Din sangele Iarei – Continuare

Iara in intregime
Am urmărit-o întreaga seară. Nu am idee de ce. Nu mi s-a cerut asta. Dar mi-am dorit s-o fac. E o persoană stranie şi, totuşi, sexy. E ceva ce mă atrage la ea, dar şi respingerea se amestecă cu restul sentimentelor.
E ceva ciudat în întreg aerul din oraş. E o conspiraţie undeva. Pot să o simt. Şi, cumva, ştiu că sunt implicată.
Nu îmi aduc aminte când s-a făcut dimineaţă. Nici să fi dormit nu îmi amintesc, dar, mai clar ca lumina zilei, desigur, nu o plăcere pentru mine, dar o necesitate pentru majoritatea, îmi amintesc întâlnirea cu Cal.
M-am dus la bar, urmărind-o pe Iara. Ştiu că ea m-a văzut, dar, la urma urmei, nu cred că se aştepta să fie lăsată de capul ei. Să facă vreo prostie. A vorbit cu Cal vreo zece minute. Nu, mai degrabă, a ţipat la Cal vreo zece minute. A urlat pur şi simplu. I-a turnat vodka în cap şi a plecat. Nu mi-a aruncat nici o privire. Cred că se aştepta oricum să o urmăresc, dar nu am făcut-o. Cal era noua mea preocupare pentru moment şi, atâta timp cât Braa nu era prin preajmă, simţeam nevoia să mă dezlănţui, iar Cal era simpatic. Mirosea a poliţist, dar şi a altceva.
M-am aşezat lângă el.
– Ciudată prietena ta.
– Nu e prietena mea.
A dat să plece, l-am oprit înfigându-i degetele în mână. Cred că un zâmbet macabru mi-a scăpat pe chip. Căci el s-a făcut livid şi s-a aşezat.
– Eşti vampir, mi-a şoptit.
Mi-am aprins o ţigară.
Dar tu, vreun vânător?-
– O, nicidecum. Sunt… aş vrea… vreau să fiu ca voi.
Am râs.
– O, pretenţii…
Mă privea implorător, când Sal a venit lângă mine, m-a tras afară şi a reuşit să strice totul.
– Ce dracu’ faci?
– Ce faci tu? m-a întrebat el.
– Sincer, cred că aveam chef de sex şi de o gustare. Acum mi-a pierit, mulţumesc.
Mă privea straniu. De parcă nu mai văzuse vampiri în viaţa lui, cu toate că el făcea parte dintre noi.
– Braa încearcă să mă oprească să plec, spune tot felul de prostii la adresa Marelui.
– Braa nu spune niciodată prostii.
Atunci am avut o străfulgerare.
– De unde ştii de Braa?
– O, la dracu’, Alizee, unde îşi bagă dracul coada…
Cal se pregătea să plece, îl zăream prin ferestrele fumurii ale barului.
– Ştii ceva? Fă ce vrei, tocmai mi-a revenit pofta de mâncare.
– Şi sexul? mormăi el.
– Poate mai târziu.
Nu ştiu ce m-a apucat, parcă nu eram eu. Eu nu beam sânge direct din oameni, uram asta. Dar tipul ăla parcă mă chema. Am intrat în bar. Am simţit mirosul aspru al tunului. Nu reuşisem să mă las niciodată. Dar de ce îmi păsa? Asta nu mă putea ucide. Oricum, mirosul de tutun cu cel de bere, m-a trezit brusc la realitate.
Am fugit spre casă. Zorii apăruseră deja. De atunci, nu îmi mai amintesc aproape nimic. Ca şi cum mintea mea ar fi făcut o pauză.