Dap, în cele din urmă am reuşit să ies din calm.
Mă întreba Crina ieri – sper că nu mă iei şi tu că a fost o discuţie privată şi că sunt nesimţită 😀 – cine e Bogdan Suceavă. I-am spus că e un scriitor şi că e de multişor prin America. Scrie bine, asta nu i-am spus, dar a reuşit să mă scoate din sărite. Crina chiar îmi zicea că a văzut că nu vreau să mă cert. De, ea m-a învăţat mai bine. Am încercat în fel şi chip să îi explic. Ok, dacă nu înţelege, nu-i vina mea. Că nu îşi aminteşte, iar nu-i vina mea. Discuţia aia privată nu a fost atât de privată încât să nu poată fi reprodusă. Că nu era vorba despre familia omului sau despre vreo boală rară. Că am dat o explicaţie cuiva de ce nu îi trimit lui Bogdan Suceavă, iar nu mi se pare o crimă. Mă rog. Poate chiar ar trebui să mi se mulţumească că în felul ăsta şi-a mai adus aminte lumea de autor.
Ca autor rămâne acelaşi pentru mine, ca om… Dumnezeule, eu nu mă cert cu toţi nebunii pe net – în cazul de faţă eu fiind nebunul şi dânsul autorul. Aşadar, gata. M-am plictisit. Şi ca să nu trec la chestii grele, i-am dat domnului Bogdan Suceava un spam. Gata. Serios. Am dus o discuţie la o temă de roman. Nu e cazul. Am eu temele mele, am eu nervii mei. Când o să am chef de ceartă, promit că o să reiau discuţia. Până atunci, drum bun! Dap, eu sunt nebună. ŞTIUUU! Fabulez, habar nu am despre ce vorbesc. Foarte bine. Adică bine că fabulez, în felul ăsta sunt sigură că mai sunt în stare. Şi m-am săturat de explicaţii fără sens. Dap, domnule Suceava, nu vă veţi putea apăra de data asta. Asta-i viaţa, a dracu’!
Acum dacă eu m-aş simţi jignită de oricine zice ceva de mine, ar însemna să o iau razna. Sau autorul pur şi simplu nu vrea să i se pomenească numele. Asta este. S-a pomenit. Cu toate că mai am şi altă treabă pe lumea asta. Dacă argumentele mele nu v-au convins, asta este. Alte explicaţii nu mai am. Poate că nu ar trebui să vă mai căutaţi numele pe google ca să nu vă mai enervaţi. Eu trăiesc liniştită nefăcînd asta.
M-am mai certat eu cu scriitori, dar nici unul nu a fost aşa căpos. Şi cu unii au fost schimburi dure de replici. Şi culmea, am devenit prieteni. Viaţa-i greu, spunea cineva. O persoană oarecum publică trebuie să mai şi înghită, părerea mea. Că nu o să stea toţi să ne ridice în slăvi. Şi, desigur, aici mă refer şi la mine.
Acum eu ce să-i fac ziarului „Ancheta” din Piteşti care mă porcăie? Să mă duc să mă cert cu doamna Fulga, cea care a scris articolul? Sincer, mă doare în dos şi nici acolo. Dacă ar fi fost adevărat, m-aş fi supărat, dar aşa… Aşa că ce să înţeleg eu din discuţia respectivă, că vă deranjează adevărul? Că nu vă amintiţi? Că nu vreţi ca eu să vă pronunţ numele? Asta nu e ilegal. Mai ales atunci când sunt în „casa” mea.
Până îmi vine cheful de ceartă, eu zic să o lăsăm moartă.
Horia, zilele astea poţi să te iei de mine 😀 O să mă întrebi de ce? Păi o să simt lipsa tot banând la comentarii. Normal că n-am să te banez. Vezi dacă mi-a scăpat vreo virgulă 😆 Ok, glumesc. De fapt, vreau să-ţi transmit că e cazul să postezi şi tu şi să-ţi fac puţină reclamă la blog. Banii, cadourile şi bijuurile se primesc la redacţie. Cum care redacţie? A blogului. Linkul se plăteşte pe blogul ăsta.
Cella nici nu are link şi cu toate astea mi-a promis o casă 😀 Aşa se îmbogăţeşte autorul român, profitând de cititor 😆
Da, sunt calmă. Cine vrea ceartă să mă caute săptămâna viitoare. Acum sunt fără chef de-a-mi înfige colţii. Şi totuşi, dacă insistaţi, s-ar putea să aveţi ce vă doriţi.
O seară bună! Sau nu 😀
