic: „hop, iar o imitaţie ieftină de Harry Potter”. Niettt, a fost doar o păcăleală. Da, ăsta e un dark fantasy combinat cu un heroic. Interesantă, într-adevăr. Destul de activă. Pericole la tot pasul, chestii, socoteli. Totuşi, chestia aia cu morţii vii m-a cam secat. Cartea e prea mişto pentru a o tâmpi în felul ăsta. Da, s-a urmărit fata asta cu nişte morţi vii şi a trecut în lumea de dincolo şi s-a perpelit, de îmi venea să omor toţi morţii şi să mă culc. Mie îmi plac personajele mai umane, la alea negative mă refer. Atunci când ai de-aface cu demoni, cu morţi, cu chestii din astea prea aduse din iad, personajul principal nu prea vede lumina de la capătul tunelului. Mie mi se pare puţin credibil să te poţi lupta cu cei ce vin de dincolo. Serios acum. O fi fost ea singura necromantă care, în loc să învie morţii, se asigura că sufletul le ajunge dincolo de ultima poartă, dar totuşi. Să treci printr-un sat plin de morţi… să fim serioşi, asta e o prostie. Până nici dracu’ însuşi nu s-ar fi învoit la o asemenea tâmpenie. Dar, una peste alta, mi-au plăcut personajele, mi-a plăcut condeiul în sine. Povestea de dragoste: nevinovată, plăpândă, pură. Pisica, care dracu’ ştie ce era de fapt, ironică până dincolo, puturoasă, niciodată panicată. Cred că am găsit în Garth Nix un autor de excepţie. Are nişte descrieri fabuloase, chiar dacă sunt tenebroase. Trecerea dintre cele două lumi e descrisă într-un mod absolut fermecător, aproape că îl convinge şi pe cititor să treacă râul ăla. Ce mai, are condei. Mi-ar place să aibă şi imaginaţie. Adică, pentru Dumnezeu, nu trebuie să populezi pământul cu zombii ca să îţi iasă un dark fantasy, serios acum.

 

 

Şi acum, că v-am prezentat cu ce m-am ocupat între un învăţat, un postat şi câteva minute de mess, căci nu au fost mai mult de treizeci în ultima săptămână, adunate, vă urez o zi minunată, plină de bucurie şi mai puţin necromantă decât va fi a mea. Mda, iar nu voi fi acasă. Şi nu mai ţipaţi aşa la mine, am şi treabă.

 

 

20 comentarii la “E vremea necromanţilor…

  1. Să-l văd eu pe ăla care ţipă la tine
    că încă n-a trecut săptămîna prezicerilor horror-scop
    he,hei … mai avem niţel … lista la sufocări este deschisă 😛

    cred că te-ai epuizat şi căldura are şi ea un rol … cică-i globală
    dă o tură pe la fîntîna muzicală,răcoreşte-te … şi ţuşti în real
    că ne lipseşti … e adevărat … dar asta să fie ultima ta grijă 😆

  2. La mai vechea datorie, s-a mai adăugat un kil de ţuică, fiindcă am făcut corectura. Patru virgule erau în plus, două în minus, un „ălă” în loc de „ăla”, şi mai ceva ce nu spun tare… Descoperi tu.

    Spor la treabă!

  3. De parcă nu mi-s destul de sperios, mai bagă şi tu spaima-n mine!
    (Bolnave creiere au americanii ăştia. Da, da… cu King în vârf, geaba te uiţi aşa urât!)
    P.S. …întreb şi io ce-ntreabă toţi. Unde?

  4. Eu toata dimineata,pe racoare, am cautat marar slab pentru placinte(dospite) cu urda si voi vorbiti de necromanti.V-am facut pofta? Atunci poftiti la placinte:) tata Borgo:)

  5. Oana, daca tot suntem in prag de week-end, compus din doua zile mari si late, voi prinde si eu din zbor invitatia ta nerostita la lectura, si ma voi catara la umbra, pe un nor 🙂
    Ai reusit sa starnesti puzderie de uimiri si de curiozitati prin jur, esti dusa cu Our ? 😉
    Stiu ca-i secret, asa ca va ramane doar intre noi.

  6. Nu înţeleg cum vine asta: nu am timp de scris, dar când bagi ochiul aici te trezeşti cu adevărate recenzii. Când nu am timp, eu scriu nimicuri ori spaţii albe, la tine Oana văd că întotdeauna lipsa timnpului se traduce în scrieri lungi. Nu cred că dormi deloc. Cum păcăleşti somnul? 😀

  7. Mie imi pica ochii in gura, asta ca un prim comentariu coerent 😆

    Vania, nu e secret, dar nu cred ca conteaza, ma rog, probleme, gaze, scoala, na, na, na. Din astea 😉

    Sukarit, King e un clasic, horror-urile adevarate sunt in alta parte 😉 Incearca un Barker, mult mai bun.

    Tata Borgo, multumesc chiar imi era o foameee 😀

    Cora, sunt dusa cu elfa 😀

    Crina, pai nu am asta e putin, putin de tot, eu scriu cam 20 de pagini in doua ore, deci intelege si tu. Cu somnul s-ar putea sa o rezolv destul de curand 😆

  8. Nu te lasaaa, somnul e dusmanul nostru. Mie ba imi e, ba nu imi mai e, ca sa vezi. Cred ca sunt vreo necromata si eu, dar nu m-am descoperit 😀

  9. Mie mi-a trecut somnul, căci am căpătat Camel, bere Guinness, bomboane cu eucalipt şi mi-a dat voie pe calculator. Cică, nu-i bine-n România…

  10. Cică lui Vania îi vine somnul de la Şarama, pe mine mă va pune în mişcare. De când tot ameninţ că o citesc, Oana a citit o bibliotecă întreagă. Ar trebui să mă fac mică şi să mă ascund undeva 😀

  11. Crina, pai nu e cazul, eu citesc cate o biblioteca pe luna ca asa m-a facut mama 😆 Lasa, Xreder a citit prologul si i-a trecut 😀

  12. Vania, tu unde ai disparut? Te-am lasat singur cinci min si ai fugit. Chiar asa rau te-am speriat?

    Crina, nu te-a scos, e o realitate 😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s