Ama – Vând Beagle
Asta am tastat pe Google când am decis să cumpăr un beagle cadou. Am ajuns la un site:
Canisa Fantasy.
Am sunat. Mi-au zis că mai au doi baieţei. Am zis: perfect! – şi am plecat la ei. Ce am păţit acolo şi în zilele imediat urmatoare, citiţi aici, în
povestea lui Bigălutz.
Ce s-a întâmplat apoi?
Câinele a fost dus la analize. Când doctorul veterinar a luat o lamă din fecalele caţelului la analize a rămas înmărmurit: „Doamnă, eu de când sunt medic un căţel atât de infestat cu atât de mulţi paraziţi nu am mai văzut!!!”
Câinele mânca echivalentul de hrană a unui câine matur de 10 kg, dar nu asimila nimic şi era numai piele şi os. Paraziţii îi intraseră în intestine şi acolo rodeau pereţii. Dureri înfiorătoare.
Ce să facem? Un şir nesfârşit de pastile de deparazitare, antibiotice. Pauză. Luat de la capăt, până când căţelul a fost curăţat complet de paraziţi.
Am răsuflat uşuraţi şi am zâmbit bucuroşi când nu i se mai vedeau coastele şi în sfârşit asimila hrana. Apoi într-o zi câinele se umple de bubiţe mici şi mărunte. Acestea erup şi căţelul (avea doar 4 luni) are mâncărimi ce îl fac să îşi smulgă bucăţele de piele. Sângele îi mânjea peste tot blăniţa.
Am fugit disperaţi la doctor. Verdictul a venit necruţător: demodecie!
Ce înseamnă asta? Cam aşa
arată şi, mai pe româneşte, este o formă urâtă de râie, care se
ia doar de la mamă la pui pe fondul unui sistem imunitar aproape inexistent. Partea proasta este că boala este foarte dureroasă, recidivează, se vindecă cu dificultate şi cu multe medicamente.
De ce am tăcut atât timp?
Pentru că nu ştiam ce să fac. Eram un caz singular (credeam eu). Cui îi pasă că un căţel moare în dureri groaznice?
Dar s-a întâmplat că am primit un telefon de la o doamnă, care ca şi mine, a cumpărat un câine de la aceeaşi canisă, şi care plângea de nervi pentru că şi căţeluşa ei se chinuie cu demodecia şi credea că o pierde din cauza paraziţilor interni care îi rodeau organismul.
În plus ea mi-a povestit de încă un caz, încă un căţel care se află în Deva, care suferă exact de aceleaşi boli.
Brusc nu mai eram singură, eram convinsă că ceea ce s-a întâmplat cu căţelul meu nu este un accident, ci un obicei.
Organizaţii de protecţie a animalelor ?!
Şi îmi veţi spune probabil să apelez la ei pentru ajutor. Am făcut-o. Răspunsul: „Şi ce vă deranjează domnişoară? Doar le vinde, nu? Nu îi ţine şi îi chinuie.”
Nu am primit nicio reacţie din partea lor, deşi i-am sunat nu pentru a acţiona ei în locul meu, ci doar pentru a-mi spune ce aş putea eu să fac, ce posibilităţi am pentru a-i sancţiona pe aceşti oameni.
Mi-au lăsat un gust amar. Şi nu mai pot adăuga nimic!
Ce spun ei?
Că în Timişoara există epidemie de demodecie (!!!???).
Că boala a luat-o câinele de la mine – la ei era sănătos. (Să nu vă miraţi dacă aceste afirmaţii se bat cap în cap!).
Ce vreau?
Vreau să se afle că această formă de a face bani este o realitate.
Vreau ca toată lumea să devină conştientă că şi asta este o formă de TORTURĂ a animalelor.
Soarta acestor căţei este înfioratoare: marea lor majoritate vor avea dureri îngrozitoare şi, dacă nu nimeresc acolo unde se investeşte în sănătatea lor, putrezesc de vii.
Vreau să îi găsesc pe cei care au trecut prin aşa ceva!
Vă rog să vă alăturaţi acestui demers. Să reuşim să spunem povestea acestor căţei, victime ale unor oameni lipsiţi de scrupule, care pun câştigul mai presus de aceste suflete.
Priviţi în ochii acestui căţel de doar patru luni şi încercaţi să vă imaginaţi chinurile prin care a trecut. Imaginaţi-vă că această privire nu este un accident nefericit, ci consecinţa unei acţiuni voite. Şi totul pentru că aceşti căţei se pot vinde!
