Drumul Împărătesei (II)

OUR varianta completa
Vania stătea şi medita. Pomul era acolo, râul dincolo. Enervanta zână şi zâmbăreţul centaur, de partea opusă. Bun, nu avea nevoie nici de pom, nici de râu, nici de ceilalţi. Poate dacă ar fi prins vreun Tufiş cinefil, i-ar fi făcut să dispară. Sau, cel puţin, un Ştefan pe care-l să-l bage la zdup de cel puţin trei ori. Poate şi patru. Dumnezeu ştie. Dar ei nu erau. Era doar el şi natura. Desigur, pomul râul, zâna şi centaurul. Nimic cu adevărat demn de luat în seamă.
– Ne întoarcem după elfă, se ciufuli zâna la el.
– Lasă că se întoarce ea. Şi, oricum, ea nu s-ar fi întors după tine.
– Dar nu e adevărat, prostestă zâna.
– Atunci du-te şi lasă-mă.
De atunci zâna stătea botoasă – desigur, nu e cel mai fericit termen, dar exprimă o realitate clară.
 
*
– Vallon cel Bărbos este cel mai tare zeu din lume, protestă piticul enervat.
– Vallon a fost un rege, ţipă elfa. Regii nu sunt zei, sunt doar muritori.
– Habar nu ai de religie.
– Bine că eşti tu deştept.
– Bine, s-o luăm altfel, l-ai zărit tu vreodată pe Pioris?
Elfa se opri şi îl privi cu ură.
– Eu? Pioris e un porc care şi-a aruncat nevasta în dizgraţie. Ce? Ăla e zeu?
Piticul îşi dădu o palmă peste ochi. Cam tare la drept vorbind.
– Bine, şi care sunt zeii tăi?, dacă nu te superi prea tare.
Unia e zeiţa mea, Moartea şi Hidori.
Our bombăni în gând.
– Mă rog, pe ăştia i-au văzut toţi proştii.
Elfa ridică bâta deasupra capului. Noroc că piticul avu inspiraţie:
– Ţie nu ţi se pare că ne urmăreşte cineva?
– Abia acum ţi-ai dat seama? Halal pitic.
Piticul se strâmbă în spatele ei, făcând nişte gesturi nu tocmai… cine ştie ce religie aveau(ortodoxe).
– Dacă eşti aşa bună, lămureşte-mă şi pe mine. Cine ne urmăreşte.
Împărăteasa, îl lămuri elfa.
Piticul căscă ochii mari.
– Eşti tu sigură?
– Sunt la fel de convinsă de asta, cum sunt de faptul că Vallon era doar un rege neghiob.
Piticul scoase toporişca. Gata, nu mai rezista.
Elfa îl privi cu un calm prefăcut.
– Te bat cu o singură mână. Termină cu prostiile.
 
*
Pioris, Unia şi Alnwë (Moartea) priveau după un nor.
– Ciudate creaturi am mai creat şi noi, se minună Pioris.
– Aha, făcu Moartea.
– Elfa e copila mea, te rog să ai grijă de creaturile pe care le-ai creat tu.
Pioris se trase de barbă.
– Mda, şi Iudarr e fiul tău, şi tot idiot a ieşit.
– Pe ăla nu l-am făcut singură, l-am făcut cu tine.
Pioris se întristă.
– Poate că ai dreptate, elfa e simpatică, poate dacă n-ar fi roşcată…

 

29 comentarii la “Drumul Împărătesei (II)

  1. Am nevoie de nişte precizări. Moartea e mama sau tata? Ca să ştiu de cine mă iau că am urechi verzi 😛 Şi nu am înţeles de ce ne urmăreşte Împărăteasa. Ori am amnezie ori am :)))

  2. Pingback: Răsturnări dramatice « Ioan Usca

  3. Imi place de Our, ca dupa cateva schimburi de vorbe, de prea mult frecus neuronal, se incalzeste, si isi scoate toporisca ca o prelungire a mintii.

  4. Aflu lucruri noi despre Alizee… Adică, aflu că ştie şi Elfa numele Ei real… Şi alte amănunte, desigur.

  5. Preiau cu plăcere sadică şi sub valoare de inventar axiomatic adevărul că
    zînele sunt enervante şi botoase 😛
    restul inventarului este OH !!!

  6. Hey, hey. In primul rand, bine ai revenit Cella, chiar ma gandeam ca ai disparut. Asa e zanele sunt cam botoase 😀

    Crina, Moartea e Alnwe. Unia e sotia lui Pioris. Ma rog, nu prea ii mai e sotie. Dar e creatoarea elfilor 😀

    Vania, dap, si pe la mine a trecut.

    Omu’, Our atata poate, atata face 🙂

  7. Lasă că n-am dispărut dar erai în nişte stări aşa fripturiste că mi-am zis că-i mai bine să stau în beci , la răcoare , să nu-ţi căşuneanu pe mine
    cînd simt vapori în aerul expirat mă autoevapor 😉
    zîna botoasă-i (di)vină , d-aia dispar şi apar,după botoxu’ ei 😛

  8. Pioris e invidios pe Unia pentru ca el trebuia sa-i creeze pe elfi, dar era depresiv in perioada aia. Ei, o sa mai postez eu si mitologia. 🙂

  9. Tu tot comentezi la Elfă la postul care-ar fi trebuit şters… Vezi, că aşa urcă în top, şi-i faci reclamă individului botezat în butoiul de palincă.

  10. Oana , cine se supără să i se taie nasul , eşti blondă 😉
    nu s-a supărat nimeni pe nimeni 😛
    deşi Crina ar fi îndreptăţită să o facă la cîte-i e dat să pătimească
    de , şniţele vieneze şi vin Tokay scrie pe fruntea ei elfească
    postconcediu , ÎI DAU PONTURI , că ţin cu ea în luptele top-eşti 😆
    mituieşti , creşti , lipseşti …

  11. Oana, ce bine si ce racoare am gasit la tine langa rau si sub pomul de pe drumul Imparatesei 🙂
    Cred ca voi renunta la AC-ul care-mi sufla in ceafa, pentru a ma piti in paduricea fermecata, cu toate riscurile 😉

  12. Cella draga, bine ai revenit in mijlocul nostru 🙂
    Dar de ce sa mituiesti, sa cresti, dupa care sa lipsesti ? 😉
    Stai si ramai pe baricade, sa nu pierzi avansul in top-uri, nu ?
    Daca nu poti, iti lasi un spiridus inlocuitor, sa conserve si sa sporeasca avantajul la serviciu 🙂

  13. Cora , eu nu-s cu mituitul,ai înţeles greşit
    eu sunt cu susţinutul 😛
    iar de lipsit nu lipsesc ever,doar mai mor puţin ( vorba poetului ) din cînd în cînd,dacă te uiţi în lung de linie sunt pe-acolo 😆 ,la offsaid 😉
    prietenii ştiu şi simt de-aia mă ceartă , constructiv ! 😆

  14. ma simt tare prost, m-ai asociat cu un personaj super si nu prea merit, adica eu merit, dar daca e sa ma raportez la considerente care tin de blogosfera, e cam mult…multumesc.
    Spor in toate, Oana!

  15. Kmi, nu ai de ce sa te simti prost, e o parodie. Aici nimeni nu e ce pare a fi.

    Cella, da, sunt blonda 😀

    Micutzu, ne mai si jucam, pai nu? 😆

    Mana, inca nu ai facut nimic. Ma mai gandesc. Poate il tragi in teapa pe pitic, poate ii tai urechile elfei. Vedem noi. De ce? Pentru ca esti imparateasa, nu trebuie sa ti se dea prea multe motive. Pai nu? 😆 Ma rog, de fapt, nu trebuie sa dai explicatii.

  16. Deci, până acum am două nume. Şi cu-ale mele, patru. Ar trebui să public în Monitorul Oficial. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s