Azi e la oferta

Cât timp s-a scurs. Trebuie să plec, aşa că nu am mult timp să vă povestesc. Da, m-am contactat o editură mare de carte fantasy după piaţa românească. Mi-au spus că şi că şi că… Multe au spus ei, puţine am uzit eu fiind luată pe sus, din somn şi neînţelegând cu nici un preţ ce vor. Au început cu: „Coperta vinde, iar noi vindem”. M-am întrebat: „Ce vor ăştia? Nu mai au clienţi?” Nu, ei au zis aşa: „Am intrat din greşeală pe blogul dumneavoastră”. „Nici o noutate, le răspund eu. Şi cei de la Pro, tot din greşeală au ajuns şi iată că ne înţelegem ca fraţii (emoticon sadic)” . „Am văzut că aveţi serie, zic ei”. „Am, diverse serii”, mai are omul şi buletin şi permis de conducere. Hehe, câte serii strângi de-a lungul vieţii. „Am vrea să discutăm în privinţa unei colaborări”, glasul de la telefon s-a coorectat repede sau, eu ştiu ce-a fost în capul doamnei sau eu eram prea adormită. Mă rog. „Să publicaţi la noi”. Aaa. Stai aşa că dorm şi nu mă pot concentra. Am zic, cam tare: „Ce?!”. Ea a rămas blocată. Eu mi-am dres vocea. „Doamnă, momentan nu putem vorbi, vă spun de ce înainte de-a mă întreba. Mai sunt în discuţii cu cineva. Şi până nu ştiu cum stau lucrurile acolo, nu mă pot sări în sus şi să spun „DA”, nu de alta, dar nu ar fi frumos din partea mea. Nu credeţi?”
Mă întreabă cu cine sunt în discuţii. M-am gândit o secundă. Nu am ştiut dacă să zic sau nu. Dar am zis până la urmă, dracu’ ştie dacă am făcut rău sau bine. Ea îmi zice: „Da, dar noi avem mai multe posibilităţi. Vindem mai mult”.
Dap, poate, într-un fel aşa o fi. Nu ştiu. Dar eu tot nu pot să zic „DA”, până nu vorbesc cu omul şi mă lămuresc.
Insistă: „Şi dacă ei vă zic că vă publică, acceptaţi?”. Am răspuns nonşalant: „Sunt primii oameni serioşi care m-au băgat în seamă. Nu mă interesează atât vânzarea, cât seriozitatea. Da, o să zic DA.”.
„Dar dacă ei zic „Nu”?, insistă ea ca un titirez. „Atunci o să mă sinucid”, evident, am râs.
Mi-a lăsat numărul personal de telefon şi mi-a zis că mă roagă să mă gândesc cu seriozitate. Sincer, tot îmi e un somn de zile mari şi tot voi vorbi mai întâi cu primii, că aşa e corect. E bună de rezervă. Nu prea e corect aşa, dar asta-i realitatea, oricum, nu i-am minţit spunându-le că pentru ei respir. Nu, nu le-am zis că oferta lor e generoasă. Nu, le-am spus adevărul, aşa cum e corect. A, da, trebuie să plec, voi reveni cu un Update mai târziu.

UPDATE
 
Ce, credeaţi că s-a terminat? În nici un caz. Cum vă spuneam eu dormeam, doamna mi-a lăsat un număr de telefon, pe care abia l-am scris, l-am scrijelit, bine, cu un pix care nu mergea. Acum, nu toata lumea doarme cu câte un pix lângă cap. După ce o lămuresc eu că dorm şi că nu pricep mare lucru din ce îmi spune, închid telefonul. Îmi fac un duş, timp în care bate la uşă. Eram sigură că nu sunt de la editura cu pricina, aşa că nu m-am sinchisit.
– Azi a bătut atâta lume la uşă că am zis că următorului îi scot ochii. Următorul a fost Xreder, nu mi-a venit să mă ţin de promisiune, dar l-am trimis în debara fără apă. Să ştiţi şi să sunaţi la protecţia soţilor –
După ce mi-am venit în fire, am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe doamna de la editura cea mare. Ea se entuziazmează cam prea repede pentru gustul. Pot băga mâna în foc că a crezut că m-am răzgândit. I-am explicat că nu pot şi nici nu sunt prea conştientă dacă vreau. Că dacă îmi iese cu tritonicii, atunci eu sunt mulţumită. Ea a dat-o sus şi tare că e mai bine la ei. Am fost de acord, o fi, nu o fi, probabil că da, dar nu trăiesc pentru mai bine, eu vreau seriozitate şi profesionalism. Ea a zis că la ei e. Da, o fi, dar eu am o răfuială mai veche cu domnii, care acum doi ani mi-au spus că românii nu sunt pentru moment în atenţia domniilor lor. De obicei, în mândria mea, nu mă întorc niciodată acolo unde am fost refuzată, chiar dacă refuzul a fost cu tact şi profesionalism, ca să fim aşa, puţin înţeleşi. Dar tipa a fost drăguţă sau, m-a făcut, nu ştiu. I-am promis că dacă ceilalţi îmi zic pas, o să stăm de vorbă. Acum, eu ştiu. Nu ştiu. Nu ştiu dacă vom sta de vorbă nici în acel caz nefericit. E o chestie de mândrie şi asta. Dar vom vedea. Ştiţi cum e: nu zi, hop, până n-ai sărit pârleazu’. Dar ca să fie clar pentru toată lumea, până nu primesc un refuz de la tritonici, nu am ce vorbi cu nimeni. Asta ar fi, în primul rând, lipsă de respect faţă de mine, ce să mai vorbim despre ceilalţi. Cum îi spuneam Adinei, hai să mai dorm puţin 😛

Reclame

20 comentarii la “Azi e la oferta

  1. Pingback: Tenebre (XV) « Ioan Usca

  2. evident ca „ei” (editura numarul 2) vor veni cu ochii iesiti din orbite sa vada ce/daca ai scris pe blog despre ei :))

  3. Cella, din cate vad eu, domnul Usca scrie in draci 😀

    Sibilla, multumesc, la fel si tie!

    Elisa, multumesc! Sa auzim de foarte bine, de la toata lumea 😉

    Adina, da, de aia nici nu le-am dat numele. La prima nu e chiar asa un secret, dar nu am mai avut timp sa pun linkul 😛 Mai tarziu ca acum iar imi e somn, poate ma mai suna vreo editura cat dorm 😆

  4. Habar n-am cum e cu editurile, dar un somn bun pot sa-l apreciez oricand…A! si nu-l refuz nici pe al doilea 🙂

  5. dring-drrrriiing!!!

    Daca in Iasi ma hotarasc sa dorm la pranz vara, regula coincindentelor face ca toti cunoscutii care au ceva de spus sa se inghesuie cu sunatul exact in momentul in care simt ca mi se ingusteaza auzul si ma fura somnul.
    Repeta operatiunea insistent, pentru ca initial ii ignor, intorcandu-ma pe partea cealalta, pana cand reusesc sa scoata de la mine tot vocabularul liceal din umbra.

    Daca scot telefonul din priza cu premeditare, atunci sigur vor trece pe la usa mea toti cersetorii, martorii lui Iehova, mormonii, luptele comuniste sau de alte naturi, colectionari de fonduri pentru pisicile din Uzbekistan, vecinii care au nevoie de o mana de faina sau de o lingura de ulei – si cum eu am fata si instinct de gospodina, li se pare ca la ora pranzului as cam fi p’acasa…

    Daca toate aceste personaje mitice au liber in ziua in care eu ma hotarasc sa dorm la pranz sau daca dezactivez si soneria de la usa, atunci cu siguranta vreun copil isi uita cheia si suna la mine la interfon, sa-i dau drumul in bloc.

    Daca inchid si interfonul, atunci sigur in bloc au loc lucrari de reparatii urgente in care trebuie neaparat sa foloseasca freza electrica, burghiul sau alte instrumente care genereaza trepidatii si batai de dinti, pentru care vecinii nu-si permit sa respecte orele de liniste (obicei prost impus de varsta a treia, depasit, cine-l mai urmeaza?!).

    Daca e liniste, racoare, putin aer curat in miscare, pentru ca asta-noapte a plouat, daca iesenii sunt toti p’acasa sau la gratarul peri-urban, daca toti sectantii, cersetorii, vecinii, rudele, copiii, muncitorii cu burghiu electric sunt in vacanta si nu fac zgomot, daca am toate conditiile sa pot dormi, e perfect: ma asez in pat, pun Debussy in surdina, scot „La Sombra del Viento” de C.R. Zafòn si-mi aleg un pasaj frumos de recitit, ma invelesc cu un cearsaf racoros si alb, mirosind a balsam de rufe si-a aer curat… Ma pregatesc sa ma bucur de un rarisim „somn lin” postmeridian, si CE CREDETI???

    Ei, ce credeti?!?! Nu POT sa adorm, pentru ca am baut prea multa cafea in cursul diminetii si am facut supradoza de Earl Grey Tea.

    Asa ca ma enervez, ma ridic din pat, botind asternutul si aruncandu-l intr-un colt, infig cartea-ntre celelalte din raft, sar ca un arc si ma duc sa ma uit la mail. Cum nu am legatura la net, incerc telefonul fix, sa vad daca merge.

    O sun pe amica mea din copilarie, care ma-njura ca i-am stricat somnul de pranz.

  6. Adina, pai cam asa patesc si eu, ce crezi ca am dormit? Ntz, Ntz, Ntz, doar ca eu nu am pe cine suna sa trezesc, ca as face-o cu placere. oricum, da-mi numarul tau pentru orice eventualitate 😆

    Mandrooo, tu chiar traiesti. 😀

  7. Bebe, nu e Nemira daca la asta te gandesti 😆 Mai sunt si altele care au colectii fantasy, dar numai si numai cu autori straini sau asa stiu eu. Ca le-a venit si lor o idee acum… ma rog. Cu cei de la Nemira nu sunt suparata 😉 inca, as putea sa ma supar pe viitor, desigur.

  8. Ooo, nici Humanitas, daca de acolo era „H”-ul. Acolo nu m-as duce nici legata. Si nu am discutat niciodata cu nimeni din acel cadru. Dar dupa ce a devenit ce a devenit. Mai bine stau acasa si le scot pe hartie 😉

  9. Sint total in ceata.Dar oricum as prefera sa le citesc de la Tritonic.Sper sa apara cit mai repede,mi-e atit de greu sa nu le citesc de pe blog!

  10. Pe blog nu sunt, sunt altele, sunt povesti pentru blog, nimic prea serios, mai mult o joaca 😀 Da, si eu as prefera ca lumea sa le citeasca de la Tritonic, altfel as fi zis azi un mare „DA” si in noaptea asta as fi dormit fara griji. Dar ce farmec ar mai avea viata fara nici un pic de grija? 😛

  11. Wow, câtă căutre are blonda 🙂 După ce am citit Şarama cap-coadă, fără răsuflare, înţeleg de ce. Sătmăreanul vroia să-mi arunce cartea din braţe la un moment dat, căci eu nu mai aveam audenţe decît cu sperienii, grumii şi restul vietăţilor, deşi mă aflam în locuri deosebite 🙂

  12. Pingback: La dolce vita « Sătmăreanca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s