Despre ce?!

Da, azi am avut examen, rezultatele joi. Ma rog, nu îmi pasă de asta acum, că eu tot nu pricep ce o să fac cu marketingul, dar în fine. Cui îi pasă de fapt? Mâine urmează Hribul, dap, aşa îi zic eu cărţii, cum şi cărţilor lui King le zic Kingul. Nu, nu e o prosteală, dar aşa delimitez eu unele cărţi. O să vă povestesc într-o zi de asta. E o teorie interesantă pentru mintea mea creaţă.
Ca să fie treaba treabă, am să vă spun povestea zilei mele de azi, dar şi cea a zilei de mâine. O să mă întrebaţi cum o să v-o spun pe cea a zilei de mâine. Probabil în acelaşi fel în care două săptămâni am parcat în parcarea profesorilor fără să cred vreo clipă că mă va întreba cineva cu ce drept. Ei sunt de vină. Au barieră. Au ridicat-o mereu. Azi m-au întrebat unde mă duc. Noroc că eram adormită aşa că nu am avut timp să fac faţa aia de şocată. Normal că i-am turnat o minciună, doar nu era să mă duc la parcarea comună, chhh. Dar fiind adormită, am fost şi impasibilă. Aşa că nu s-a citit nimic pe chipul meu. Mă rog, când am plecat, după vreo patru ore, am simţit aşa o jenă, dar mi-a trecut repede. De ce mi-a trecut? Cum de ce? L-am lăsat pe colegul meu la redacţie. Adică în centru. Normal, azi s-au găsit oamenii muncii să schimbe capacele de canal. Aşa că majoritatea străzilor erau mai mult decât aglomerate, circulaţie deviată, etc. Semnalizam să trec pe banda din stânga şi mergeam încet cu ochii în oglinda laterală, nu l-am zărit pe domnul care a oprit în faţa mea, adică a parcat, neregulamentar, în mijlocul străzii. Nu, nu am dat, dar asta că a avut el noroc. Am văzut imediat după ce a trecut nenea ală din spate iar eu m-am băgat pe banda propusă. Colegul meu, transpirat, zice: „Ştii că ai fost la un pas, nu?”. Dap, ştiam.
Am ajuns acasă şi mi s-au întâmplat mai multe lucruri consecutiv. Da, am zis că dorm. Credeţi că am apucat? Nu, nici vorbă. Două lucruri bune mi s-au întâmplat. Pentru unul i-am spus Cellei că o iubesc 😀 Dar momentan nu vă dezvălui. Adică nu până nu e totul bătut în cuie. Dar în principiu… 😀 Da. Apoi, ca un om normal, m-am întâlnit cu finii şi până la şapte nu am mai văzut casa, patul, masa. Dar a fost relaxant, după o veste cam prea bună, trebuia să îmi consum energia. Desigur, aş fi preferat să dorm, dar şi aşa a fost bine.
Mâine ce fac? Treabă. Pe lângă faptul că trebuie să dau gata un scenariu, adică un episod, cincizeci de minute, ştiţi, da? Trebuie să fac şi franceză pentru drept. Asta e altă poveste. Normal că nu v-o spun. Nu, nu e secretă, dar nici interesantă. În principiu cam asta mâine, dar se vor mai ivi, probabil exact când voi dori să pun capul pe pernă 😆 Aaa, era să uit. Vineri plec la mare. Domane fereşte, nu vă ambalaţi, merge şi laptopul. Doar avem internet şi putem comunica imediat după ce apune soarele, că nu mă las dusă aşa. Când e soare, e soare nene 😀 A, nu ştiţi că sunt obsedată de soare? Şi asta în partea a doua. Adică joi, mâine vin cu Hribul aşa cum am promis. Cred că pe seară. Aşa că aveţi ce aştepta pentru că o să vă loviţi de o părere revoluţionară 😉 Dap, am întâlnit şi români care scriu mai bine ca mine. Normal, tot eu sunt cea mai bună, dar să nu mai spuneţi 😀
Somn uşor! Eu cred că sunt în picaj….