Imaginea ma defineste

Foto: Alex Mazilu

Habar nu am cum stau lucrurile cu mine. Nu ştiu dacă sunt eu ciudată sau pur şi simplu nu mai înţeleg nimic. Nu sunt genul de om pe a cărui faţă să se imprime fericirea. Rar exult. Depinde ce se întâmplă. Uneori sunt fericită chiar prea mult, dar nu se citeşte asta pe mine. Aşa sunt eu, mai ursuză. Îmi dau seama că nici mama nu a ajuns să mă cunoască până într-acolo. Ce să mai zic de alţii. În fine, nu că eu m-aş cunoaşte mai bine. Dar un merit tot îl am, ştiu când ceilalţi nu se simt bine lângă mine.

Nu, nu îi ţine nimeni cu forţa. Cred că mulţi au reuşit să îşi dea seama că m-am depărtat. Motivul a fost enunţat. Dacă omul nu ştie să se dea mai în colo când nu îi convine, îi facilitez eu trecerea. Desigur, tot eu sunt de vină. Dhhh, mi se pare şi normal. Ar fi culmea să aibă altcineva vreo vină pentru că eu încerc să le arăt oamenilor că nu sunt disperată să stea în preajma mea. Nu că m-ar durea prea tare. Am avut momente în care m-am apropiat, dar iată că la fel de repede m-am şi depărtat. Nu, nu am chef de cafea. A, asta nu era în context 😀 Ce straniu.

Mai rău e când se întâmplă asta cu cei foarte, dar foarte apropiaţi. Nu ştiu, poate că mă deranjează puţin, dar şi mai mult mă deranjează că nu sunt capabili să-mi spună: „gata, vreau să stau mai departe”. E ok. Sunt o fire destul de singuratică. Trăiesc scriind. Cred că aşa şi respir. Uneori mă gândesc prea mult la cei din jur şi din pricina asta reuşesc să dau înapoi. Mă gândeam că la mine, cu adevărat, nu s-a gândit nimeni. Acum mi-a venit asta. M-a pocnit realitatea. Toată lumea m-a lăsat în nebunia mea. Dintr-o dată îmi dau seama că habar nu am cum trebuie să fac pentru a fi împlinită cu adevărat. Nu ştiu dacă am nevoie de o schimbare, de o vacanţă foarte lungă, de scris sau de altceva. E prima oară când habar nu am ce vreau de la mine. De la ceilalţi am ştiut mereu ce vreau, dar nu aia au vrut şi ei. Dacă sesizaţi diferenţa. Aşa că, îmi închipui eu, e de la mine. Probabil că eu greşesc fiind prea grijulie. Poate că ar trebui să devin mai individualistă. Să îmi doresc mai multe pentru mine şi mai puţine pentru alţii. Habar nu am dacă asta m-ar ajuta cu ceva, dar aş putea să încerc.

Poate vorbesc prostii. Nu ştiu.

Habar nu am de ce scriu asta. E ca un fel de eliberare? O fi. Chiar vreau să spun ceva cu adevărat? Cred că vreau. Dap, nu mă exprim coerent. Nu, nu o fac pentru voi. Pentru că în mintea mea sunt coerentă. Da, mă joc cu cuvintele, dar tot aia vreau să spun. Nu pot striga în gura mare. E viaţa mea. Iar ceea ce spun eu acum, e o fărâmă din ea. Nu are legătură nici cu faptul că m-am simţit rău în ultimile zile. Nu. Chiar nu. Are legătură cu ziua de azi. Oarecum, sunt dezamăgită de mine în primul rând. Încerc să îmi dau seama unde trebuie acţionat, dar totuşi, parcă nu la mine ar trebui ceva schimbat. Cu toate că, în momentul de faţă, sunt conştientă că hotărârea tot la mine e. Şi da, sunt gata să accept. Sunt gata să accept o propunere tocmai din această pricină. Să plec. Să văd dacă sunt în stare. Habar nu am dacă asta o mai însemna că pot fi şi scriitor. Dar ştiu că ceva se va schimba drastic altundeva.

Ce voi face până la urmă? Vom vedea. Voi vedea. Voi fi capabilă până la urmă să îmi dau seama. Trebuie să fiu. Altfel cum? Sunt uşor debusolată zilele astea. Parcă prea se înghesuie toate relele.

Nici să râd nu am chef şi nici să omor vreun personaj. O fi vara…

 

 

Cata tag-ul :)

Când zici că te bazezi pe Xreder pentru o poză cu marea, nu îi merge siteul. Mă rog, aşa că ne adaptăm. Pentru că Cella mi-a amintit că nu am zis nimic de mare, am vrut să vă dau o originală, dar aşa, vă dau ce am. Tot Cella mi-a amintit că m-am lăudat că vă povestesc cum a fost la mare. A fost ca dracu’, ce să zic. Mă rog, era vânt cu soare. Moment în care pielea se bronzează cel mai bine, doar că eu nu sufăr frigul, aşa că am renunţat. Cu toate astea, tot m-a prins. M-am gândit să îi fac o vizită lui Ştefan sau lui Arhi şi soţiei lui. Mă rog, vizită, să le dau o întâlnire. Dar, până la urmă, am preferat să dorm. Nu cred că ei s-ar fi deplasat până la mine.

În zilele astea am avut timp să mă uit pe mai multe bloguri. De obicei mă uit pe mai multe, nu prea comentez eu pe toate. Nu că aş fi fiţoasă – dar sunt – ci pentru că, de multe ori, habar nu am ce să zic. Crina, Vania, Omu’ şi Mana, mă acceptă şi în afara subiectului, dar la ceilalţi nu îndrăznesc să o iau pe câmpii, aşa cum sunt eu obişnuită.

A, aţi constatat că atunci când scriu nimic am foarte multe commenturi? Şi că atunci când zici lucruri importante, trag de comentarii? Ăsta era un P.S 😀

Azi am decoperit o chestie misto. Filomela rulzzz, mă rog, dacă o citiţi veţi descoperi şi voi ce am descoperit eu. Cu această ocazie, îi supun spre atenţie domnului Hrib povestea cu pricina 😉 Sunt subtilă, ştiu.

Pentru că am primit mită, să dau şi nişte linkuri. Acum, sper să nu vă supere comentariile, dar vă spun cam ce aş vrea eu de la voi.

Kmi, aş vrea să nu te mai speli pe dinţi. Icrele alea negre costă prea mult 😀

Radu, uneori, sincer, aş vrea să scrii mai mult. Fi mai rău, mai analist, că de putut poţi.

Cristal, tu eşti cum trebuie, nu prea am ce să-ţi spun. Eşti ok aşa cum eşti.

Sibilla, uneori aş vrea să traduci ce spui în sârbeşte.

Acum să nu credeţi că iau tot blogrollul la rând. Unele linkuri nici nu ştiu sigur de ce sunt acolo. În fine, cum ziceam?

Da, Laura, chiar mă gândeam că nu mai ştiu de multişor ceva de ea.

Şi ca o legătură subtilă: Hello, pisoi. Şi de la tine aş vrea să vorbeşti mai mult despre tine.

Cora, cum îi spuneam pisoiului. Uneori, oamenii, simt nevoia să te cunoască pe tine. Pe Pescăruş îl ştim. Dar cine e Cora? Poate ne spui două trei vorbe.

Ah, să nu uit. Azi am descoperit blogul lui Mihai Mălaimare. E foarte fain. Chiar foarte. Nu ştiu cum de mi-a scăpat.

Hey, îmi aduc aminte că atunci când am început cu blogul, primul link a fost către Horia. Mamăăă şi a trecut anul şi am uitat să-mi sărbătoresc blogul. Trist. Am început să uit şi când e ziua blogului. Oricum, s-a dus. Plus că l-am mutat de l-am zăpăcit. Ce mai contează. La anu’.

Cred că următoarea persoană pe care am cunoscut-o, a fost Maria. Mă rog, după ce ne-a îmbuibat cu icre negre, o să zic că a fost prima 😀

Din blogosferă îmi mai place Micutzu. Uneori e super cinic, ceea ce mă distrează.

O, Doamne, mâine o să aud: „pe mine m-ai uitat”. Mă rog, mă gândeam şi la scriitori, dar lor le dau link altă dată. Până una alta, puteţi consulta lista. Nici eu nu mai ştiu ce să zic. Mă rog, ca şi azi, nici nu aveam ceva interesant de spus.

Fiind duminică, o să fiu în plimbare. Aşa că vă las să vă certaţi pe linkuri. Vă daţi seama că pe mulţi v-am omis pur şi simplu. Despre alţii, chiar nu am ce să spun. Ar mai fi foarte interesant la Mordechai. Mă rog, e chiar foarte interesant. Păcat că nu ajung eu mereu acolo. Că na, nu dispun chiar de tot timpul din lume. Plus că scrie foarte mult. Mi-ar fi greu să mă ţin după el. Mă rog, mai sunt. Nu îmi amintesc acum. Sunt şi oameni pe care nu îi am în blogroll. Că nu îi pot ţine pe toţi, că nu vreau să ajung ca domnul Chinez şi să mă întreb cui să-i fac vânt şi cui nu. Zău aşa. Şi aşa sunt câţiva pe care nu îi vizitez nici măcar o dată. Dar asta e altă discuţie.

Deci, e duminică şi sunt plecată. Vă las să vă certaţi pe link. Cine dă mai mult apare şi luni. Cine nu, nu mai apare. Pe cine am omis o să mă ierte. Pe cine nu, nu o să mă ierte. Ce ştiu eu. E unu noaptea şi vorbesc prostii 😀