Din netrafic

Dacă vă spun că sunt plecată cu treabă, o să spuneţi că eu mereu sunt plecată cu treabă. Asta este. O să sunaţi, o să mă înjuraţi că nu răspund, dar eu de câte ori să repet că nu vorbesc la mobil când sunt la volan? Mai simplu, lăsaţi un mesaj: „e urgent”, „nu e urgent, dar caută-mă”, „voiam să văd ce faci, dacă poţi, sună”. Chestii din astea. Simple. Nu de alta, dar dacă sună telefonul non-stop, s-ar putea să fiu tentată să-l arunc pe fereastră. Mă rog, paguba nu-i la voi, e la mine, dar blestemele ghiciţi unde?
Şi acum că am lămurit-o pe asta, căci va fi o zi alergătoare cu maşina. Nu ştiu când o să mă opresc. Aşa că e dificil să dau pronostic: „în cinci minute vă sun eu”. Nu merge. E posibil să nici nu aud telefonul, maşina mea totuşi are zgomot de motor. Abia de îmi aud eu gândurile.
De fapt şi de drept, cred că nu aveam nimic inteligent de spus la ora asta. Şi cum subiectul anterior s-a consumat, v-am dat motive de bârfă. Ce treabă am, nu vă spun. Nu de alta, dar v-aţi plictisi teribil. Cert e că am cam multă, s-a adunat de când m-a năpădit lenea. Lenea o fi şi ea o boală? Dacă e cum o tratez?
Să vă spun că nu am mai scris nimic şi că până la ora 00:30 de la 23, cam aşa, m-am plimbat cu maşina prin oraş şi am constatat că mi se poate opri motorul unde nu mi s-a mai oprit până acum? Mă rog, cred că trebuie să mi se oprească peste tot să mă învăţ minte. Oricum, e drăguţ să mergi noaptea prin oraş. Nu e aproape nimeni. Dar nu, nu am depăşit şaizeci. Pur şi simplu nu pot. Nu e autostradă, nu îmi vine să merg ca nebuna. Am acea reţinere că oricând, un nebun, îmi poate sări în faţă. Mai bine să previn, decât să fac vreo nebunie. Oricum, şi să vreau eu, nu vrea piciorul să apese acceleraţia. Nu vrea el. Are o reţinere. O raţiune proprie. Ştiţi cum e, nu? Dacă nu ştiţi vă spun eu. Dreptul meu e căpos. Cu stângul mă înţeleg mai bine.
Una peste alta, tot în aglomeraţie merg mai bine, asta-i cert. E greu să depăşeşti viteza legală cu bară la bară, ce să mai zic de moartea motorului. Ăla nu mai poate muri la câţiva kilometrii la oră. Bine, acum nu spun că dacă văd autostrada nu mă aventurez. Aş vorbi cu păcat şi nu e bine. Dar, e mai bine aşa. Puţină prudenţă nu strică niciodată.
Bun. Cum la ora asta nu am nici cu cine mă certa, nici cu cine mă conversa, o să trag un pui de somn zdravăn. Cică e bine să mai şi dormi. Prea mult nesomn. Ne auzim noi mâine, cum ne-om auzi 😀